Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că a primit, la interval de două zile, a doua propunere de remaniere guvernmentală, precizând că în acestă săptămână nu va exista nicio schimbare de miniştri şi că a doua remaniere va fi discutată cel mai devreme în prima săptămână după sărbătorirea Centenarului și zilei de 1 decembrie. Social-democrații i-au propus pe Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării și pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.
Klaus Iohannis a remarcat că a primit la două zile după remaniere o nouă propunere de remaniere guvernamentală şi că ”acest lucru nu este de bun augur” şi că în urma unei analize a constatat că în cei doi ani de guvernare PSD – ALDE au existat 70 de politicieni care au fost şi sunt miniştri. ”Aşa nu se poate guverna. E imposibil să schimbi miniştrii toată ziua bună ziua. Cum să funcţioneze un Guvern cu două remanieri într-o săptămână?”, a declarat preşedintele. ”Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă cu un carusel. În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă azi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile Centenarului şi zilei de 1 decembrie”, a explicat șeful statului.
Mai mult, şeful statului a precizat că nu îi e teamă că se va ajunge la CCR pe tema remanierii. „Nu ştiu ce conflict vor dumnealor să invoce. Eu i-aş invita în loc să fie un carusel al miniştrilor, să mai muncească un pic. Poate mai şi muncesc un pic, nu doar schimbă miniştri“, a completat preşedintele. Întrebat dacă îi e teamă de o posibilă suspendare, în urma refuzului său, Iohannis a subliniat: „Asta cu suspendare devine un lucru comun. Nu îmi e teamă de aşa ceva şi nici de CCR. Acţiunile mele ţin cont de Constituţie“.
Stănescu se agață de Dezvoltare
Situația celor două ministere aflate în discuție este diferită. Lucian Șova a demisionat de la Ministerul Transporturilor, ceea ce deschide calea pentru o decizie a președintelui Klaus Iohannis după 1 decembrie. Până atunci, Șova va conduce ministerul (legea prevede un interval de 15 zile până când o demisie devine efectivă). În acest context, Klaus Iohannis a spus că nu va lua act de demisia acestuia. ” Nu este un post de paznic pe autogară. Ministrul stă în funcțiune până când se emite decretul de eliminare din funcție”, a spus Klaus Iohannis.
În schimb, Paul Stănescu este, în continuare, ministru al Dezvoltării: Klaus Iohannis nu l-a revocat iar Stănescu nu se grăbește să își dea demisia, deși Liviu Dragnea i-a solicitat un astfel de pas. „Dacă, la şedinţa CExN de luni, 19 noiembrie, doamna prim-ministru sau preşedintele PSD mi-ar fi reproşat ceva legat de activitatea la minister şi mi-ar fi cerut demisia, o făceam pentru că sunt un om de onoare şi nu mă agăţ de niciun scaun! Mai mult, înaintea şedinţei, m-am întâlnit cu preşedintele Dragnea, care mi-a spus că nu-mi poate pune la îndoială competenţa ca ministru şi nicio clipă nu mi-a cerut să fac un pas în spate! Ulterior, am fost umilit inutil şi fără niciun argument, ceea ce mă face să nu intru în acest joc politicianist! Îmi voi face propria analiză şi voi decide în consecinţă!”, se arată într-un comunicat al lui Paus Stănescu. Comitetul Executiv al PSD a decis miercuri seară să li se ceară demisia miniștrilor Paul Stănescu și Lucian Șova, în cazul cărora președintele a refuzat să semneze decretele de revocare.
Revocarea, greu de obținut
În cazul Stănescu există o problemă de fond. Constituția României, adoptată în 2003, într-un moment în care PSD spera ca Adrian Năstase să ajungă președinte, îi oferă șefului statului atribuții executive. ”În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului”, prevede Constituția.
Preşedintele poate refuza o singură dată propunerea de numire a unei persoane în funcţia de ministru, iar Guvernul trebuie să nominalizeze o altă persoană, a decis în urmă cu zece ani Curtea Constituțională (CCR), după ce fostul şef al statului, Traian Băsescu, a refuzat să o numească la conducerea MJ pe Norica Nicolai.
Însă, atenție, CCR nu a luat nicio decizie privind obligațiile președintelui în cazul revocării. Or, Iohannis a refuzat să îl revoce pe Paul Stănescu, iar procedura de numire, reglementată de CCR, nu s-a declanșat. Ce se va întâmpla dacă Iohannis refuză să îl revoce pe Stănescu și după 1 decembrie, când este anunțată o decizie? Tocmai de aceea, juriștii PSD, în frunte cu Eugen Nicolicea, au avansat teza ca social-democrații să se adreseze, din nou, Curții Constituționale (CCR), pentru a obține o decizie privind revocarea. Este președintele obligat să accepte o propunere de revocare primită de la premier sau o poate respinge? – este întrebarea la care ar urma să răspundă CCR.
Reacții dure din PSD
Până la o decizie de natură juridică, social-democrații au pus tunurile pe Klaus Iohannis. Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu l-a atacat dur pe șeful statului. ”E halucinant, e o aberație, nu sunt două remanieri, e una singură. Exagerările astea, că am schimbat 70 de miniștri, da, dar țara merge bine, lucrurile merg bine”, a comentat Ștefănescu. ”Nu poți să sabotezi țara asta. Din greșeală a ajuns președintele României acest personaj. Noi, când am câștigat alegerile parlamentare, am promis niște lucruri și ne ținem de ele. Iohannis nu a promis că va sabota țara, că va susține abuzurile unui sistem toxic, că va sabota programul de guvernare, că nu-l vota nici naiba. Soluții încercăm să găsim, ce face e bătaie de joc. Nu poți ține un ministru pe post că așa vrei, nu are acest drept conform Constituției”, a declarat Codrin Ștefănescu.
”Preşedintele este în campanie. Preşedintele nu face decât să blocheze activitatea guvernului. Nu e nimic nou în această chestiune”, a declarat deputatul PSD Florin Iordache. El a mai spus că dacă în cazul numirilor şeful statului poate avea o dată observaţii, în privinţa demisiilor sau a revocărilor nu se poate opune. ”Demisia e o chestiune personală, iar chestiunea cu revocarea este atributul personal al primului- ministru. Ceea ce face preşedintele nu e nimic nou, dar din păcate invocă 1 Decembrie şi invocă unitatea, în condiţiile în care nu face decât să blocheze guvernul. Nu este atributul dumnealui să cenzureze propunerile pe care de revocare ale primului ministru. Demonstrează încă o dată este într-o bătălie deschisă cu guvernul şi cu majoritatea parlamentară. El vrea să întârzie performanţa guvernului, ceea ce este contraproductiv”, a adăugat Iordache. El a admis că acţiunea de amânare a preşedintelui nu poate fi contestată la CCR şi nici nu poate fi motiv de declanşare a procedurii de suspendare din funcţie, deoarece nu există un document în acst sens.