0.2 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSportVâlcov vrea CONT UNIC pentru plata amenzilor

Vâlcov vrea CONT UNIC pentru plata amenzilor

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a anunţat, joi, că plata amenzilor contravenţionale va fi centralizată şi se va face într-un cont unic, urmând să fie realizată o bază comună cu Ministerul de Interne. Vâlcov a arătat că există deficienţe de evidenţă a plăţilor amenzilor, a căror recuperare este în acest moment în responsabilitatea autorităţilor locale, iar realizazrea unui cont unic de plată şi centralizarea acestora ar duce la evitarea unor situaţii în care contribuabilii sunt nevoiţi să achite de mai multe ori aceeaşi sumă, informează Mediafax.

Totodată, Ministerul Finanţelor va dezvolta un program informatic privind angajarea şi utilizarea resurselor bugetare la fiecare instituţie publică şi un normativ de cost aplicabil tuturor instituţiilor din România, care va duce la o reducere cu 10-20% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii.

Vâlcov a reamintit şi de propunerile privind înfiinţarea unei bănci de dezvoltare în cadrul Eximbank, loteria bonurilor fiscale şi acceptarea plăţilor prin card prin trezoreria statului. Ministrul Finanţelor a anunţat extinderea programului "Prima Casă", suplimentarea fondurilor alocate şi lărgirea cadrului de aplicare.

Cele mai citite

Care ar fi prima ipoteză a prăbușirii avionului Jeju Air 2216 în Coreea de Sud

Continuă investigaţiile pe Aeroportul Internațional Muan, din Coreea de Sud, după catastrofă aviatică în care au pierit 179 de oameni. Încă nu se știe ce...

Israelul a interceptat două „proiectile” trase deasupra teritoriului său din nordul Fâșiei Gaza

Armata israeliană a anunţat luni că a interceptat două "proiectile" trase deasupra teritoriului israelian din nordul Fâşiei Gaza, unde este în război de peste...

Cererile de recuzare ale judecătoarei din dosarul lui Călin Georgescu au fost respinse

Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins luni, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei care se...
Ultima oră
Pe aceeași temă