-1.2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSportTăriceanu, "siderat" de plângerea depusă de Kovesi, la CSM, împotriva ministrului Toader

Tăriceanu, „siderat” de plângerea depusă de Kovesi, la CSM, împotriva ministrului Toader

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a declarat "absolut siderat" de plângerea depusă la CSM de șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, în urmă declaraţiilor făcute de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe dosarul "Belina". De asemenea, președintele ALDE susține că procurorul-șef DNA vrea să controleze "totul".

"Nu mai are nimeni dreptul să emită niciun fel de părăre pe chestiunile referitoare la justiţie, la funcţionarea DNA, dansa s-a supărat şi l-a reclamat e ministru. Sunt absolut siderat", a comentat şeful Senatului, care spune că această reacţie "denotă necunoaşterea esenţei juridice".

Tăriceanu a susţinut că "nu există posibilitatea creării unei supraputeri" în România.

"Dacă ea crede că asta e modelul de urmat poate să meargă în Rusia şi să dea mâna cu domnul Putin", mai spus Tăriceanu.

Laura Codruţa Kovesi a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze dacă declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader legate de Dosarul Belina sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar.

"Declaraţiile domnului Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, cu privire la o anchetă penală a D.N.A. în curs, ce are că obiect cercetarea unor fapte penale, reprezintă o formă de imixtiune în activitatea procurorilor. Sub acest aspect, procurorul şef al D.N.A. a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) să analizeze dacă aceste afirmaţii sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar, întrucât prin declaraţiile din dată de 26 septembrie 2017, domnul ministru al Justiţiei a indus ideea în opinia publică că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal", se arată într-un comunicat publicat marţi de DNA.





 

Cele mai citite

Zoran Milanović câștigă un nou mandat de președinte al Croației, învingând detașat candidatul conservator

Milanovic, cunoscut pentru pozițiile critice față de UE și NATO, a reafirmat în discursul său de după victorie, că relațiile cu Bruxelles trebuie schimbate Președintele...

Zoran Milanović câștigă un nou mandat de președinte al Croației, învingând detașat candidatul conservator

Milanovic, cunoscut pentru pozițiile critice față de UE și NATO, a reafirmat în discursul său de după victorie, că relațiile cu Bruxelles trebuie schimbate Președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă