Liderii statelor din Europa Centrală și de Est au lansat ieri de la București o provocare la adresa aliaților din vestul Europei, afișând o poziție unitară față de agresiunea rusă în Ucraina și de caracterul amenințător al acțiunilor Rusiei pentru securitatea europeană a întregului continent, și cerând întărirea cooperării transatlantice și un angajament sporit din partea Alianței pentru apărarea flancului estic. Mesajul transmis de la București vine în condițiile în care, cel puțin la nivelul Uniunii Europene, se vorbește despre normalizarea relațiilor cu Rusia și de accelerarea planurilor privind realizarea apărării comune.
Este un succes remarcabil în sine faptul că liderii Noii Europe declară, într-un document oficial, că „acţiunile agresive ale Rusiei în Ucraina, inclusiv anexarea ilegală şi ilegitimă a Crimeii, sprijinul acordat separatiştilor din Ucraina, precum şi activităţile militare ale Rusiei desfăşurate în vecinătatea noastră, subminează arhitectura de securitate europeană”. Este pentru prima oară când se adoptă o astfel de poziție comună în condițiile în care anul trecut, președintele ceh, Miloș Zeman, prim-ministrul slovac, Robert Fico, sau cel ungar, Viktor Orban, declarau pe aceeași voce că sancțiunile europene împotriva Rusiei sunt un nonsens. Pe de altă parte, cei nouă lideri nu au trecut totuși în documentul final ceea ce a declarat președintele Klaus Iohannis după încheirea summit-ului, anume că dialogul Alianței Nord-Atlantice cu Rusia trebuie bazat pe respectarea dreptului internațional. Această declarație fixează ștacheta foarte sus pentru că presupune ca statele NATO să nu reia relațiile normale cu Rusia decât atunci când Rusia va reintra în cadrele dreptului internațional, adică să se retragă din Crimeea și din estul Ucrainei.
Cu toate acestea, această unitate afișată de țările din centrul și estul Europei reprezintă o provocare directă la adresa avocaților normalizării rapide a relațiilor cu Rusia, în primul rând Germania și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dar și a altor state vest-europene. În ceea ce privește arhitectura de securitate europeană, liderii Noii Europe le-au aruncat o mănușă lui Juncker și președintelui francez, François Hollande, care au vorbit des în ultima vreme de accelarea planurilor de realizare a Politicii de Apărare Comună a UE. Fostele state comuniste au reafirmat ieri, chiar în primul dintre punctele de vedere adoptate, rolul esențial pentru securitatea europeană pe care îl reprezintă NATO și prezența americană în Europa: „Vom continua să acţionăm consistent în spiritul unităţii şi solidarităţii NATO, precum şi pentru întărirea legăturii transatlantice, vitale pentru Alianţă, pentru a fi pregătiţi să facem faţă ameninţărilor şi provocărilor, indiferent de unde vin acestea”. „Întărirea legăturii transatlantice” este un alt fel de a spune că esențial pentru securitatea europeană este mai multă Americă în Europa și nu mai multă Europă.
O altă provocare lansată Occidentului, este solicitarea de întărire a apărării estului Europei dincolo de măsurile convenite la summit-ul de anul trecut din Țara Galilor: După ce reafirmă necesitatea implementării deciziilor luate la Newport, în septembrie anul trecut, declarația adoptată ieri afirmă că „Summit-ul de la Varşovia constituie momentul propice pentru a lua decizii privind noi angajamente Aliate de asigurare şi adaptare în legătură cu procedurile NATO, structurile, forţele şi infrastructura de apărare. Astfel de măsuri, care urmăresc să întărească apărarea şi capacitatea noastră de descurajare, vor adapta Alianţa la mediul de securitate actual fundamental schimbat”. Cu alte cuvinte, se cer măsuri suplimentare de securitate care să meargă dincolo de forța de reacție ultrarapidă, prepoziționarea de echipament și stabilirea celor șase microcomandamente NATO în Europa de Est, adică foarte aproape de stabilirea unor baze permanente sau cvasi-permanente. Termenul „baze permanente” nu a fost folosit, probabil la sugestia părții americane.
Cea de-a treia provocare o reprezintă solicitarea adresată statelor membre NATO de a menține „politica porților deschise”, adică a politicii de extindere a Alianței spre Est, ceea ce intră în conflict cu pozițiile exprimate încă de la summit-ul din 2008 de la București de Germania și Franța, care s-au opus acordării Ucrainei și Georgiei a planului de acțiune pentru aderare, cu consecințele pe care le-a avut dubla agresiune rusă asupra acestor două țări.
În sfârșit, o a patra sugestie conținută în documentul adoptat ieri privește o mai mare implicare a NATO în Orientul Mijlociu prin menționarea amenințărilor care provin din sudul Europei.
De remarcat că abia ultimul punct, al nouălea, al declarației finale menționează „adâncirea cooperării NATO-UE”.
