Președintele Klaus Iohannis efectuează în perioada 11-13 martie o vizită oficială în Polonia, într-un context regional care creează numeroase premise pentru o relansare pe fond a relației dintre București și Varșovia. Rămâne de văzut și în ce măsură imperativele de circumstanță, dar cu bătaie pe termen lung, vor putea dicta, în cele din urmă, o cadență adecvată unui parteneriat aprofundat, dincolo de limitele la care acesta s-a bornat până acum.
Citește și: Ochiul lui Putin fixează Moldova
Cert este că momentul martie 2015 găsește cele două state, desprinse aproape în același timp de spectrul comunismului, într-o situație reciproc favorabilă: au infinit mai multe în comun decât ceea ce potențial le-ar despărți.
Aspirațiile euro-atlantice (confirmate de agendele lor externe și legitimate de ultimele alegeri), amenințările potențiale, partenerii strategici, viziunea deloc diferită asupra mizelor ascunse pe care le are Kremlinul, ca și vecinătățile dificile ale fiecăreia au adus Polonia și România într-o proximitate fără precedent, de la dezintegrarea spațiului sovietic și până acum.
Practic, nicicând în ultimii 25 de ani nu a existat un culoar mai propice relansării relației bilaterale.
Practic, nicicând în ultimii 25 de ani nu a fost vizibil un scenariu mai favorabil creionării, chiar, a unui tandem atât de proeminent în Europa răsăriteană, cum se întâmplă acum (în mare parte grație presiunii crescânde pe care Rusia revanșardă a lui Putin o exercită asupra stabilității și păcii în Europa).
Citește și: Putin dezvăluie cum a decurs planul de anexare a Crimeei
Din acest motiv, chiar și independent de șansele efective de realizare a unei asemenea sincronizări la periferia geopolitică a continentului, merită să trecem în revistă cu precădere ceea ce aduce mai aproape România de Polonia decât ceea ce separă cele două țări.
*Dintre statele ex-comuniste, România și Polonia sunt cei mai importanți, credibili și, se poate spune deja, de lungă durată aliați ai SUA. Or, rolul fundamental al Americii în tranziția de la totalitarism la statul de drept și, mai apoi, în unificarea puțin câte puțin a Europei nu poate fi tăgăduit nici din perspectiva realităților din teren și cu atât mai puțin din punctul de vedere al interesului strategic și de durată al Washington-ului. De altfel, în contextul crizei din Ucraina, Varșovia și Bucureștiul au pledat constant, fără sincope și suficient de convingător pentru o prezență mult mai pronunțată a SUA – diplomatic, dar și militar, desigur – în regiune. În același timp, SUA au oferit combustibilul necesar extinderilor care s-au succedat la finele secolului trecut și începutul acestui secol, la nivelul NATO și la nivelul UE.
Citește și: Despre „Vulturi“, „Porumbei“ și „Siloviki“
*Polonia și România sunt avocații cei mai credibili ai democrației liberale în spațiul ex-comunist. Prin contrast, fostul elev-model, Ungaria, a coborât atât de jos din acest punct de vedere, încât a ajuns un punct roșu pe agenda diplomatică a marilor cancelarii occidentale. Cum s-a dovedit că nici Praga, nici Bratislava, nici Sofia nu vor să exceleze la acest capitol, din nou, Varșovia și Bucureștiul, în ciuda diferențelor specifice care încă le mai separă, apar ca niște cai troieni ai bunei guvernări într-o regiune în care valențele orientării spre Vest și-au cam pierdut din sex-appeal-ul de odinioară.
*„Gazprom încearcă să ne divizeze și apoi să ne conducă, divide et impera. De exemplu, România și Polonia cumpără gaz rusesc la cel mai mare preț din Europa. Alte state cumpără însă la prețuri mai mici”, spunea în toamna anului trecut ambasadorul Marek Szczygiel, într-un interviu acordat RL. Realitatea pe care diplomatul polonez acreditat la București o ilustra în toamnă poate ocupa oricând un loc central în ecuația unei relații româno-polone reactualizate. Interesate nu doar economic, ci și strategic de diversificarea surselor de alimentare cu gaze, România și Polonia au căutat soluții în trei direcții fundamentale: explorarea mai atentă a propriului subsol, exploatarea potențialului pe care-l oferă politica de interconectare, o voce comună a UE în dialogul cu Gazprom. Un efort comun, dar bine coordonat, București-Varșovia, mai ales pe ultimele două axe, ar aduce mai aproape rezolvarea unor dileme. Ar fi, de altfel, un pas logic, având în vedere congruența intereselor pe care România și Polonia le-au manifestat până acum, independent una de alta. Va fi, cu certitudine, și un balon de oxigen pentru afaceri. Însă mai mult decât atât, va contribui semnificativ la independența în sens larg față de Rusia. Aici e miza, iar actualul context regional o subliniază clipă de clipă.
*Pe de altă parte, tocmai tensiunile care marchează azi regiunea și care fac imposibil un somn liniștit în cancelariile celor două state oferă în prezent Poloniei și României o fereastră istorică de oportunitate. Oportunitatea de a deveni mai vizibile pe plan european. De altfel, o afirmare mai conturată a celor două capitale în politica externă continentală nu doar că ar putea convinge, definitiv, opinia publică occidentală că, acceptându-le în NATO și UE, Vestul nu și-a pus pe umeri două noi poveri, ci, din contră, a câștigat doi piloni proaspeți pe care se poate baza în momente de cumpănă. Evident, multe depind, de aici înainte, de cât de inteligent, creativ și cu substanță vor reuși liderii români și polonezi să pledeze pentru o implicare crescândă a Vestului în edificarea acelui baraj solid de care e realmente nevoie pentru blocarea ambițiilor expansioniste ale Kremlinului. Din acest punct de vedere, un efort comun, o sincronizare constantă a celor două state ar putea cântări mai mult decât un duet pe voci separate.
*Nu în ultimul rând, un joc mai dinamic în plan extern – și în cazul Poloniei, și în cazul României – poate crea perspective mai realiste pentru un UPGRADE securitar adaptat prezentului, dar și unui viitor predictibil, punând totodată în lumină existența unor perspective mai generoase de dezvoltare economică. Jucând fără rezerve cartea apartenenței lor la spațiul euro-atlantic, Polonia și România au, mai ales pe termen lung, inclusiv ocazia de a-și consolida imaginea de magneți pentru investiții străine. Ele, investițiile străine, rămân esențiale, iar asta nu doar pentru câștigurile imediate în materie de venituri rapide la PIB, ci mai ales pentru îmbunătățirea competitivității pe termen lung. Dacă criza economică pe care o traversează continentul, deja de șapte ani, ne-a obligat să aprofundăm un termen, până atunci relativ ignorat, ei bine, acela e chiar „competitivitate”.
*Istoria, geografia, ca și interesul național la zi al Poloniei și al României obligă, practic, capitalele celor două țări la o atitudine mai rezervată ca oricând față de Rusia. De altfel, suspiciunile manifestate în ultimul deceniu de către liderii polonezi și români, vizavi de intențiile ascunse ale Moscovei în raport cu statele din jur, au fost confirmate plenar în ultimul an și aproape jumătate. Reafirmarea violentă a frustrărilor oficialilor ruși care, în siajul președintelui Vladimir Putin, se raportează la prăbușirea URSS ca la drama dramelor din secolul XX nu reprezintă decât punerea cu artificii în operă a scenariilor pe care Bucureștiul și Varșovia le-au avut în vedere și pe care le-au comunicat partenerilor strategici în anii din urmă.
*Vecinătățile, la rându-le, reamintesc României și Poloniei de azi că baletul regional la care sunt obligate seamănă mai degrabă cu probele atletice de sărituri de garduri decât cu idealizarea dansului dramatic. Exclava rusă Kaliningrad, statul baltic Letonia (urmărit constant de teama unei ocupații rusești de tip fulger), Belarusul versatilului Lukashenko, Ucraina însăși, respectiv Slovacia și Cehia (ezitante și, azi, ușor „deviaționiste” spre Est) sunt vecinii în funcție de care Varșovia este obligată, prin prisma amplasării sale istorico-geografice, să țină seama în cel mai înalt grad atunci când își face calcule. Germania, în schimb, este vecinul de categorie grea cu care Polonia zilelor noastre relaționează nuanțat din multe puncte de vedere: ținând cont de sensibilitățile relațiilor Germania-Rusia, Germania-SUA, Polonia-Rusia, Polonia-SUA. Nu se poate, deci, afirma că vecinătățile pe care le are de gestionat Varșovia transmit acel sentiment cu care sunt în stare să te inunde apele calme. Poate puțin diferit, dar aproape la fel de neliniștitor, se pot vedea lucrurile de la București. În contextul războiului ruso-ucrainean, vecinii României nu sunt nici ei cei mai „zen” dintre vecinii posibili. Moldova (cu Armata a XIV-a pe teritoriul ei și Armada propagandistico-politică chiar mai eficientă) și „lacul tot mai rusesc” numit Marea Neagră – la est și sud-est; Bulgaria și Serbia, nu foarte greu de transformat în avanposturi moscovite – la sud și sud-vest; Ungaria neliberalului Viktor Orban – la vest; respectiv Ucraina, adusă în prag de faliment și dezmembrare și parțial ocupată de trupe rusești (și „verzi”, și oficiale) – la nord. Ei bine, toate aceste state fac din puzzle-ul vecinătății noastre imediate un capitol în sine de preocupare. Mai mult, la nord, est și sud-vest nici măcar nu putem vorbi de granițe comune cu UE și NATO, iar acolo unde, geografic cel puțin, se poate discuta despre așa ceva, ei bine, spiritul acestor apartenențe este de ceva vreme pus foarte serios în discuție.
Or, tocmai aceste vecinătăți dificile, ca și aspirațiile și spiritul congruente, care s-au făcut până acum simțite, pot face dintr-o apropiere mai aprofundată între România și Polonia (cu toată absența fizică a unei frontiere comune și chiar a unei evoluții socio-economice de aceeași natură) un deziderat mai apropiat ca oricând în ultimele decenii de imperativele realităților geopolitice. În ce măsură acest deziderat strategic va putea fi și pus în practică, asta rămâne de văzut.
Ceea ce, pe moment cel puțin, contează într-o mai mare măsură este intenția. Fără îndoială că nici intenția nu va fi suficientă, dar de la acest punct încolo intervine tocmai rolul liderilor de la Varșovia și București.
Cât de capabili vor fi ei să construiască o mini-axă București-Varșovia, în contextul unei mai largi și reactualizate axe București-Londra-(Berlin)-Washington, vom avea ocazia să aflăm într-un orizont de timp relativ scurt. Multe vor depinde de consistența viitoarelor acțiuni diplomatice polono-române sau româno-polone, chiar dacă nu puține vor fi mini-obstacolele ce vor trebui depășite de către fiecare delegație în parte.
