Comisia economică din Senat a amânat marţi avizarea proiectului de lege pentru aprobarea OUG privind modificarea Codului Fiscal, o decizie similară urmând să ia şi Comisia de buget, care este comisie raportoare. Preşedintele comisiei, liberalul Daniel Zamfir, invocând necesitatea unei dezbateri la care să participe şi reprezentanţii mediului de afaceri.
Prezent la şedinţa Comisiei economice, social-democratul Eugen Teodorovici, preşedintele Comisiei de buget din Senat, a precizat că raportul va fi adoptat în şedinţa de săptămâna viitoare.
Potrivit celor doi, întâlnirea cu reprezentanţii mediului de afaceri va avea loc, cel mai probabil, luni, în paralel cu şedinţa de plen a Senatului.
Liberalul Daniel Zamfir a depus două amendamente, unul care prevede că firmele cu o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro vor avea de ales între a plăti impozit de 16% pe profit sau a plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri. Cel de-al doilea amendament prevede că modificările la Codul Fiscal, prevăzute de ordonanţa de urgenţă a Guvernului, vor intra în vigoare la şase luni, nu de la 1 ianuarie 2018, cum prevede OUG.