România a pierdut dreptul de a transmite evenimente sportive, precum Jocurile Olimpice de la Rio, cât și știri referitoare la Eurovision 2016, din cauză că nu a plătit datoriile către European Broadcasting Union (EBU).
Datoriile acumulate de TVR, în ultimii opt ani sunt de 16,5 milioane de euro.
EBU a precizat, într-un anunț postat pe site-ul oficial, că decizia a fost luată după ce Guvernul român nu a respectat deadline-ul impus pentru plata datoriilor.
„Ne pare rău că suntem forțați să luăm o astfel de măsură. Suntem dezamăgiți că toate eforturile prin care am încercat să rezolvăm problema nu au produs niciun răspuns din partea Guvernului român. Săptămânile trecute, EBU a primit o notă a Ministerului de Finanțe, sugerând că TVR ar putea intra în insolvență, ceea ce ar putea produce restructurări ale instituției. EBU este o asociație non-profit care reprezintă 73 de servicii publice de radiodifuziune din 56 de țări. Datoriile TVR pun în pericol stabilitatea financiară a EBU”, a declarat directorul general al EBU, Ingrid Deltenre.
Citește și: România, exclusă de la Eurovision, din cauza datoriilor de 16,5 milioane de euro
Totodată, fostul președinte interimar al TVR, Irina Radu, a declarat, la Digi24, că este vorba de datorii acumulate din 2008.
European Broadcasting Union, care transmite Eurovision și mai multe competiții sportive, începe demersurile pentru eliminarea României din EBU, ceea ce este o premieră, a adăugat fostul președinte interimar în TVR.