0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSportCadoul PSD pentru baronii locali: Social-democrații vor să scoată la mezat patrimoniul...

Cadoul PSD pentru baronii locali: Social-democrații vor să scoată la mezat patrimoniul local

Simplificarea modalității de înstrăinare sau concesionare a bunurilor din patrimoniul localităților face obiectul unei proiect de lege inițiat de PSD, resuscitat de Guvernul Sorin Grindeanu.

Proiectul prevede că hotărârile consiliilor locale și județene privind patrimoniul se vor adopta cu jumătate plus unu din voturile aleșilor locali, față de două treimi ca în prezent. Proiectul a intrat pe agenda Comisiei pentru administrație a Senatului, după ce fusese abandonat doi ani de zile.

 
Resuscitarea proiectului a fost posibilă, după ce Guvernul Grindeanu a emis un punct de vedere favorabil, iar Ministerul Dezvoltării Regionale a transmis mai multe amendamente. În multe localități, PSD și ALDE au majoritate simplă, nu două treimi, și au nevoie de voturile altor partide, pentru a lua decizii în legătură cu patrimoniul. Dacă noul proiect va fi votat, astfel de obstacole vor ar fi eliminate.
 
Proiectul fusese inițiat în 2014 de fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, alături de care au semnat alți 27 de parlamentari PSD, printre care Gabriela Firea (pe atunci senator) și Ilie Sârbu. După un scandal de presă, proiectul a fost abandonat. În septembrie 2016, Comisia de administrație a Senatului a votat un amendament, potrivit căruia majoritatea de două treimi va fi necesară doar pentru vânzarea sau cumpărarea de bunuri imobile. Hotărârile care privesc doar dreptul de administrare, folosință, concesiune sau închiriere ar urma să fie aprobate cu jumătate plus unu din voturi.
 
Studiu de caz: Primăria Capitalei
 
Odată trecute alegerile, social-democrații nu se mai feresc de controverse. Recent, Guvernul Grindeanu a transmis Parlamentului că „susține inițiativa legislativă cu amendamente”, precizând că modificările vor fi prezentate Legislativului de către Ministerul Dezvoltării Regionale.
 
Amendamentele trimise de ministerul lui Sevil Shhaideh reiau prevederile din proiectul inițial. ”Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a jumătate plus unu din numărul total al consilierilor locali în funcție”, se menționează într-un amendament, iar cel care vizează consiliile județene are un conținut similar. Hotărârile de patrimoniu vizează o serie operațiuni cu bunuri și proprietati publice: transmiterea în administrare, transmiterea în folosință gratuită, schimburi de terenuri, concesionari, vânzări, închirieri sau exproprieri.
 
Așa cum menționam, dacă proiectul va fi adoptat, va lăsa patrimoniul local la discreția PSD și ALDE. De exemplu, în Consiliul General al Capitalei, PSD și ALDE au 28 de consilieri din 50. Cele două partide au majoritate simplă, dar nu și două treimi, iar opoziția poate bloca proiectele care ridică semne de întrebare.
 
O alta miză este înființarea firmelor  Primariei Capitalei, unde este nevoie de două treimi, fiindcă vizează patrimoniul oraşului. Primăria Capitalei vrea înfiinţarea a 19 firme pentru activităţi în domeniul serviciilor publice. Aceste firme se vor ocupa de energie electrică, iluminat public, unități sanitare, baze sportive, obiective turistice, administrarea parcurilor, spații publicitare, întreținerea materialului lemnos, infrastructură, parcări sau transport.
 
„Gabriela Firea și alți primari, care nu au majorități de 2/3, vor putea înființa societăți comerciale cu capital din bugetul public, vor putea concesiona, închiria, face schimburi de terenuri cu jumătate plus unu din numărul total al consilierilor în funcție, nu ca acum, când au nevoie de 2/3 din numărul consilierilor”, atrage atenția Nicușor Dan, președintele USR.
 
Situația se regăsește în multe alte consilii județene și locale, unde PSD și ALDE au jumătate plus unu din voturi, dar nu două treimi.
 
Legea achizițiilor, simplificată
 
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că legea privind achizițiile strategice este aproape finalizată. „Suntem foarte aproape să finalizăm legea privind achizițiile strategice în care să fie proceduri simplificate pentru câteva domenii strategice pentru România, marea infrastructură, energie și achizițiile militare. Vrem să fie proceduri simplificate și să avem garanția că o decizie luată și o finanțare identificată se finalizează cu investiții”, a declarat, Dragnea, la Tulcea, după o întâlnire cu parlamentarii PSD.
 
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă