Mai mulți parlamentari PSD au depus un proiect de lege care prevede înființarea unei noi structuri a statului român, denumită Garda Civilă.
Surprinzător este faptul că această structură ar urma să funcționeze în paralel cu cele deja existente în organigramele Ministerului Apărării și a Ministerului de Interne, fiind subordonată primarilor și prefecților.
Textul proiectului arată că membrii Gărzii Civile sunt voluntari care vor face un "stagiu de pregătire militară și civilă" și vor interveni "în situații de urgență (inundații, incendii, alunecări de teren, cutremure, etc) și ori de câte ori situația o impune".
Voluntarii vor primi un grad militar și un livret militar. În perioada de instruire ei vor fi plătiți cu salariul minim pe economie iar această perioadă va fi considerată vechime în muncă. Voluntarii vor putea executa instruirea în cadrul Ministerului Apărării Naționale sau la Pompieri, Poliția de Frontieră, Jandarmerie, ISU, Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Garda Civilă va funcționa la nivel local în subordinea primarilor și va fi coordonată la nivel județean de prefect.
Este de observat că în subordinea primarilor funcționează deja Poliția Locală ale căror atribuții se intersectează, deseori, cu cele ale Poliției Naționale – din Ministerul de Interne. Totuși, între viitoarea Gardă Civilă și actuala Poliția Locală nu va exista nicio legătură – decât aceea a subordonării comune, față de primar.
Un alt element straniu este că Garda Civilă ar urma să ia ființă în condițiile în care MApN a anunțat deja ideea înființării unui serviciu militar format din rezerviști voluntari.