6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSportPSD turează motoarele pentru războiul anti-justiție

PSD turează motoarele pentru războiul anti-justiție

Social-democrații au declanșat ofensiva parlamentară. Partidul Social Democrat a repus pe tapet revocarea președintelui Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, devenit principalul obstacol în calea modificării codurilor penale și a legislației privind integritatea.

Deputații au adoptat, ieri,  modificările la regulamentul Camerei cu 204 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 88 de abțineri, introducând două noi modalități de revocare a președintelui acestui for- prin vot sau prin retragerea sprijinului politic.

Valeriu Zgonea a refuzat să conducă ședința de vot final a Camerei Deputaților în care a fost votată modificarea regulamentului, motivând că acțiunea este una nelegală. Ședința a fost condusă de vicepreședintele Florin Iordache, deputat PSD. Proiectul de hotărâre modifică procedura de revocare a Președintelui Camerei Deputaților. Potrivit proiectului, calitatea de Președinte al Camerei Deputaților încetează în momentul când acestea își pierde sprijinul politic sau dacă deputații votează revocarea acestuia din funcție ”la propunerea liderului grupului parlamentar care l-a propus”. Articolul modificat, ieri,  prevedea că ”propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia îi aparține membrul biroului a cărui revocare se solicită”. Acesta articol făcea imposibilă revocarea lui Zgonea, care fusese exclus din PSD și nu mai aparținea de grupul PSD.

Cum arată planul B al PSD

Nu este singurul element al acestui plan. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a convocat pentru ieri după-amiază o ședință a Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camerea. Acest for ar urma să discute două documente importante. Este vorba de interpretarea statutului deputaților și senatorilor, în sensul ca retragerea sprijinului politic pentru un parlamentar să atragă după sine și pierderea funcției. În acest caz, Zgonea ar fi revocat automat din fruntea Camerei Deputaților, fără să mai fie necesar un vor al plenului. De asemenea, pe ordinea de zi se afla un proiect de lege  prin care se urmărește dezincriminarea conflictului de interese pentru senatorii și deputații care și-au  angajat rudele la cabinetele parlamentare până în anul 2013.

Convocarea decisă de Tăriceanu a venit după o primă tenativă eșuată în cursul dimineții. Ședința Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, anunțată pe site-ul Senatului pentru miercuri la ora 9, a fost amânată după ce niciun parlamentar nu a fost prezent pentru că nimeni nu a primit convocare.

Conducerea PSD a decis, pe 28 aprilie, revocarea excluderea lui Valeriu Zgonea din PSD și revocarea din fruntea Camerei Deputaților. Lui i s-a reproșat faptul că a cerut demisia liderului PSD, Liviu Dragnea, condamndat cu suspendare în dosarul fraudării referendumului din 2012.

Însă, sfidarea numărului 1 din PSD pare să fi fost doar picătura care a umplut paharul. În mai multe ședințe ale PSD lui Zgonea i s-a reproșat că a blocat dezbaterile din Camera Deputaților legate de 23 de propuneri de modificare a Codului Penal, în favoarea inculpaților. De asemena, Zgonea a blocat inițiativa unor deputați de a aproba o hotărâre prin care să fie dezincriminat conflictul de interese pentru parlamentarii care și-au angajat rudele până în 2013.

Dacă Zgonea va fi revocat, șefia Camerei Deputaților ar putea fi preluată de Victor Ponta sau de Florin Iordache

Ești condamnat cu suspendare, rămâi primar

Senatul a decis, ieri,  să respingă cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Statutul aleşilor locali cu 82 de voturi „pentru”, 2 abţineri şi 27 de voturi „împotrivă”, menţinând astfel varianta iniţială potrivit căriea aleşii condamnaţi cu suspendare nu îşi pierd mandatul.

Legea propune încetarea de drept a mandatului de consilier local, consilier judeţean, primar şi preşedinte al CJ să se producă doar în cazul condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executare pentru sancţiunile de dare de mită şi luare de mită încetarea de drept a mandatului să se producă în cazurile de hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Asfel, încetarea mandatului nu se aplică în cazul condamnărilor cu suspendare.

În cererea de reexaminare, preşedintele precizează că exercitarea funcţiilor de primar, consilier sau preşedinte al CJ de către o persoană condamnată penal, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, cu suspendare plasează sub semnul vulnerabilităţii exercitarea mandatului de ales local. Şeful statului mai argumenta că o astfel de lege „ar putea afecta lupta împotriva corupţiei, precum şi eficientă cadrului legislativ în materie de integritate”.

Grabă mare cu schimbările la CCR

Pe de altă parte, PSD și partidele aliate doi noi judecători la Curtea Constituțională (CCR). Primul a fost deputatului independent Marian Enache, votat marți seara de Senat. Ieri, Attila Varga, propunerea UDMR pentru un post de judecător la Curtea Constituțională, a fost validat miercuri de deputați cu 254 de voturi „pentru” și 3 „împotrivă”. Pe lângă susținerea UDMR, Varga a avut și sprijinul deputaților PSD, UNPR și ALDE. De asemenea, Valer Dorneanu numit la CCR tot la propunerea PSD, în 2013 a devenit președinte interimar al Curții Constituționale. Toate aceste mișcări s-au produs cu o săptămână înainte ca judecătorii CCR să se pronunțe în privința constituționalității abuzului în serviciu. 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...

Consultări politice în curs: Premierul viitorului Guvern rămâne o necunoscută

Reprezentantul PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că numele premierului care va conduce următorul Guvern nu a fost încă stabilit de liderii partidelor proeuropene. Potrivit ZF,...

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă