6 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSportPSD îl va susţine pe Ovidiu Miculescu pentru un nou mandat la...

PSD îl va susţine pe Ovidiu Miculescu pentru un nou mandat la conducerea SRR – surse

Actualul preşedinte – director general al Radioului public, Ovidiu Miculescu, va fi susţinut de către PSD pentru un nou mandat în Consiliu de Administraţie, tot pentru această funcţie, au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Plenul Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului se vor reuni în următoarea perioadă pentru a numi un nou Consiliu de Administraţie al SRR.

În prezent, Consiliul de Administraţie al Radioului Public este format din: Ovidiu Miculescu (preşedinte-director general al SRR), Demeter Andras, Doina Tănase, Mihai Voicu, Mirela Ioana Fugaru, Ileana Savu, Ducu Bertzi, Ana Florea, Adelina Rădulescu, Maria Ţoghină, Adrian Moise şi Bogdan Hossu (ultimii doi din partea salariaţilor SRR).

Din CA a făcut parte şi Stejărel Olaru, care însă şi-a dat demisia din această funcţie. El a declarat pentru MEDIAFAX că demisia sa a devenit efectivă începând cu data de 1 aprilie, precizând că a luat această decizie "din motive profesionale".

Aceştia au fost numiţi membri ai CA al SRR de Parlament pe 29 iunie 2010, fapt pentru care mandatele lor se vor încheia la sfârşitului lunii iunie 2014.

Ovidiu Miculescu a fost validat de Parlament ca preşedinte-director general al SRR pe 3 iulie 2012, fiind susţinut pentru această funcţie de USL, după ce Demeter Andras a anunţat că renunţă la funcţia de preşedinte-director general al Radioului Public, mandat pentru care fusese numit în iunie 2010, fiind susţinut de UDMR. Deşi a renunţat la funcţia de preşedinte-director general, Demeter Andras şi-a păstrat calitatea de membru în CA al SRR.

Societatea Română de Radiodifuziune deţine în prezent posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Antena Satelor, Radio3Net, Radio Bucureşti, peste 10 staţii regionale şi locale şi Radio Chişinău. Acestora li se adaugă postul online pentru copii Radio Junior şi agenţia de presă Rador.

Cele mai citite

ANM avertizează: ploi, ninsori și viscol în următoarele zile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare privind condiții meteo dificile începând de vineri, 10 ianuarie, ora 06:00, până sâmbătă,...

Eșarfele și cultura: cum sunt purtate eșarfele în diferite colțuri ale lumii

Eșarfele sunt mult mai mult decât simple accesorii vestimentare; ele reprezintă simboluri culturale, tradiții și identități naționale în diverse colțuri ale lumii. De-a...

Celebritățile pierd case și fug, în timp ce incendiile din Los Angeles se răspândesc

Jamie Lee Curtis, Mandy Moore, Maria Shriver și alte celebrități s-au numărat printre cele peste 100.000 de persoane forțate să-și evacueze casele O casă aparținând...
Ultima oră
Pe aceeași temă