Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a întors de la Bruxelles și va fi dus la audieri la DNA Ploiești. Edilul a declarat de pe aeroportul Otopeni că nu a făcut niciodată lucrurile de care este acuzat.
”Nu știu nimic. Nu am făcut niciodată așa ceva”, a declarat Chiliman.
Procurorii anticorupție din Ploiești, care fac ancheta în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, au extins cercetările și au început urmărirea penală față de Andrei Chiliman și apropiații săi, Vlad Moisescu și Ioana Costescu. Edilul este suspectat de trafic de influență.
Chiliman ar fi fost denunțat de un inculpat din dosarul Herțanu, susțin surse judiciare. Unele surse îl indică pe omul de afaceri Gheorghe Boeru, cu a cărui firmă Primăria Sectorului 1 ar fi încheiat contracte.
Surse neoficiale susțin că Boeru i-ar fi dat lui Chiliman mită 10% din valoarea contractelor de consultanță pentru reabilitarea unor drumuri.