La capătul unui periplu prin statele aflate la granița dintre Vest și Est, dintre Europa și Asia și dintre civilizația occidentală și lumea islamică, analistul american a încercat să formuleze elementele viitoarei strategii pe care ar trebui s-o adopte Washingtonul în regiune, care să meargă dincolo de criza ucraineană.
Potrivit lui Friedman, trei lucruri au devenit evidente în ultimele săptămâni. Primul este că Rusia nu va invada Ucraina în mod direct: „Nu invadezi o țară de aproape 50 de milioane de locuitori cu o armată de 50.000 de oameni, câți a mobilizat Rusia, și nu poți prezuma niciodată că o populație ocupată te va primi cu brațele deschise”. La acesta se adaugă și pericolul unei insurgențe ucrainene puternice.
Al doilea lucru care a devenit clar este că nici o putere europeană nu poate apăra linia care pornește din Polonia și se oprește în România cu o forță suficientă pentru a respinge un atac al Rusiei sau chiar să susțină aceste țări în fața presiunilor și acțiunilor de subminare internă ale Rusiei. „Germania este țara-cheie, iar Berlinul a exprimat foarte limpede care sunt limitele până unde este pregătit să meargă în Ucraina și pașii pe care este pregătit să îi facă pentru a apăra flancul estic al NATO și Uniunii Europene. Berlinul nu dorește un nou război rece. Germania depinde de energia rusă și este satisfăcută în cele din urmă cu statu quo-ul. Restul Europei nu poate interveni în mod decisiv.”
În al treilea rând, acest lucru înseamnă că orice suport pentru flancul estic al Europei trebuie să vină din partea Statelor Unite. Friedman amintește de vizitele președintelui Barack Obama la Varșovia și a vicepreședintelui Joe Biden la București și de angajamentele luate de aceștia în privința apărării securității naționale a României și Poloniei, dar observă că niciunul dintre ei nu a oferit detalii. Această lipsă de detalii specifice nu trebuie însă să surprindă pentru că Washing-tonul încă evaluează răspunsul cel mai potrivit.
De ce trebuie să se concentreze americanii pe România
Potrivit lui Friedman, prima prioritate a Statelor Unite ar trebui să fie, în mod logic, Polonia, pentru că este și cea mai vulnerabilă. Dar, susține analistul, deocamdată, distanța și dificultățile logistice limitează capacitatea Rusiei de a amenința Polonia. În al doilea rând, cea mai serioasă temere a regiunii privește stabilitatea statelor baltice, iar amenințarea în aceste țări nu o reprezintă invazia, ci acțiunile subversive ale Rusiei, care nu pot fi combătute cu divizii de blindate. Dar cel mai important contraargument împotriva unei concentrări asupra Poloniei este că ar pune orice alianță occidentală într-o postură defensivă. Acest lucru avea sens în timpul războiului rece, când forțele convenționale sovietice erau mult mai mari și mai bine desfășurate. Acum, forțele Rusiei sunt mult mai slabe și de aceea este mai potrivită o strategie mai îndrăzneață, care să pună rușilor în față riscurile cu care se confruntă.
Din acest motiv, susține George Friedman, „asistăm la o schimbare de strategie americană la Marea Neagră centrată asupra României. Rușii au ocupat Sevastopolul deoarece capacitățile navale la Marea Neagră sunt critice. O strategie care crește și dezvoltă capacitățile navale ale României și plasează avioanele americane în regiune ar reprezenta o amenințare directă la adresa flotei ruse, ar extinde capacitățile de apărare ale Georgiei și ar asigura protecția rutelor și conductelor dinspre Azerbaidjan. Simplu spus, o flotă rivală competentă la Marea Neagră ar crea probleme pentru Rusia mai ales dacă regimul actual din Ucraina supraviețuiește, iar Crimeea va rămâne izolată. Vizita secretarului Apărării, Chuck Hagel, în România este un indicator al importanței pe care strategii americani o acordă acestei țări”.
A treia armă care ar putea pune Rusia în dificultate și ar face-o vulnerabilă este arma energetică. Rusia poate controla fluxul de gaz spre Europa, dar, observă Friedman, nu controlează prețul petrolului, resursă de care depinde economia rusă. Americanii ar putea, printr-o strategie agresivă, care să conțină reluarea exporturilor americane de petrol, valorificarea resurselor din Irak, Libia și Iran și accelerarea producției de instalații care să permită exportul de gaz natural lichefiat, să forțeze reducerea prețului petrolului la niveluri în care economia rusă ar intra în colaps.
Cu toate acestea, observă analistul american, aceste măsuri sunt pe termen lung. Friedman a gândit o strategie bazată pe trei piloni, dintre care cel mai avansat este dezvoltarea Marinei române la niveluri comparabile cu flota rusă de la Sevastopol.
