2.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSportPreședintele Klaus Iohannis, surprins neplăcut de decizia Comisiei Juridice a Senatului de...

Președintele Klaus Iohannis, surprins neplăcut de decizia Comisiei Juridice a Senatului de a grația mai multe fapte de corupție

Președintele României, Klaus Iohannis, este surprins neplăcut de decizia Comisiei juridice a Senatului prin care s-au grațiat mai multe fapte de corupțe, inclusiv luarea de mită, transmite Agerpres. Decizia de grațiere a acestor fapte a fost luată în comisie cu cinci voturi ''pentru'' și trei ''împotrivă''.

"Deocamdată, fiind în comisie, nu o să mă exprim, dar sunt neplăcut surprins, ca să zic totuși ceva despre evoluția din comisie", a declarat Iohannis, care a efectuat o vizită la Mănăstirea Voroneț din județul Suceava.

Senatorul PMP Traian Băsescu a propus să fie grațiată luarea de mită, explicând că mulți oameni politici sunt acuzați atât de această infracțiune, cât și de cea de abuz în serviciu pentru fapte săvârșite în campanii electorale, "când toate partidele s-au finanțat ilegal". El a susținut că trebuie să existe un moment zero, care se poate face doar printr-o grațiere.



Citește și: Luarea de mită și traficul de influență vor fi grațiate. Amendamentul a fost sprijinit de PSD și Traian Băsescu. Fostul președinte: Sunt de acord să fie pedepsiţi cei care au dus banii acasă. Sunt anunțate proteste în Capitală

„Luarea de mită – am propus-o pentru graţiere, având în vedere că se face eventuala graţiere cu plata prejudiciului şi având recidivişti. E uşor de înţeles ce mă mobilizează. Până la ultima lege a finanţării campaniilor electorale, toate partidele pot fi acuzate aşa cum s-a şi întâmplat cu foarte mulţi oameni şi de luare de mită şi de abuz în serviciu, lucruri pe care se cam merge. Eu sunt de acord să fie pedepsiţi cei care au dus banii acasă. Şi trebuie pedepsiţi.

Banii ăştia s-au dus în geci, în umbrele, pentru că aşa au funcţionat lucrurile în realitate. Dacă ne facem acum că au venit Fecioarele Maria, neprihănite şi Parchetele noastre pleacă pe această linie, asta a creat o atmosferă de supunere a clasei politice, dacă observaţi. Aţi văzut foarte bine şi pe amărâtul ăla care a dat pui şi a fost condamnat. Nu a dus un pui acasă, dar a distribuit în câteva comune… a fost condamnat. S-au dat mii de geci din China (…) Discutăm de realităţi. Dacă vrem să legăm toate partidele putem să o ţinem aşa”, a declarat Traian Băsescu în faţa senatorilor jurişti.



 

Cele mai citite

Sănătatea intestinală la superlativ: Mihaela Bilic dezvăluie secretul

Bilic recomandă consumul regulat al unui acid gras, care susține sănătatea mucoasei intestinale În sezonul rece, nutriționistul Mihaela Bilic atrage atenția asupra importanței sănătății intestinale...

Ajunul Bobotezei: Tradiții și superstiții pentru noroc și dragoste

Fetele tinere și necăsătorite, în special, urmează ritualuri pentru a-și afla ursitul Ziua de 5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, aduce cu sine o serie de tradiții...

Donald Trump s-a întâlnit cu premierul italian Giorgia Meloni: „O femeie fantastică”

Giorgia Meloni, premierul Italiei, a avut sâmbătă o vizită surpriză la clubul de golf Mar-a-Lago din Florida, unde a fost întâmpinată de Donald Trump,...
Ultima oră
Pe aceeași temă