6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportPremierul Tudose explică de ce l-a revocat pe consulul României în Portugalia,...

Premierul Tudose explică de ce l-a revocat pe consulul României în Portugalia, după calvarul prin care au trecut turiştii români pe aeroportul din Lisabona

Prim-ministrul României, Mihai Tudose, a declarat, la postul de televiziune Antena 3, că decizia privind revocarea consulului de la Lisabona a fost luată deoarece, luni dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe încă nu fusese informat privind situaţia turiştilor români blocaţi pe aeroportul din capitala Portugaliei în urma anulării unei curse TAP.

”Azi dimineaţă, la 8.30, nu prea ştie nimeni pe la MAE despre ce este vorba”, a spus Mihai Tudose.

El îi impută consulului Alina Oana Dociu că nu a acţionat ”ca o interfaţă” între statul român şi cel portughez, mai ales în condiţiile în care compania care trebuia să-i aducă pe români în ţară, TAP, este o companie care aparţine statului portughez.

”Ceea ce ţine de statul român trebuia asigurat de către consulat (…) Consulul trebuia să se informeze în timp util despre ceea ce se întâmplă”, a apreciat Tudose.

În schimb, reacţia consulului a fost neadecvată, consideră Tudose. ”Doamna consul mi-a spus că oamenii sunt bine. Dacă a zis că sunt bine după 48 de ore, am zis că poate este cazul să vină acasă”, a comentat şeful Guvernului.





Şeful Executivului a spus că înţelege condiţiile dificile în care este nevoit uneori să lucreze personalul consular, dar nici nu pot fi ignorate cererile de sprijin din partea românilor aflaţi în situaţii dificile în străinătate. ”Le oferim tot sprijinul domnilor consuli pentru a-şi îndeplini misiunea, dar şi un bilet către casă când nu o fac”, a declarat primul-ministru.

Tudose consideră drept greu de crezut faptul că statul român a avut nevoie de 48 de ore ca să reacţioneze la situaţia românilor din Lisabona. ”Suntem consideraţi de rangul doi pentru că uneori ne comportăm ca atare”, a conchis premierul.

Premierul Mihai Tudose a decis, luni, revocarea consulului României în Portugalia, Alina Oana Dociu, după ce aceasta nu a gestionat corespunzător problema turiştilor români blocaţi în Lisabona, de mai bine de două zile, după ce zborul lor anulat de două ori.

”În cursul dimineţii zilei de 28 august 2017, o echipă din cadrul misiunii diplomatice de la Lisabona s-a deplasat din nou la aeroport, pentru a continua demersurile de asistenţă şi sprijin a cetăţenilor români. Totodată, Ambasada României la Lisabona a continuat să întreprindă diligenţe susţinute pe lângă compania aeriană pentru îmbarcarea, în cel mai scurt timp, a tuturor cetăţenilor români, având în vedere obligaţia contractuală a acesteia”, a precizat MAE.

Cei mai mulţi pasageri vor sosi la Bucureşti cu o cursă specială directă, iar alţii cu escale la Viena sau Munchen.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă