2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportPonta, IRONII la adresa lui Iohannis: M-a bucurat că, în sfârşit, a...

Ponta, IRONII la adresa lui Iohannis: M-a bucurat că, în sfârşit, a ajuns în România reală

Victor Ponta a declarat, marţi, la sediul PSD referitor la provocarea lansată de Klaus Iohannis privind un pact pe trei ani în care ar trebui rezolvate problemele din educaţie, că l-a bucurat faptul că preşedintele „a ajuns în România reală (…) în care sunt foarte multe probleme”,

M-a bucurat faptul că domnul preşedinte Iohannis, în sfârşit, a ajuns în România reală, cea în care, într-adevăr, sunt foarte multe probleme. Împreună cu Guvernul putem să ajutăm, domnia sa ştie pentru că a fost primar şi a şi zis, de altfel, că efectiv locaţiile şcolilor sunt ale primăriilor. Cred că mai ştie, tocmai pentru că a fost primar, că în 2010 Guvernul, cu Predoiu ăsta de azi, le-a tăiat la primari cotele defalcate de TVA şi n-au mai avut bani să întreţină şcolile. De asemenea, cred că ştie şi eu sunt de părere că oricâte problemele sunt cu şcolile administate de primari, oricum e mai bine decât să fie administrate de minister la Bucureşti„, a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a precizat totodată că Guvernul se ocupă de plata salariilor profesorilor, iar pe partea de programă şcolară trebuie o dezbatere foarte serioasă legată de materiile pe care trebuie să le studieze elevii. Fiecare vine la Educaţie şi mai face o reformă. (…) Acum noi trăim pe legea din 2011 a lui Funeriu, care şi el a făcut o reformă. (…) Vreau să nu năucim oamenii cu reformele, să ne gândim, să măsurăm„, a mai declarat Ponta.

Președintele Klaus Iohannis a spus, luni, că aproximativ 4.000 de școli, adică una din cinci clădiri, nu au autorizație sanitară la început de an școlar, iar acest lucru este o „rușine națională”, el lansând o „provocare” Guvernului de a avea un plan pentru modernizarea unităților de învățământ.  Lansez Guvernului o provocare. Cred că este posibil să avem un plan pe trei ani care să ducă la rezolvarea acestei chestiuni. Cred că este posibil ca, până în toamna anului 2018, când vom serba un centenar de Românie modernă, să avem o Românie modernă şi în şcoli. Din acest motiv, trei ani – 2016, 2017 şi 2018 – în aşa fel încât când începe anul şcolar 2018-2019 acest tip de ştiri să nu mai existe şi să intrăm în serbările Centenarului fără această ruşine naţională„, a declarat Iohannis.

Cele mai citite

Trent Alexander-Arnold, tot mai aproape de despărțirea de Liverpool. „Vreau să joc la Real Madrid”

Trent Alexander-Arnold (26 de ani), fundașul dreapta al lui Liverpool, este hotărât să facă un pas important în cariera sa și le-a comunicat oficialilor...

Forțele israeliene au reținut mai mulți medici dintr-un spital din nordul Fâșiei Gaza

Forțele israeliene au reținut zeci de membri ai personalului medical dintr-un spital din nordul Gazei, pe care l-au atacat vineri, a declarat Ministerul Sănătății...

Guvernul va reduce prin OUG cheltuielile bugetare cu 19 miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă