De trei ori a încercat Victor Ponta să uzurpe atribuțiile prezidențiale în privința reprezentării la Consiliul European și de tot atâtea ori CCR l-a blocat. Specialiştii consultaţi de RL spun că premierul poate fi delegat „doar în funcţie de anumite criterii” de către preşedinte. Pe de altă parte, Tratatul de la Lisabona prevede că o ţară este reprezentată la Consiliu de o singură persoană.
Ultima oară, ieri, Ponta s-a dus personal la CCR pentru a-și susține cauza. Judecătorii i-au respins sesizarea în unanimitate. Rămâne însă întrebarea de ce insistă Ponta să reprezinte România la Bruxelles când este clar că nu o poate face decât dacă este delegat de președinte?
Curtea Constituțională a respins ieri în unanimitate sesizarea prim-ministrului Victor Ponta, care, pe 24 iunie a solicitat într-o scrisoare să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedinte, să se constate că acest conflict este generat de acţiunile concrete ale preşedintelui prin care îşi „arogă atribuţii şi competenţe” care, potrivit Constituţiei, aparţin Guvernului şi să stabilească faptul că preşedintele trebuia să-i delege prim-ministrului atribuţia de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26 iunie 2014. Ponta a cerut Curţii să constate că preşedintele trebuia să delege prim-ministrului atribuţiile de reprezentare a ţării la reuniunea Consiliului European din iunie, cu argumentul că problemele de pe agendă ţineau în totalitate de atribuţiile Guvernului, şi a arătat că în Constituţie nu există prevederi care să confere „dreptul exclusiv” al preşedintelui de a reprezenta România la astfel de reuniuni. În scrisoare, Ponta susținea că nu contestă dreptul preşedintelui de a reprezenta România, ci modul „discreţionar şi arbitrar” în care a ales să colaboreze cu Guvernul şi Parlamentul, fără să ceară elemente de mandat şi fără să se consulte cu acestea.
Tentativa de lovitură de stat din 2012
Ponta nu a fost întotdeauna atât de conciliant în privința dreptului președintelui de reprezentare. Cu doi ani în urmă Ponta a recurs la un tertip în complicitate cu ministrul de Externe de atunci, Andrei Marga, prin care și-a „arogat atribuțiile și competențele” prezidențiale, practic prin dictat. Externele au utilizat în mod abuziv sistemele de comunicații secretizate care se află în responsabilitatea Ministerului, dar sunt gestionate de Serviciul de Informații Externe pentru a transmite la Bruxelles o listă cu componența delegației române la summit-ul de pe 28 iunie 2012, din care făcea parte Ponta, nu și Băsescu, deși aceste sisteme ar trebui să fie complet neutre din punct de vedere politic și să fie puse la dispoziția tuturor instituțiilor fără discriminare. Ponta și-a legitimat uzurparea atribuțiilor prezidențiale printr-o decizie anterioară a Parlamentului care îl ”mandatase” să reprezinte țara la Consiliul European, dar pe 27 iunie Curtea Constituțională a decis că dreptul de reprezentare aparține președintelui. Cu toate acestea, Ponta a mers la Bruxelles, unde a avut șocul să fie întrebat în ce calitate se află acolo. Momentul disputei privind reprezentarea a fost factorul care a declanșat blitz-ul anticonstituțional care a dus la suspendarea din funcție a președintelui, referendum și tentativa USL, dejucată de Uniunea Europeană și SUA, de modificare a listelor electorale după referendum. A existat și o plângere penală împotriva lui Victor Ponta pentru uzurpare de calități oficiale, dar Parchetul de pe lângă Înalta Curte, aflat în subordinea domnului Tiberiu Nițu, a dat NUP.
Ștefan Deaconu: Riscăm să ne facem de râsul lumii
Ponta nu s-a lăsat și anul trecut, Parlamentul a trecut o lege „privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene” prin care proclama că statul român poate fi reprezentat fie de prim-ministru, fie de președinte după cum decide Parlamentul. Legea a fost respinsă de Curtea Constituțională care nu a recunoscut dreptul Parlamentului de a decide ceva în privința reprezentării. După cum subliniază profesorul Ștefan Deaconu, decizia Curții Constituționale recunoaște că prim-ministrul poate reprezenta România în funcție de agendă, dar subliniază totodată că președintele este cel care deleagă. „Delegarea trebuie să se facă pe anumite criterii”, afirmă Deaconu, care arată că „de aici decurge neclaritatea. „CCR ar putea încerca să spună, în motivare, care sunt situațiile în care reprezentarea ar trebui să revină președintelui sau premierului”. Pe de altă parte, atrage atenția Deaconu, Tratatul de la Lisabona prevede că o țară este reprezentată de o singură persoană, șef de stat sau de guvern, deci nu mai este posibil ca în Consiliu să fie prezenți și președintele și premierul în același timp. Or, spune profesorul de drept, pentru oricine are idee cum se desfășoară summit-urile europene, agenda nu este aproape niciodată una exclusivă și riscăm ca un punct de pe agendă să fie de competența premierului iar altul de cea a președintelui. „Riscăm să ne facem de râsul lumii dacă unul intră în Consiliu la punctul 1 și celălalt la punctul al doilea”.
Foamea de legitimitate externă
Atunci de ce insistă Ponta să smulgă președintelui dreptul de reprezentare? Potrivit profesorului Ion Stanomir, pretențiile sale nu au temei legal iar jurisprudența Curții Constituționale este foarte limpede în acest sens. Potrivit lui Stanomir, Ponta are nevoie de acest conflict permanent cu președintele pentru a-și legitima acțiunea politică internă dar, pe de altă parte, dorește să-și creeze o platformă de politică externă pentru a-și consolida imaginea”. În goana sa pentru legitimare externă, Ponta se arată dispus să sacrifice echilibrul constituțional extrem de fragil dintre atribuțiile președintelui și cele ale prim-ministrului. Ieri, Ponta a declarat că vrea stabilirea pentru viitorul președinte și viitorul prim-ministru „stabilirea unui cadru clar de acțiune pentru participarea la Consiliul European”. În realitate, acest cadru există și a fost afirmat și reafirmat de CCR. Ceea ce nu există, este capacitatea lui Victor Ponta de a rămâne în cadrele constituționale.
Mizele participării la Consiliu
Ponta a dezvăluit ceva ieri despre disperarea sa de a ajunge la Consiliul European, dar, ca de obicei, nu a fost onest. Ponta a susținut că „Eu, înainte de a propune comisarul european, voi merge în Parlament. Dacă preşedintele merge şi propune la Consiliul European să luăm portofoliul X pentru Ion Ionescu, eu nu o să implementez acea decizie, că nu îmi este opozabilă. Deci, dacă eu sunt cel care trebuie să desemnez comisarul, mi se pare normal să fiu cel care participă la negocieri, că altfel negociază preşedintele ceva ce trebuie să fac eu, ceea ce sigur că nu funcţionează”.
Ceea ce rezultă limpede de aici este că Ponta vrea cu orice preț să negocieze și să impună numele viitorului comisar european român. Ponta a cerut mandat de reprezentare la precedentele două summit-uri, la care, în pofida afirmațiilor sale principala temă a fost numele viitorului președinte al Comisiei. După ce însuși Martin Schulz a admis că Jean-Claude Juncker trebuie să fie președintele Comisiei, ca urmare a victoriei Partidului Popular în alegerile europene, Ponta s-a reorientat asupra comisarului român.
Ponta riscă însă să reediteze criza din 2006, când președintele Comisiei, José Manuel Barroso, a respins candidatura lui Varujan Vosganian la postul de Comisar. Au fost evocate atunci lipsa de experiență a lui Vosganian precum și legăturile sale cu Sorin Ovidiu Vântu, dar fostul ministru al Economiei l-a acuzat întotdeauna pe Traian Băsescu pentru respingerea candidaturii sale. Cum respingerea unui candidat în Parlamentul European echivalează cu respingerea întregii Comisii, nimeni nu își putea permite riscul, așa că soluția de avarie a fost inventarea portofoliului Multilingvismului pentru Leonard Orban.
Acum, cu un Băsescu ostil și cu mult mai multă trecere la Bruxelles decât el, Ponta a încercat să își asigure în țară dreptul de a negocia în numele României și de a-și impune opțiunea. În pofida declarațiilor sale despre faptul că Băsescu nu se reprezintă decât pe sine, președintele păstrează în continuare suficientă influență pentru a juca un rol în desemnarea comisarului român și pentru a dejuca planurile lui Ponta. Până acum, atât președintele cât și prim-ministrul s-au pronunțat pentru continuarea mandatului lui Dacian Cioloș la Agricultură, dar încercările repetate ale lui Ponta de a obține dreptul de reprezentare sugerează că acesta nu este tocmai sincer în această susținere.
