Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a apreciat că succesul pe care România l-a avut în lupta împotriva corupției și îmbunătățirea statului de drept a fost cuantificat, indicatorii având creștere notabilă din 2004 până în 2017, potrivit Agerpres.
"Când ne uităm la performanța României din 2004, de exemplu, când au fost luate deciziile cheie pentru a crește independența justiției și procurorii au început să vizeze corupția de la nivel înalt și mediu, indicatorii au crescut repede pentru România. În clasament, controlul corupției s-a îmbunătățit cu 20% din 2004, deci în 12-13 ani. Indexul statului de drept s-a îmbunătățit cu aproape 30%.
Transparency International face un sondaj despre percepția asupra corupției, iar din 2004 și până în ianuarie anul acesta, când a fost făcut public ultimul sondaj, locul României în acel index a crescut cu 30 de locuri, și au mai fost alte trei țări care au avut o îmbunătățire asemănătoare sau mai bună. Succesul pe care România l-a avut în îmbunătățirea statului de drept și îmbunătățirea luptei împotriva corupției a fost cuantificat", a spus Klemm.
El a precizat că, în ultimii 20 de ani, România a fost o bază atractivă pentru SUA și alți investitori interesați să acceseze piața europeană.
"SUA este mândră de prezența robustă a investițiilor americane din România. Multe companii americane au făcut investiții semnificative în România pentru că văd un viitor luminos aici. Ele angajează români cu salarii mari și oferă traininguri, în timp ce crește nivelul profesional al țării", a mai arătat ambasadorul SUA.