Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat că iniţiativa cetățenească de revizuire a Constituției pentru definirea familiei ar trebui să beneficieze de un referendum propriu.
"Momentan nu m-am exprimat asupra oportunității, fiindcă este încă în discuție parlamentară, dar cred că ar fi mai bine ca o inițiativă cetățenească de modificare a Constituției să primească un referendum propriu", a spus șeful statului, întrebat dacă referendumul pentru modificarea Constituției ar trebui să aibă loc în aceeași zi cu parlamentarele.tului, Călin Popescu-Tăriceanu
Şeful Senatului a declarat, marți, că susține „fără rezerve” inițiativa cetățenească privind modificarea Constituției, în sensul redefinirii familiei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Cu toate acestea, el susține că „nu este bine să folosim prilejul alegerilor parlamentare pentru a promova și alte proiecte de lege”.
„Din punct de vedere politic, în calitate de președinte al Senatului, dar și de copreședinte al ALDE, susțin fără rezerve această inițiativă cetățenească și sunt decis să îmi folosesc toată influența politică pe care o am pentru ca inițiativa să fie dusă la bun sfârșit. (…) Nu cred că este un orizont de timp realizabil din acest punct de vedere (organizarea unui referendum în aceeași zi cu alegerile parlamentare — n.r.), dar, așa cum știți, modificarea Constituției trebuie să fie aprobată prin referendum. Cred că timpul este foarte scurt (…). Nu cred că este bine să folosim prilejul alegerilor parlamentare pentru a promova și alte proiecte de lege. În trecut, s-a încercat cuplarea alegerilor parlamentare cu diverse alte idei pe care le avea fostul președinte Băsescu și eu m-am opus și eu rămân pe aceeași poziție — vreau ca alegerile parlamentare să nu fie influențate de alte subiecte majore și reciproc", a declarat Tăriceanu, marți, la Senat.
În opinia sa, instituțiile statului au obligația morală să le arate respectul celor trei milioane de cetățeni cu drept de vot. „Cred cu tărie că legătura naturală este cea dintre un bărbat și o femeie și cred că în materia căsătoriei există o deplină coincidență între tradiția creștină și dreptul natural. În același timp, am convingerea că nimeni nu va fi și nu trebuie să fie marginalizat, discriminat sau privat de drepturi și libertăți", a mai spus Tăriceanu.
Comisia juridică și cea constituțională din Senat a adoptat, marți, cu unanimitate un raport cu unanimitate de voturi, un raport de admitere a inițiativei cetățenești privind modificarea Constituției.