5.3 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSportKlaus Iohannis, criticat de un poet sibian

Klaus Iohannis, criticat de un poet sibian

Poetul sibian Radu Vancu l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis pentru declarațiile făcute în ultimele zile, scrie Turnul Sfatului, o publicaţie din Sibiu, citată de B1 TV.

Vancu a deplâns ”inacțiunile” noului președinte, rostogolind exprimarea ”tace și nu face”, propagată în ultimul timp mai ales în mediul de dezbateri on-line.

”Ne așteptam, apoi, ca un președinte, oricât de mediator, să aibă totuși reacții când cineva își subordonează legea în interes personal. Nu voiam să-l ia pe Ponta la șuturi, dar măcar putea să spună decent că nu e de acord cu ordonanța de urgență pro-plagiat. A ratat, de această dată, o ocazie de a se delimita de un regim al ilegalității, cum a fost regimul Ponta de la cap la coadă”, a afirmat poetul sibian.

Potrivit acestuia, discursul susținut de Iohannis înaintea ședinței de alegere a noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii duce și la critici pentru ceea ce începe să facă președintele.

”Ce m-a îngrijorat cel mai mult a fost, de fapt, pasajul următor: «Consider important de subliniat faptul că Justiția este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justiția trebuie exercitată cu demnitate, respect și sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic». «Justiția ca supra-putere» – e o mantră pe care au repetat-o până la sațietate marii campioni ai anti-anticorupției de la noi. E mantra lui Voiculescu. E mantra lui Năstase. A fost, până recent, mantra lui Victor Ponta. Prin discursul lui prezidențial de azi, complet nefericit, Klaus Iohannis riscă să legitimeze această mantră”, mai arată Radu Vancu, potrivit B1 TV.

Poetul consideră că ultimele acțiuni ale lui Iohannis produc trei efecte negative: scăderea popularității președintelui, distragerea atenției de la ”mizeriile recente ale lui Victor Ponta” și ”non-combatul față de asaltul asupra Justiției”.

"S-ar putea să fi votat schimbare & să primim restaurație. Sper din tot sufletul să mă înșel", a mai scris Radu Vancu.

Cele mai citite

Ambasadorul Rusiei la București, găsit în stare de inconștiență

Diplomatul, în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din...

Detalii noi despre prăbușirea avionului Jeju Air: Date extrase din cutiile negre

Autoritățile sud-coreene au făcut progrese semnificative în ancheta privind prăbușirea avionului Jeju Air în Muan, Coreea de Sud, care a dus la moartea a...

Ford va rechema 20.000 de SUV-uri hibrid, din cauza problemelor legate de baterie

Rechemarea include anumite vehicule Ford Escape și de lux Lincoln Corsair, modele din 2020 până în 2024 Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi a...
Ultima oră
Pe aceeași temă