Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, joi, la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului și a declarat că orice formă de intoleranță, rasism, ură și discriminare reprezintă amenințări la adresa democrației. De aemenea, șeful statului a anunțat că sprijină înființarea unui muzeu al evreilor la București.
"Cu acest prilej aduc, în numele statului român și al națiunii mele, un pios omagiu tuturor victimelor acestei mari tragedii a secolului XX. Cu inima strânsă, dar cu mintea eliberată de prejudecățile unui trecut întunecat, îi amintim și îi omagiem pe toți cei care au căzut victime politicilor xenofobe, rasiste, antisemite și discriminatorii și îi onorăm pe supraviețuitori. (…) Holocastului este unic și nu poate fi uitat. Drama evreilor și rommilor s-a produs în mijlocul societății. În timpul comunismului nu li s-a spus această parte, ororirle erau doar ale inamicilor", a declarat președintele Iohannis.
"Acest loc nu a fost ales întâmplător, ci în inima Bucureștiului și în preajma unei instituții publice. Menirea sa este tocmai de a sublinia faptul că drama evreilor și romilor s-a produs în mijlocul societății și de a accentua responsabilitatea statului român în acțiunile inumane săvârșite, pe criterii etnice și de rasă, în anii celui de-al doilea Război Mondial. În timpul comunismului, românilor li s-a ascuns însă această parte a istoriei recente. Ororile erau doar ale inamicilor, iar responsabilitatea cădea aproape întotdeauna în sarcina acestora. Am fost așadar obligați să învățăm o istorie nesinceră, nu să descoperim și să cunoaștem adevărul cu toate fațetele sale", a mai spus șeful statului.
"România a făcut pași importanți în privința asumării și memorializării Holocaustului, iar faptul că reprezentanții atâtor autorități și organizații sunt împreună este un semn că solidaritatea în această direcție este una puternică și durabilă", a conchis președintele.