Cotroceniul va organiza consultări cu partidele politice, pentru identificarea unui consens politic național privind aderarea României la zona euro. Este însă nevoie de reforme profunde, iar dinspre BNR o adoptare rapidă a monedei unice este privită cu scepticism.
Președintele și partidele vor căuta împreună să ajungă la un consens politic național privind adoptarea de către România a monedei euro, a anunţat ieri Administraţia Prezidenţială, după o întâlnire a șefului statului cu premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Ceea ce se doreşte este “adoptarea unei strategii naționale de trecere la euro și a unui calendar riguros de măsuri economice, monetare, legislative și instituționale, care să asigure României un parcurs economic stabil și predictibil“, se precizează în comunicat. Procesul va fi gestionat de un „Comitet de Coordonare a procesului de adoptare a monedei comune, care să asigure proiectarea, coordonarea și monitorizarea etapelor și responsabilităților implicate pentru atingerea acestui obiectiv“.
Probleme politice
Ideea, de altfel, frumoasă şi promiţătoare a unui comitet de trecere la euro în practică s-ar putea să nu funcţioneze. Disciplina bugetară cerută de acest proces, reforma întreprinderilor de stat, recuperarea decalajelor din zona infrastructurii s-ar putea dovedi măsuri prea dificile sau deloc pe placul unui Guvern politic, ostil Preşedinţiei, orientat mai degrabă spre măsuri populiste, cu utilitate electorală. De ceva timp, în interiorul BNR funcţionează deja un comitet de aderare la euro care trebuia încă de acum doi ani să prezinte conducerii Băncii Centrale şi Guvernului propuneri concrete de adoptare a monedei europene.
De ce nu trebuie să ne grăbim
Cu o lună în urmă, guvernatorul BNR avertiza asupra riscurilor reprezentate de o trecere în pripă la euro. El afirma că 2019 este un termen prea apropiat.
Înainte de a intra în zona euro şi după îndeplinirea criteriilor stabilite prin Tratatul de la Maastricht (stabilitatea preţurilor, inflaţie, deficit mic şi rate mici ale dobânzilor), o ţară trebuie să stea doi ani în aşa-zisul mecanism al cursurilor de schimb, ERM II, în care este testată stabilitatea monedei sale. În perioada respectivă
cursul trebuie să stea timp de doi ani faţă de euro într-o bandă de
+/-15 puncte procentuale fără tensiuni severe, în special fără a se proceda din proprie iniţiativă la devalorizarea monedei naţionale faţă de euro.
„Apare întrebarea dacă noi suntem pregătiţi să facem primul pas, să intrăm în mecanismul cursurilor de schimb (ERM II). (…) Reaşezarea raporturilor dintre principalele valute ale lumii (…) complică identificarea cursului de echilibru al leului la care ar trebui să se realizeze intrarea în ERM II şi ulterior adoptarea euro”, spunea guvernatorul. Isărescu avertiza că înainte de intrarea în ERM II trebuie finalizate liberalizarea pieţei energiei, restructurarea întreprinderilor de stat cu pierderi substanţiale şi modernizată infrastructura rutieră. “Intrarea în ERM II în 2016 şi, în consecinţă, trecerea la euro în 2019 sunt obiective foarte ambiţioase”, aprecia Isărescu.
Dar şi performanţele economice sunt importante. „Întrebarea este dacă României poate să crească cu 2% pe an mai repede decât media Uniunii Europene. Pentru UE în 2015 se preconizează o creştere a PIB cu 1,5%. Dacă economia România ar creşte cu 2% mai repede decât media UE şi nu sare de pe şine este fezabil ca în şapte ani să aderăm la zona euro.
Ar trebui ca economia să crească cu mai mult de 3,5% pe an. O spune aritmetica. Acesta este scenariul de bază“, arăta tot atunci Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.
Ţările cele mai sărace primite în zona euro au fost Estonia – cu un PIB pe locuitor la acel moment de 63,4% din media UE – şi Letonia, cu 63,8%, în condiţiile în care România are un PIB de doar 40% din media UE
Potențiale riscuri
Profesorul de economie Aura Socol, soția consilierului premierului, Cristian Socol, atrage atenţia asupra riscurilor prezentate de trecerea la euro în condiţiile unei economii nepregătite.
Creşterea preţurilor. Ea reaminteşte că în multe ţări (Spania, Grecia, Portugalia, Slovenia) preţurile au crescut deoarece după aderare inflaţia mică a încetat să mai fie criteriu de acceptare.
Salariile mult mai mici decât în zona euro din cauza faptului că viteza de convergenţă a preţurilor va fi mai mare decât cea a veniturilor, efect cauzat de productivitatea scăzută a muncii.
Creşterea şomajului ca urmare a lipsei posibilităţii de ajustare a economiei, odată dispărut cursul de schimb.
