2.4 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSportIohannis încă așteaptă demisia premierului Ponta

Iohannis încă așteaptă demisia premierului Ponta

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă că nu și-a schimbat părerea în ceea ce privește demisia lui Victor Ponta și că se așteaptă ”să se întâmple la un moment dat”.

Totuși șeful statului a precizat că există un dialog ”mai instituțional, mai rar cu premierul” și că au discutat chestiunile importante.

Președintele Klaus Iohannis a cerut, în nenumărate rânduri, demisia premierului Victor Ponta, ca urmare a scandalului care planează în jurul său. Prima reacție a șefului statului a fost imediat după ce DNA a anunțat că premierul este urmărit penal în dosarul Turceni-Rovinari.

Klaus Iohannis a declarat că îi solicită demisia primului ministru. Președintele a declarat că i-a comunicat această solicitare și premierului în discuția pe care au purtat-o în urmă cu câteva minute. 

”DNA a comunicat public că primul ministu este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situație imposibilă ca primul ministru să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla este o criză politică. Pe aceste considerații, solicit demisia primului ministru Victor Ponta”, a declarat președintele. 

Și în presa internațională, Klaus Iohannis a arătat că Victor Ponta ar trebui să demisioneze.

 "Cea mai bună soluţie ar fi să demisioneze. Dacă nu este vinovat, aşa cum susţine, atunci nu văd nicio problemă… Dar este inacceptabil ca o ţară europeană să aibă un prim-ministru pus sub acuzare de procurori pentru fapte penale" susţinea preşedintele Iohannis.

 

 

Cele mai citite

Cătălin Predoiu are încredere că angajații MAI vor face ca alegerile să se desfășoare ireproșabil

Toate cadrele Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de armă, de structură, de funcţie, de grad, sunt obligate prin lege şi Constituţie să fie neutre şi...

Israelul și-ar putea extinde suveranitatea asupra coloniilor evreiești din Cisiordania ocupată în 2025

Ministrul de finanţe israelian Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, de extremă dreapta, a promis luni extinderea în 2025 a suveranităţii Israelului asupra coloniilor...

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă