Victor Ponta supraviețuiește în fruntea Guvernului pe timp de împrumut. Credibilitatea sa a fost sfărâmată încă de la scandalul plagiatului. Pentru acuzația de plagiat alți lideri politici europeni au demisionat pentru a nu arunca o pată asupra onoarei guvernelor și a țărilor lor și în felul acesta și-au salvat propria onoare.
În lumea civilizată nu se produc crize constituționale grave cum este cea din vara anului 2012, dar când ești responsabil de o asemenea criză care a dus România la un pas de conflict deschis cu Uniunea Europeană, în mod firesc pleci, pentru că demisia ar fi o dovadă de responsabilitate față de țara pe care o conduci. Invers, refuzul de a demisiona este o dovadă de iresponsabilitate și din iulie 2012 Europa știe că la București există un prim-ministru iresponsabil. Chiar dacă președintele Iohannis i-ar permite lui Ponta, prin absurd, să participe la summit-urile UE, această participare ar face rău intereselor României pentru că Ponta și-a pierdut deja din 2012 credibilitatea și onorabilitatea. Mai grav este că el știe acest lucru.
Liderii politici demisionează când pierd alegerile, iar când le pierd la scor demisia devine un imperativ politic. Scoția este o țară mică, dar care a creat lumea modernă așa cum o știm astăzi. În septembrie 2014, după referendumul prin care scoțienii au decis să rămână în Uniunea cu Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord, liderul Partidului Național Scoțian, Alex Salmond, a demisionat în pofida uriașei sale popularități. Ed Miliband era un tânăr politician de perspectivă al Partidului Laburist. După alegerile câștigate recent de conservatori, Miliband a demisionat din fruntea partidului, deși mulți îi prevedeau un viitor strălucit ca prim-ministru. Și nu numai Miliband a demisionat, ci și liderii celorlalte partide care au pierdut: Nick Clegg, din fruntea liberalilor, și Nigel Farage, din fruntea UKIP. Bunul simț politic spune că atunci când pierzi categoric, te retragi. Ponta a pierdut categoric, lumea a ieșit în stradă și el tot nu a plecat. În Japonia, instituția demisiei face parte din ADN-ul politic al liderilor. Actualul premier, Shinzo Abe, este la a doua tentativă în fruntea țării. Prima dată a demisionat din funcția de prim-ministru în 2007 și de atunci până la revenirea sa, în 2012, Japonia a avut în medie câte un prim-ministru pe an, fiecare dintre ei demisionând din același motiv: lipsa de popularitate a Guvernului.
Exemplul Guatemalei
Lideri politici care să demisioneze ca urmare a unor acuzații de fapte de corupție sunt puțini, pentru că, de obicei, nu așteaptă până se ajunge acolo și pleacă înainte. Cele mai recente cazuri sunt cele ale fostului ministru al Transporturilor din Guvernul Matteo Renzi (alt incoruptibil, ca Ponta, cu care era amic), și Maurizio Lupi, care a demisionat în martie pentru felul în care funcționarii din ministerul său au acordat contracte publice. Pentru a găsi un caz cât de cât similar cu cel al lui Ponta, în care liderul să fie acuzat direct de corupție, mergem în… Guatemala, unde președintele și vicepreședintele sunt acuzați că au patronat o rețea de corupție. În Europa, ultimul mare scandal de corupție în care un prim-ministru a fost nevoit să demisio-neze a fost cel din Cehia, dar și acolo premierul Petr Necas (foto) nu era acuzat personal de nimic, ci amanta, care era totodată șefa sa de cabinet. Victor Ponta și-a pierdut demult orice credibilitate în Europa și în lume și nu o va mai recupera niciodată. Problema este că, rămânând în fruntea Guvernului, Ponta trage și credibilitatea și onoarea României în noroiul moral în care se scaldă el. Reacțiile partenerilor noștri occidentali care au început să curgă ieri nu sunt decât fațada unei realități mult mai urâte.
Aproape zilnic reprezentanți ai guvernului merg la Bruxelles pentru a discuta și negocia programe de finanțare și de dezvoltate pentru România. Acești oameni nu mai au, începând de azi, nici o credibilitate și, ca urmare, nici o forță de negociere pentru că merg acolo ca reprezentanți ai unui guvern condus de un lider laș, care se ascunde de lege în spatele imunității parlamentare. Costurile setei de putere a lui Ponta nu vor fi, așadar, numai simbolice, de imagine, de prestigiu național (care este praf în acest moment), ci vor fi cât se poate de concrete, măsurabile în bani. Președintele Iohannis trebuie să uite de ambiția sa de a revitaliza procesul de aderare la spațiul Schengen. Cu Ponta prim-ministru n-o să se întâmple niciodată, cu toate costurile pe care le presupune acest handicap pentru întreprinzătorii români. Vor veni însă și tăierile de fonduri și programe anulate. Cine e nebun să dea bani unui guvern condus de un prim-ministru corupt, mai ales după scandalul de la FIFA care a readus problema corupției în atenția publicului european.
Cum au reacţionat alţii
Dacă Ponta nu înțelege că face rău României cu fiecare clipă pe care o petrece la Palatul Victoria, iată câteva exemple care ar putea să-l ajute.
Edith Cresson, Comisia Santer și „Jurisprudența Balladur”
Edith Cresson a fost prim-ministru (prima și ultima femeie prim-ministru al Franței) pentru cel mai scurt mandat din istoria premierilor francezi la începutul anilor '90. Ca urmare a meritelor sale. Partidul Socialist a pierdut alegerile în mod dezastruos și este numită ulterior Comisar European pentru Cercetare și Tehnologie în comisia condusă de luxemburghezul (altul) Jacques Santer. Din această poziție, a utilizat bugetul pus la dispoziție în moduri foarte „creative”, unul dintre ele fiind acela că și-a numit dentistul personal în funcția de consilier științific, cam cum l-a numit Ponta pe Șova „ministru al Marilor Proiecte”. Indignați de fapta doamnei Cresson, parlamentarii populari europeni au acuzat-o pe ea și întregul Executiv european de fraude, iar atunci când s-au alăturat și socialiștii Comisia Santer a demisionat în bloc. Și totul a început de la un dentist.
Mai există însă o poveste legată de doamna Cresson. Ei i-a succedat în fruntea guvernului francez ministrul de Finanțe, Pierre Beregovoy. Beregovoy a rămas în istorie pentru două lucruri. Primul este acela că a introdus așa-numita „jurisprudență Balladur” numită în mod greșit după un alt premier francez. „Jurisprudența Balladur”, este regula nescrisă potrivit căreia orice ministru francez acuzat de fapte penale este obligat să demisioneze și a fost introdusă de Beregovoy atunci când l-a forțat să demisioneze pe ministrul Urbanismului de la vremea aceea, nimeni altul decât omul de afaceri Bernard Tapie, condamnat ulterior pentru fraudă. Al doilea lucru pentru care va rămâne în istorie Pierre Beregovoy este faptul că este primul și probabil ultimul om din lume care s-a sinucis trăgându-și două gloanțe în cap. Poliția a susținut că al doilea foc ar fi fost tras în urma unui „reflex nervos”.
Karl-Theodor zu Guttenberg și Pall Schmitt: Plagiat
Primul a fost un star rock al Uniunii Creștin Sociale din Bavaria și al politicii germane. Era considerat cel mai strălucit om politic al Germaniei și viitorul cancelar CDU-CSU după epoca Merkel. În 2011 era ministru al Apărării și a fost acuzat că a plagiat bucăți mari din lucrarea sa de doctorat… în Drept. Zu Guttenberg a demisionat și a plecat în America, unde a devenit membru al reputatului Center for Strategic and International Studies și și-a salvat onoarea.
Al doilea a fost președintele Ungariei. Fost dublu medaliat cu aur la scrimă, Pal Schmitt a fost un sportiv care a adus glorie Ungariei și un om decent. Tocmai pentru că era un om decent, atunci când s-a dovedit că și-a plagiat lucrarea de doctorat a demisionat imediat.
Spiro Agnew. Grecul corupt
Cea mai faimoasă demisie din istorie este aceea a președintelui Richard Nixon, ca urmare a afacerii Watergate. După ce a demisionat în 1974, vicepreședintele Gerald Ford a devenit președinte și a emis o grațiere prezidențială pentru Nixon, ceea ce i-a pecetluit soarta politică pentru că a pierdut alegerile în fața probabil celui mai slab președinte american, Jimmy Carter. Puțină lume își mai amintește însă cum a ajuns Ford vicepreședinte al Statelor Unite. În 1972, pe ticketul republican se aflau Nixon și Spiro Agnew, fost guvernator al statului Maryland. Un an mai târziu, procurorul general din Maryland l-a acuzat pe Agnew de extorcare de fonduri, corupție și mită de 100.000 de dolari. Vicepreșe-dintele Statelor Unite a fost nevoit să demisioneze și să-i lase locul lui Gerald Ford. Spiro Agnew este cel mai grav caz de corupție la vârful statului american, deși, ce-i drept, era de origine greacă.
Papa
În 2005, cardinalul Joseph Aloisius Ratzinger a devenit Papa Benedict al XVI-lea. În 2013, după 800 de ani, Benedict a devenit cel de-al doilea papă care părăsește de bunăvoie tronul Sfântului Petru. Dacă Papa de la Roma poate să demisioneze, Victor Ponta, iată, nu poate.
