1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportDosarul polițistului Gigină: Gabriel Oprea dă, luni, explicații în Parlament

Dosarul polițistului Gigină: Gabriel Oprea dă, luni, explicații în Parlament

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, va da, luni, explicații în Parlament privind accidentul în care a murit polițistul Bogdan Cosmin Gigină, care îi deschidea coloana oficială.

Ședința din plenul Camerei Depitaților va avea loc la ora 16.00. 

„La propunerea grupului parlamentar al liderului Opoziției, dezbaterea cu primul-ministru a fost amânată pentru săptămâna viitoare, dată fiind situația care există în țară. Întrucât săptămâna viitoare premierul nu va fi prezent, fiind la o altă activitate, dânșii au propus ca la această activitate de săptămâna viitoare să fie Gabriel Oprea chemat, să fie ‘Ora ministrului’, normală, în loc de ‘Ora premierului’, cu aceeași temă care a fost propusă pentru astăzi”, a declarat secretarul Camerei, Niculae Mircovici, după ședința Biroului permanent.

Citește și: FOTO: Ultima ședință a Guvernului demisionar

În plenul Camerei Deputaților de luni ar fi urmat să aibă loc „Ora premierului”, cu dezbateri politice pe tema „Responsabilitatea Guvernului privind respectarea legislației referitoare la Regulamentul pentru aplicarea Codului rutier, respectiv utilizarea echipajelor Poliției Rutiere care se ocupă de însoțirea demnitarilor”, propusă de PNL.

Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit pe 20 octombrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.

Polițistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.

Citește și: Pentru ce poate fi cercetat Gabriel Oprea

Ulterior, s-a aflat că fostul ministru al Afacerilor Interne a avut 1.607 deplasări cu coloană oficială, atât la instituţii publice, cât şi la destinaţii private. 

 

 

Cele mai citite

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...

Programul de guvernare: 10 măsuri esențiale pentru sprijinirea firmelor

Guvernul propune un program de modernizare economică sustenabilă pentru România, axat pe sprijinirea firmelor, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării. Potrivit unei analize Termene.ro, obiectivul...

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...
Ultima oră
Pe aceeași temă