Prim-ministrul României, Dacian Cioloş, a adresat o scrisoare prin care l-a felicitat pe vicepreședintele ales al Statelor Unite ale Americii, Michael Richard Pence, în care a subliniat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, remis redacţiei România Liberă, Guvernul României adresează felicitări președintelui ales al Statele Unite ale Americii, Donald Trump. Totodată, premierul Cioloș a adresat o scrisoare de felicitare vicepreședintelui ales al Statele Unite ale Americii, Michael Richard Pence.
Cu această ocazie, prim-ministrul Cioloș a subliniat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, fundamentat pe valori și responsabilități împărtășite, ca fiind unul solid ce oferă premisele pentru dezvoltarea sa pe mai departe, în toate dimensiunile. România este și va rămâne un aliat și partener de încredere al SUA. Cooperarea dintre statul român și SUA contribuie la asigurarea securității comune și a întregii comunități transatlantice.
De asemenea, Guvernul României va acorda pe mai departe o atenție sporită dezvoltării și aprofundării relațiilor bilaterale cu SUA pe dimensiunea economică, în baza oportunităților existente pentru avansarea prosperității comune, se mai spune în comunicatul citat.