Încălcarea cutumelor privind invitațiile, părăsirea sălii de plen și îmbrânceli pe hol – așa a înțeles PSD să răspundă criticilor președintelui Klaus Iohannis legate de ordonanța 13.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au transmis nicio invitaţie instituţiilor importante ale statului sau ambasadelor pentru participarea la şedinţa comună de ieri în care preşedintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj Parlamentului. De regulă, acest act de protocol era îndeplinit de către Camera Deputaţilor. Este fără precedent ca aceste invitaţii să nu fie transmise.
Printre cei care nu au participat, ca efect al lipsei invitațiilor, s-a numărat inclusiv premierul Sorin Grindeanu, deși acesta anunțase, inițial, că intenționează să fie prezent. Mai mult, Iohannis nu a fost întâmpinat de președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, ci de doi vicepreședinți din opoziție – Cătălin Predoiu (PNL) și Mihai Goțiu (USR).
Președintele Klaus Iohannis a precizat, marți, în Parlament, că românii vor trebui să răspundă, la referendumul privind Justiția, la întrebarea „Ce fel de națiune vrem să fim?”.
PSD a părăsit sala
În mesajul adresat Parlamentului, Iohannis a criticat PSD pentru ordonanța de modificare a Codului Penal. „Nu prosperitatea poporului a fost prioritatea, grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi”, a atacat șeful statului, fiind întâmpinat cu huiduieli din zona parlamentarilor PSD. El a cerut PSD să găsească o soluție pentru ieșirea din criză. ”Retragerea ordonanţei 13 şi demiterea chinuită a unui ministru sunt cu siguranţă prea puţin. Alegerile anticipate sunt prea mult. Asta este marja de manevră, cine trebuie să vină cu soluţia? Păi în mod natural cel care a creat problema – PSD-ul”, a fost mesajul șefului statului către majoritate.
Președintele Klaus Iohannis a susținut, marți, un discurs în Parlament, în care a criticat alianța de guvernare PSD-ALDE, cât și modul în care Executivul și Legislativul își îndeplinesc îndatoririle.
Criticile au provocat iritarea parlamentarilor PSD, majoritatea acestora părăsind sala în semn de protest. „Aţi obosit deja! Ghinion!”, a replicat Iohannis. Printre cei care au rămas în sală s-au numărat apoximativ zece parlamentari PSD, printre care Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici, Ecaterina Andronescu sau Mihnea Costoiu. A rămas și Liviu Pleșoianu (unul dintre susținătorii ideii contramanifestațiilor PSD), care a avut o pancartă. Inițial, parlamentarii ALDE au rămas în sală, dar au plecat la cinci minute după cei din PSD. Șeful statului le-a transmis președinților celor două Camere, rămași în sală la prezidiu, că nu vrea să schimbe majoritatea parlamentară. El a anunțat că va organiza consultări între partide la Palatul Cotroceni, dacă PSD nu va rezolva criza și că va continua demersurile pentru referendumul anti-corupție. Discursul a fost criticat de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a afirmat că aștepta un discurs de unitate, de îndemn la calm și stabilitate.
PSD trece la corecții fizice
Spiritele s-au încins pe holul din spatele sălii de plen, în momentul în care deputatul USR Iulian Bulai i-a filmat pe social-democrații care ieșiseră din sală. Potrivit filmulețului difuzat de Bulai, deputata PSD Andreea Cosma (fiica baronului Mircea Cosma) a început să țipe la el, cerându-i să nu o mai filmeze. Bulai a replicat că se află într-o instituție publică. Imediat, ceilalți social-democrați s-au solidarizat cu fata baronului de Prahova.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, în Parlament, că PSD trebuie să găsească soluții pentru situația care a fost generată de adoptarea OUG 13, privind modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală, urmată de proteste de amploare la nivel național și internațional.
„Mă, idiotule! Mai lasă-ne cu instituția publică. Ți-a zis femeia să nu o filmezi. Nu ți-e rușine”, a intervenit, agresiv, senatorul PSD Titi Brăiloiu. “Am fost un sac de box pentru parlamentarii PSD si ALDE. Eu eram singur de la mine din partid, ei erau vreo patru-cinci. Când au vazut că îi filmez, au început să ma tragă de haine, să ma împingă, unul m-a lovit cu pumnul în braț. Am urme pe corp”, susține deputatul USR. În versiunea lui Brăiloiu, însă, ar fi fost vorba de o„neînțelegere verbală”.
Pîrvulescu: Grideanu, greu de debarcat
Părăsirea sălii de către parlamentarii PSD este un nou element care dovedește că „piromanii vor să întrețină incendiul”, afirmă analistul politic Cristian Pîrvulescu. ”Comportamentul lor este cel care împinge România la fractură”, consideră acesta. Pârvulescu crede că președintele Iohannis a vrut să sugereze părăsirea Palatului Victoria de către premierul Grindeanu și de aceea a exclus atât demiterea ministrului Justiției cât și alegerile anticipate. ”Este greu ca moțiunea de cenzură să treacă după ce PSD a anunțat că nu va vota, iar demisia poate influențată doar de continuarea manifestațiilor de stradă”, a analizat Pîrvulescu variantele demiterii lui Grindeanu.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, marți, în Parlament, că deși PSD a obținut o mare victorie la alegerile parlamentare din 11 decembrie, printr-o „ciudată strategie de tip kamikaze” a intrat în coliziune cu o mare parte a societății românești, întrucât nu s-au ținut de promisiunile din campanie, ci că au pus pe primul loc dosarele politicienilor penali.