18.8 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSportCe spune Klaus Iohannis despre colaborarea dintre Dacia și Renault

Ce spune Klaus Iohannis despre colaborarea dintre Dacia și Renault

Preşedintele Klaus Iohannis, a precizat, duminică, pe contul personal de Facebook, referitor la colaborarea dintre Dacia și Renault, că "investițiile străine în țara noastră au avut și vor avea în continuare șansa de a fi transformate în exemple clare ale succesului economic".

"Am fost prezent astăzi la evenimentul „Renault Day”, care se desfășoară la Mioveni. Le-am spus oamenilor cu care m-am întâlnit că România puternică poate să se dezvolte în jurul unor investiții majore și avantaje strategice, care creează locuri de muncă și care contribuie la prosperitatea unei comunități și chiar a unei societăți. Colaborarea dintre Dacia și Renault este dovada faptului că investițiile străine în țara noastră au avut și vor avea în continuare șansa de a fi transformate în exemple clare ale succesului economic. În același timp, însă, statul trebuie să își onoreze obligațiile sale, care țin de climatul de afaceri, infrastructură, predictibilitate fiscală și legislativă, stabilitate și transparență", a scris Iohannis, pe Faebook.

Şeful statului a fost prezent, duminică,  la o parte dintre acţiunile reunite sub genericul „Renault Day” („Ziua Renault”).. Evenimentul a avut loc în oraşul Mioveni, din judeţul Argeş.

Cele mai citite

Competiție Rusia Ucraina și la Concursul Internaţional „ George Enescu” în finala Secţiunii de pian

Doi pianişti din Rusia şi unul din Ucraina vor intra, duminică, în finala Secţiunii de pian din cadrul celei de a XIX-a ediţii a...

Scandalos: bătaie cu bâte printre medici și pacienți

Pacienții și medicii au fugit din Spitalul Pantelimon, de frica bătăușilor, iar unii s-au ascuns în băi Scenele șocante, filmate de martori, arată cum mai...

Kituri profesionale pentru extensii de gene: ce conțin și cum să le folosești?

Te specializezi în domeniul extensiilor de gene sau ești deja un lash artist cu experiență? Indiferent câte seturi de extensii ai aplicat până acum,...
Ultima oră
Pe aceeași temă