18.8 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSportCe spune Iohannis despre românul răpit în Burkina Faso

Ce spune Iohannis despre românul răpit în Burkina Faso

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că statul român tratează „cu maximă atenţie” problema românului răpit în Burkina Faso.

„Statul român treatează cu maximă atenţie acest caz. Personal, de la început am trimis un delegat în celula de criză, care conform legii se desfăşoară sub tutela MAE. Ştiu foarte exact în ce fază ne aflăm, care sunt acţiunile. Sunt acţiuni conforme cu manualul, dacă pot să mă exprim aşa, dar aceste acţiuni au succes doar dacă nu se face prea multă publicitate”, a spus Iohannis.

Citește și: Ce le-a cerut Iohannis muncitorilor care repară Vila Lac 3

Preşedintele a adăugat că astfel de operaţiuni „necesită un tratament specific”, iar MAE şi autorităţile comunică public de câte ori este posibil.

Gruparea teroristă al-Mourabitoune a publicat în 30 august o înregistare video cu ostaticul român Iulian Gherguţ, un agent de securitate răpit la 4 aprilie din nordul Burkina Faso, care face apel la autorităţi să negocieze cu răpitorii pentru eliberarea sa.

Înregistrarea video, care durează mai puţin de un minut, este primul semn de viaţă al ostaticului român, de la răpirea sa, la 4 aprilie, în apropierea unei mine de mangan din Tambao, conform Mediafax.

În imagini poate fi văzut Iulian Gherguţ, înconjurat de trei bărbaţi înarmaţi. Mesajul a fost înregistrat în exterior, iar ostaticul în vârstă de 39 de ani se exprimă în limba franceză.

Iulian Gherguţ se prezintă, spune că este deţinut de al-Mourabitoune, la Tambao, în nordul statului Burkina Faso. El precizează că mesajul a fost înregistrat la 18 august.

El se adresează familiei sale, prezentând numele mamei sale, apoi al tatălui său şi cerându-le să facă totul pentru a facilita eliberarea sa.

El se adresează apoi directorului societăţii Pan African Mineral, pentru care lucra în momentul răpirii, apoi Guvernelor din România şi Burkina Faso. Ostaticul imploră să negocieze cu răpitorii pentru a obţine cât mai rapid eliberarea sa.

MAE a transmis în 30 august că Celula de criză interinstituţională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso studiază în regim de urgenţă autenticitatea materialului video publicat şi confirmă că persoana care apare în înregistrare este cetățeanul român Iulian Gherguţ.

Cele mai citite

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...

O rădăcină indiană cu proprietăți de „ibuprofen natural”

Condimentul cu efecte antiinflamatorii și antioxidante este considerat un superaliment de către nutriționiști Rădăcină exotică, originară din India, turmericul a devenit renumit pentru efectele sale...

Accident mortal: un șofer a plonjat cu mașina în lacul Pantelimon

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 10,10, polițiştii au...
Ultima oră
Pe aceeași temă