6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportCe spune Ioan Rus despre Master Planul de Transport

Ce spune Ioan Rus despre Master Planul de Transport

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, speră ca până la sfârşitul lunii mai să primească aprobarea de la CE pentru Master Planul de Transport, informează Mediafax.

„Noi am trimis răspunsuri la toate observaţiile pe care CE le-a avut la Master Planul general de Transport, sperăm ca în cel mai scurt timp, până la finalul lunii mai, să primim aprobarea finală şi să se semneze programul de infrastructură mare în România, acela fiind momentul în care ştim sumele pe care le avem la dispoziţie şi putem prioritiza. Dacă vom reuşi să implementăm toate programele pe care le avem, am putea rezolva interconectivitatea între regiunile istorice ale României în următorii patru ani, ceea ce ar fi un lucru excepţional. Şi nu vorbesc doar de transportul rutier, în paralel avem investiţii mari şi în transportul feroviar, care are un rol important în dezvoltarea economică”, a spus Rus.

Ioan Rus a precizat că în 2016 se vor termina lucrările la autostrada Turda – Sebeş, iar Autostrada Transilvania, de la Brașov la Borș, va fi finalizată în 2017 – 2018, iar cât mai curând vor începe și lucrările la Piteşti – Sibiu şi la Comarnic – Braşov.

„Avem o absorbţie de 58 – 59% pe infrastructura de transport, sperăm să depăşim 80% din exerciţiul financiar 2007 – 2013. Pe lângă banii care vin de la CE avem şi 7 miliarde de euro alocaţi de la bugetul de stat. În Master Planul de transport avem şi 7 aeroporturi internaţionale, 10 porturi dunărene şi 14 centre intermodale”, a mai spus Ioan Rus.

La rândul său, Corina Creţu a spus că pentru CE este important ca Master Planul de transport să aibă susţinere naţională şi stabilitate, să existe asigurări că nu va fi schimbat pe parcurs.

„O dezbatere naţională şi o susţinere din partea forţelor politice, a societăţii, cred că este importantă. Programul de infrastructură mare înseamnă 9,5 miliarde de euro din partea CE, şi cu contribuţia României de 7 miliarde de euro, sigur se pot face priorităţi. Pentru priorităţile României fondurile acestea nu vor fi suficiente, dar e un pas înainte”, a spus Creţu.

Potrivit acesteia, pentru CE este o prioritate asigurarea interconectivităţii culoarelor europene de transport cu autostrăzile naţionale.

Autostrada Turda – Sebeş, împărţită în patru loturi, are o lungime de 70 de kilometri şi va asigura legătura între Coridorul IV Pan – European, în zona oraşului Sebeş, judeţul Alba, şi conexiunea cu Autostrada Transilvania, în zona Turda.

Lucrările costă 440 de milioane de euro, au început în anul 2014 şi vor fi finalizate în cursul anului 2016. Finanţarea este asigurată din fonduri europene şi fonduri de la bugetul de stat.

România ar trebui să construiască 656 kilometri de autostradă şi 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030, reiese din Master Planul de transport.

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu – Braşov (103 km), Ploieşti – Comarnic (49 km), Craiova – Piteşti (115 km), Comarnic – Braşov (54 km), Braşov – Bacău (158 km) şi Gilău – Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,28 miliarde euro fără TVA, potrivit unui document de sinteză furnizat de Ministerul Transporturilor.

În plus, Master Planul cuprinde construcţia de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 km, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro fără TVA.

Cele mai citite

Jurnalista Allison Pearson provoacă dezbateri despre libertatea de exprimare și acțiunile poliției britanice

Controversa privind investigarea jurnalistei Allison Pearson: Între libertatea de exprimare și acțiunile poliție. Cazul Allison Pearson a declanșat o dezbatere intensă în Marea Britanie,...

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...

Zelenski declară că războiul cu Rusia se va încheia mai repede sub administrația Donald Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă