Asociația GRAUR, care recent a solicitat verificarea doctoratului Laurei Codruța Kovesi, pe care au acuzat-o de plagiat, i-a solicitat ministrului Educației demiterea a nu mai puțin de 15 rectori sau decani pe care-i acuză de plagiat.
Potrivit unei scrisori trimise această asociație ministrului Educației, Mircea Dumitru, universitățile de stat s-au transformat în „sindicate care stimulează corupția”. „Vă solicităm să interveniţi în legătură cu maniera în care persoanele de mai jos au ajuns în funcţii de execuţie din conducerea universităţilor sau în funcţii în care conduc organe de decizie şi pentru care s‐a dovedit calitatea de autor de opere publicate plagiate”, se arată în scrisoarea GRAUR.
Pe lista asociației sunt:
– Ionel Sinescu, (rectorul Universității de Medicină din București),
– Mircea Beuran, (președintele Senatului Universității de Medicină din București),
– Carmen Postolache (Decan, Universitatea Bucureşti),
– Ștefan Antohe (Decan, Universitatea Bucureşti),
– Nicolae Istudor (Academia de Studii Economice),
– Leonard Azamfirei (Rector, Universitatea de Medicină și Farmacie, Tg.Mureş),
– Copotoiu Constantin (Membru Senat, Universitatea de Medicină și Farmacie, Tg.Mureş),
– Ramona Lile (Rector, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad),
– Carol Schnakovszky (Rector, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău),
– Valentin Nedeff (Preşedinte Senat, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău),
– Cristina Cîrtiţă‐Buzoianu (Prorector, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău),
– Luminiţa‐Georgeta Popescu (Rector, Universitatea “Constantin Brancuşi”, Târgu Jiu),
– Cristinel Racoceanu (Decan, Universitatea “Constantin Brancuşi”, Târgu Jiu),
– Gheorghe Nagîț (Decan, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi);
– Prof.dr.ing. Nicolae Burnete ( Preşedinte al Senatului, membru invitat al Consiliului de Administraţie al Universităţii Tehnice, Cluj‐Napoca)
Asociația GRAUR afirmă că, în acest moment, sunt 10.000 de opere plagiate. „Prin ignorarea pericolului social al fenomenului plagiatului, universităţile româneşti abuzează de principiul autonomiei universitare şi‐l transformă într‐un principiu abuziv de „stat în stat”. Astfel la alegerile universitare, de curând finalizate, au apărut prin vot persoane care sunt în mod cert autori de opere plagiate probate în mod sistematic în Indexul Operelor Plagiate”, se arată în scrisoarea asociației.