2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSportAlina Gorghiu: Domnul Ponta joacă rolul de agent de influență pentru Moscova...

Alina Gorghiu: Domnul Ponta joacă rolul de agent de influență pentru Moscova și nimic altceva

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu, a criticat dur, luni, declaraţiile fostului premier, Victor Ponta, cu privire la bugetul pe apărare, susținând că acesta „joacă rolul de agent de influență pentru Moscova”, citează Agerpres.

„Pe mine mă îngrijorează declarațiile pe care le-am auzit din partea PSD zilele trecute. Declarații care se referă la pactul pe apărare și la alocarea celor 2% pentru securitatea națională. Declarații care îmi arată că PSD nu a înțeles nimic din ceea ce se întâmplă în regiune, din ceea ce ar trebui să se întâmple cu România ca pion de bază, ca factor de stabilitate în această regiune. Faptul că domniile lor pun problema în sensul în care putem să asigurăm măriri de salarii dacă nu mai asigurăm cei 2% din PIB pentru apărare mie mi se pare un act de iresponsabilitate. Mi se pare că cine a făcut declarația joacă rolul de agent de influență pentru Moscova și nimic altceva. (…) E cea mai periculoasă declarație care a trecut neobservată. Da, domnul Ponta a dat această declarație, dar nimeni din PSD nu l-a contrazis”, a afirmat Gorghiu la Parlament.

Ea a amintit că în 2015 Victor Ponta a semnat alături de restul liderilor de partide politice Pactul pe apărare, propus de președintele Klaus Iohannis, și care prevede ca până în 2017 bugetul apărării să crească la 2% din PIB.

„Este îngrijorător că nu am văzut niciun fel de dezmințire din PSD pe acest subiect și îl rog pe cel care conduce azi PSD să iasă și să dezmintă sau să se disocieze de genul acesta de reacție a PSD”, a adăugat Gorghiu.

Fostul premier Victor Ponta a scris pe 10 noiembrie pe pagina sa de Facebook că președintele Klaus Iohannis și, implicit, Dacian Cioloș și PNL susțin creșterea cheltuielilor militare până la 2% din PIB ca să „îndeplinim cerințele NATO și să ne apărăm de Rusia”.

„PSD și ALDE susțin că Sănătatea și Educația sunt priorități absolute în România / fără salarizare decentă nu se poate face reformă în aceste domenii. Guvernul a mărit salariile în perioada 2012-2015 și aceasta este o strategie pe termen lung (nu „populism în campanie”, cum susține PNL — care însă are în Programul său „dublarea” salariilor ??????). Din majorările salariale circa 30% se întorc imediat la buget prin TVA și alte taxe/ restul se cheltuie în economia reală în timp ce banii de cheltuieli militare vor merge către companiile europene sau americane care reprezintă furnizorii NATO (în niciun caz nu către militarii sau producătorii romani)!”, a scris Ponta.

Cele mai citite

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă