„În data de 30 ianuarie m-am prezentat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a susţine punctul meu de vedere cu privire la declaraţiile mele din emisiunea ‘Jocuri de putere’ din data de 10.01.2017. Prin declaraţia în cauză am dorit să îmi exprim doar punctul de vedere cu privire la necesitatea respectării legii în domeniul folosirii însemnelor oficiale ale statului, respectiv la responsabilitatea funcţionarilor publici de a aplica legea în acest sens”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.
Fostul premier subliniază că din această situaţie a învăţat că este nevoie de mai multă rigurozitate în exprimarea publică.
„Şi pe această cale doresc să îmi cer scuze public faţă de orice comunitate sau membrii unei minorităţi care, în urma declaraţiei mele ce a lăsat loc de interpretări de incitare la ură sau violenţă, s-au simţit lezaţi. Această interpretare nu este în acord cu valorile şi principiile mele, respectiv dialogul şi respectul reciproc între comunităţi şi de a mă manifesta împotriva oricărei forme de intoleranţă şi incitare la ură. A fost o lecţie din care am învăţat că e mai multă nevoie de rigurozitate şi atenţie în exprimarea publică pentru a nu genera fără voie interpretări pe care nu mi le asum…”, a mai scris Tudose.
Pe 10 ianuarie, la un post de televiziune, premierul Tudose a afirmat că nu poate fi vorba despre autonomie pentru secui, comentând faptul că UDMR, PCM şi PPMT au cerut într-o rezoluţie comună semnată la Cluj autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, precum şi un statut special pentru regiunea Partium.
„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga băţul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, şi anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignoraţi, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că, dacă steagul secuiesc va flutura în vânt, toţi cei responsabili de acolo vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântau ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, declara atunci Tudose.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus ulterior că aşteaptă scuze de la Mihai Tudose şi retragerea declaraţiilor privitoare la autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, pe care le consideră „absolut inacceptabile”. „În UE nu poţi să propui fără consecinţe politice reintroducerea pedepsei capitale şi după aceea să spui pentru o comunitate mai mică sau mai mare că nu eşti de acord cu ideile comunităţii respective şi se vor flutura, că vor fi spânzuraţi, că vor fi omorâţi. Deci, din acest punct de vedere, eu cred că nici această declaraţie nu poate să rămână fără consecinţe”, preciza Kelemen Hunor, la RFI.
În 15 ianuarie, Mihai Tudose afirma că declaraţia sa „a fost greşit înţeleasă”. „Nu se poate vorbi despre autonomia unei bucăţi din România. Când m-am referit la fluturatul pe steag, m-am referit la autorităţile statului, care trebuie să aplice legea, mandatele lor fluturând pe steag, dacă nu aplică legea. Despre asta a fost vorba, nu de spânzurat politicieni”, spunea Tudose.