„Trebuie să o spunem deschis: sunt jocuri politice europene, sunt mişcări mari în ceea ce înseamnă curentele politice europene, se fac tot felul de alianţe între ALDE, curentul Macron, PPE, verzii… Acum, în aceste zile, în aceste săptămâni se negociază viitoarele funcţii de la Bruxelles, deci sunt nişte jocuri politice. De asemenea, trebuie să înţelegem că social-democraţia europeană mai stă doar în cinci guverne, doar în cinci ţări din Uniunea Europeană mai sunt guverne de stânga, România, Spania, Portugalia, Slovacia şi Malta, dar premierul maltez deja a semnat o iniţiativă cu preşedintele Franţei, Macron. PSD este cel mai mare partid de stânga din Europa şi poate deranjează”, a declarat Dragnea într-o emisiune la România TV, citează Agerpres.
Pe de altă parte, liderul social-democrat susţine că „sunt oameni din România, oameni politici şi nu numai oameni politici, care nu sunt foarte interesaţi de dezvoltarea acestei ţări, ci doar să creeze un front ostil în exteriorul României prin minciuni şi manipulare”.
El a susţinut că situaţia în care se află România în momentul de faţă la nivel european nu a fost generată de actuala coaliţie de guvernare.
„Guvernul PSD-ALDE nu a dus România în această situaţie. Guvernul PSD-ALDE pune în aplicare un program de guvernare care a adus mai mulţi bani în buzunarele românilor, care a produs o creştere economică de top în Uniunea Europeană, care a făcut ca firmele din agricultură să aibă venituri serioase, care a făcut ca România să aibă şi în 2017, şi în 2018 producţie record în Europa, care a făcut ca pensionarii să aibă în faţă un calendar de creştere a pensiilor care să nu le mai dea niciun fel de grijă pentru ziua de mâine. De asemenea, România este în situaţia în care, aşa cum ne-am angajat în campania electorală, nu suntem împotriva nimănui, dar dorim ca toate companiile care acţionează în România să nu mai exporte într-un mod incorect şi ilegal profitul, ci să-l păstreze pentru dezvoltarea acestei economii, pentru că aici câştigă banii, aici se dezvoltă, pentru că România este acum un stat care îşi doreşte investitori străini, dar dorim ca din resursele uriaşe pe care le are această ţară să beneficieze atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere strategic”, a adăugat Liviu Dragnea.