5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăPoliticăComisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE

Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE

Comisia Europeană trimite România, alături de Grecia şi Irlanda, în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu a implementat în legislaţia naţională Directiva a 4-a privind combaterea spălării banilor. De asemenea, Comisia a propus plata unei sume forfetare, precum şi a unor penalităţi pentru ficare zi de întârziere în transpunerea directivei.

„Spălarea banilor şi finanţarea terorismului afectează întreaga Uniune Europeană. Nu ne putem permite să lăsăm nicio ţară UE să fie veriga slabă. Banii spălaţi într-o ţară pot şi adesea chiar susţin infracţiuni într-o altă ţară. Tocmai de aceea cerem care toate statele membre să ia măsurile necesare pentru a combate spălarea banilor”, a declarat Věra Jourová, comisar european pentru Justiţie.

Statele membre UE ar fi trebuit ca, până în data de 26 iunie 2017 să transpună directiva în legislaţia naţională.

Între timp, ca urmare a dezvăluirilor din investigaţia Panama Papers şi a atacurilor teroriste din Europa, CE a propus deja a 5 – directivă, care a intrat în vigoare în 9 iulie 2018, iar statele UE vor trebui să o implementeze până în 10 ianuarie 2020.

Cele mai citite

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

Ce motivație a dat ÎCCJ pentru arestarea preventivă a fiicei milionarului din Arad ucis în explozia mașinii lui

Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica lui Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă