Pe 27 februarie, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, anunţa că Partidul Naţional Liberal a depus la CCR o sesizare de neconstituţionalitate privind modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor.
„Din nefericire, majoritatea PSD-ALDE a încercat prin modificarea regulamentului să obstrucţioneze dreptul opoziţiei parlamentare de a susţine amendamente şi a dezbate în plenul Camerei Deputaţilor amendamentele respinse şi proiectele de lege. Este nevoie mai mult ca oricând ca Parlamentul României să fie forul de dezbatere şi legiferare prin oferirea de argumente solide, fundamentate, prin ascultarea vocii Opoziţiei şi luarea deciziilor în mod democratic. Este inadmisibil comportamentul PSD-ALDE, care urmăreşte să modifice legile în interes personal, să blocheze dreptul fundamental al Opoziţiei şi să confişte această instituţie – Parlamentul României – pentru interesele personale sau de grup prin încălcarea dreptului democratic. Aşadar, PNL a sesizat CCR, am depus astăzi (27 februarie – n.r.) această sesizare de reacţie la modificarea regulamentului prin îngrădirea dreptului Opoziţiei de a susţine amendamente în plenul Camerei Deputaţilor”, afirma Raluca Turcan la Parlament.
În document, PNL solicită CCR să constate neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor numărul 98/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, „deoarece a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, act cu putere juridică infraconstituţională, fapt care atrage încălcarea dispoziţiilor articolului 1 alineatul (5) din Constituţia României, precum şi ale dispoziţiilor articolului 74 alineatul (1) şi ale articolului 147 alineatul (4) din Constituţie”.
„În fapt, la data de 13 decembrie 2017, Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.98/2017 a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu respectarea prevederilor articolului 76, alineatul (2) din Constituţia României, republicată. Adoptarea Hotărârii Camerei Deputaţilor numărul 98/2017 s-a realizat cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, în sensul că dispoziţiile articolului 2 cu referire la articolul 120 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu corespund obiectului de reglementare propus de iniţiatorul propunerii de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, domnul deputat Ioan Muntean. (…) Hotărârea Camerei Deputaţilor numărul 98/2017 încalcă principiul reprezentării proporţionale în funcţiile de conducere ale Camerei Deputaţilor conform configuraţiei iniţiale a camerei inferioare a Parlamentului României, intervenind brutal, prin dispoziţiile de modificare şi completare ale articolului 46 alineatul (81), în autonomia asigurată de Regulamentul Camerei Deputaţilor grupurilor parlamentare de a-şi desemna, conform voinţei proprii a membrilor lor, reprezentanţii în funcţiile de conducere ale comisiilor permanente de specialitate din Camera Deputaţilor”, se arată în document.
Potrivit PNL, principiul reprezentării proporţionale a grupurilor parlamentare, conform configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor, a fost consacrat de Curtea Constituţională prin mai multe decizii în care a arătat că respectarea criteriului configuraţiei politice rezultată din alegeri protejează voinţa poporului român exprimată prin vot în cadrul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României, inclusiv ca mijloc de protecţie a opoziţiei parlamentare.
„Atât conducerea Camerei Deputaţilor, cât şi conducerea comisiilor se stabilesc pentru întreaga legislatură, prin negocieri între grupurile parlamentare, cu respectarea criteriului constituţional al configuraţiei politice rezultată din alegerile pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului. De îndată ce au fost repartizate funcţiile, fiecare grup parlamentar, prin liderul său de grup, are dreptul, conform articolului 15 alineatul (2) litera f) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, de a-şi desemna reprezentaţii pentru ocuparea acestora. În exercitarea acestui drept se manifestă autonomia grupului parlamentar, care nu poate fi cenzurată prin vot sau prin orice altă modalitate de niciun alt grup parlamentar, pentru că ar însemna ca partidele parlamentare care formează majoritatea parlamentară să împiedice, la constituirea Biroului permanent sau la constituirea comisiilor de specialitate, manifestarea de voinţă autonomă a grupului parlamentar minoritar, protejată prin votul exprimat de cetăţeni în favoarea acelui partid politic reprezentat în Parlament”, se susţine în sesizarea PNL.
Potrivit documentului, procedura regulamentară instituită prin articolul 2 din Hotărârea numărul 98/2017 a Camerei Deputaţilor de modificare şi completare a articolului 120 din Regulamentul Camerei Deputaţilor împiedică dezbaterea şi votarea tuturor amendamentelor conţinute în anexa de amendamente respinse la raportul comisiei permanente de specialitate şi constituie o încălcare a dreptului constituţional la iniţiativă legislativă a membrilor Camerei Deputaţilor.
Potrivit articolului 74 alineatul (1) din Constituţie „iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot; cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.
„Conform regulamentelor parlamentare, dreptul de iniţiativă legislativă include, pe lângă dreptul de a elabora şi înregistra pentru dezbatere şi adoptare o propunere legislativă, şi dreptul de a depune spre dezbatere şi adoptare amendamente la proiectele sau propunerile de lege aflate în procedură legislativă”, se mai argumentează în sesizarea PNL.