În acest context, fostul șef al statului, Traian Băsescu, remarcă faptul că actualul președinte, Klaus Iohannis, a numit-o „fără nici un fel de rezistenţă” pe Viorica Dăncilă în funcţia de premier, informează, vineri, Mediafax.
„Directorul SPP poate fi numit de Preşedintele României, dar numai la propunerea adoptată prin consens de CSAT. Din păcate, se pare că Iohannis nu a înţeles că în CSAT are şapte miniştri PSD”, scre, pe Facebook, fostul președinte Băsescu.
El îi atrage atenția lui Iohannis că, deși este președintele CSAT, cei șapte miniștri PSD din CSAT nu vor executa ordinele sale, ci le vor urma pe cele ale liderului PSD, Liviu Dragnea.
Slăbirea autorității președintelui Iohannis este vizibilă, în opinia lui Băsescu, nu doar în CSAT, ci și în relația cu Parlamentul, care are o majoritate din PSD, astfel că Iohannis este „dependent” de Liviu Dragnea.
Efectul acestei conjuncturi politice se vede, de exemplu, în cazul directorului SIE, care „se numeşte de Parlament, la propunerea Preşedintelui României”, subliniază Traian Băsescu.