1.7 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăPoliticăAurelian Pavelescu anunță că PNȚCD susține mitingul PSD

Aurelian Pavelescu anunță că PNȚCD susține mitingul PSD

„Aceasta nu este o simplă alegere politică, ci o obligaţie. PNŢCD nu poate accepta vreodată statul poliţienesc, folosirea cătuşelor pentru eliminarea adversarilor politici şi a oamenilor incomozi, controlul puterii de stat prin mijloace ilegitime. Primul principiu constitutiv al partidului, enunţat de Iuliu Maniu este „Democraţia desăvârşită”, ceea ce nu se poate ignora. Altfel, PNŢCD ar însemna să-şi nege propria sa menire. PNŢCD nu poate alege nici calea „tăcerii”, pentru că în întreaga lui existenţă partidul a ales calea luptei, refuzând să consimtă la nedreptăţi prefăcându-se că nu există („Cine tace, consimte”)”, a postat Pavelescu.

El se declară „dezamăgit că PNL, celălalt partid istoric, a ales să fie apărătorul statului paralel, abuziv, de sorginte stalinistă, din simple raţiuni electorale, sperând ca aceste mecanisme ale cătuşelor şi şantajului îi va propulsa spre câştigarea alegerilor din anii viitori”.

„O asemenea complicitate nu poate fi scuzată. (…) Sper ca ceva nou să se întâmple în România. Înainte de toate, partidele politice, eliberate de sub teroarea, dar şi promisiunile statului paralel, să se reîntoarcă la oameni şi la popor. (…) Chem la acest miting pe toţi aceia care cred în principiile şi valorile PNŢCD!”, este mesajul lui Aurelian Pavelescu.

Cele mai citite

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...
Ultima oră
Pe aceeași temă