ALEGERI LOCALE 2016. Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava (PNL), a câștigat un al șaselea mandat consecutiv de edil, cu 58,94% din voturile valabil exprimate, conform Biroului Electoral de Circumscripţie Municipal Alba Iulia, citat de Agerpres.
În ceea ce priveşte Consiliul Local, PNL a obţinut 12 mandate, PSD – 5 mandate, ALDE – 2 mandate şi PMP – un mandat. De asemenea, în Consiliul Local Alba Iulia a intrat şi un independent, Mircea Trifu.
Liberalul Mircea Hava a fost votat de 13.452 de alegători, numărul total al voturilor valabil exprimate fiind de 22.825, ceea ce înseamnă un procent de 58,94%. La precedentele alegeri, Hava a obţinut 49,61% din voturile valabil exprimate.
Pe locul al doilea s-a clasat social-democratul Călin Potor, cu 17,21%, acesta obţinând 3.930 de voturi.
Poziţia a treia a fost ocupată de un candidat independent, Mircea Trifu, cu 9,76% şi 2.229 de voturi.
Candidatul ALDE, Ovidiu Jidveian, a obţinut 5,48%, cu 1.253 de voturi, cel al PMP, deputatul Clement Negruţ, 3,39%, cu 774 de voturi, iar reprezentantul UNPR, Dorin Şerdean, a fost votat de 617 persoane, ceea ce înseamnă un procent de 2,70%. Anca Iuliana Sava, candidat independent, a obţinut 2,49%, fiind votată de 570 de alegători.
Numărul total al alegătorilor prezenţi duminică la urne în cele 50 de secţii din Alba Iulia a fost de 23.532, ceea ce înseamnă 37,53%. De altfel, la Alba Iulia s-a înregistrat cea mai scăzută prezenţă la urne în judeţ la aceste alegeri locale.