Primarul în funcție, Emil Boc (PNL) candidează pentru un nou mandat, fiind principalul favorit, potrivit sondajelor de opinie. De altfel, rezultatele bune din sondaje au influențat și păstrarea sa drept candidat al PNL, deși a fost contestat de prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu. De altfel, rezultatele bune din sondaje au influențat și păstrarea sa drept candidat al PNL, deși a fost contestat de prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu. Retragerea lui Boc a fost propusă și de un fost aliat politic, fostul președinte Traian Băsescu, care i-a recomandat să „predea ştafeta unuia mai tânăr şi mai bun ca el”, deși edilul are 49 de ani. Boc, care a fost premierul lui Băsescu între 2008 și 2012, i-a replicat la depunerea candidaturii: „Prietenia rămâne, sfaturile, nu”.
În încercarea de a contracara popularitatea lui Boc, cinci partide din oraș – PSD, ALDE, PNȚCD, PRM și PND – au format o alianță inedită pentru a-l susține pe independentul Octavian Buzoianu, om de afaceri. Cunoscut clujenilor mai ales pentru implicarea sa în mutarea din oraş a fabricii Ursus, al cărei director a fost timp de mai mulţi ani, Buzoianu susține că decizia nu i-a aparținut, și ar fost fost luată strict din rațiuni economice de către acționarii companiei mame. Pentru a-l susține pe Buzoianu, PSD Cluj și-a retras propriul candidat, deputatul Aurelia Cristea care, ulterior, a demisionat din fruntea PSD Cluj-Napoca. Strategia opoziției pare, însă, să aibă un succes limitat: potrivit ultimului sondaj IRES, Boc ar avea 42% iar Buzoianu 17%.
În aceste condiții, liberalii nu au emoții pentru primărie, și s-au orientat către obținerea unui scor cât mai bun la alegerile pentru Consiliul Local. Astfel, PNL speră că va câștiga minim 14 din cele 26 de mandate de consilieri locali. Într-o coalitie cu UDMR-ul, care ar putea obține 4-5 mandate de consilieri, PNL ar avea o majoritate confortabilă.
Sondaj IRES pentru primărie
Emil Boc (PNL) – 42%
Octavian Buzoianu (independent) – 17%
Liviu Alexa (PML) – 7%
Horvath Anna (UDMR) – 4%
Mircia Giurgiu (PSRO) – 4%
Irina Pop (M10) – 4%
Ceilalți candidați ar obține sub 2%
Adrian Gurzău (PMP)
Ilie David (UCD)
Marius-Bruno Roschnafsky (PPUSL)
Erdélyi Magyar Néppárt (PPMT)