2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăPoliticăAbsenteism masiv la referendum

Absenteism masiv la referendum

Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, Traian Băsescu sau Ludovic Orban au mers rând pe rând la urne, susţinând familia tradiţională. Liderii Opoziției consideră că răspunderea pentru absenteism îi revine președintelui PSD, Liviu Dragnea, acuzat că a politizat evenimentul. Coaliția pentru Familie, care a inițiat demersul,  a acuzat faptul că toate îndemnurile la vot ale bisericilor și cultelor creștine au fost boicotate de partide. Nemulțumirea Coaliției pentru Familie vizează, în principal, atitudinea PSD. 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a votat sâmbătă la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţiei, spunând că votul său a fost dat pentru ceea ce solicită milioane de români şi pentru ceea ce „ne defineşte ca societate şi naţiune”. ”E bine să decidem noi ce vrem pentru societatea noastră. Ni se spune de ani de zile că alţii ştiu mai bine ceea ce e bine pentru noi. Eu cred că e momentul să decidem noi ce societate şi ce ţară vrem să avem şi cum vrem să trăim”, a declarat Liviu Dragnea la ieşirea din secţia de votare de la Liceul „Jean Monnet”. Doi membri ai comisiei au refuzat să dea mâna cu el atunci când Dragnea i-a salutat în secţia de votare.

 

Mesajele Opoziției

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a votat la şcoala gimnazială nr.1 din Dobroeşti pentru că referendumul este instituţia democraţiei, dar şi pentru că este un creştin şi un familist convins. Acesta a adăugat că persoanele care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru familie nu fac un bine democraţiei din România.Liderul liberal le-a transmis românilor că această iniţiativă civică nu este nici a PSD, nici a lui Liviu Dragnea. Preşedintele PNL Ludovic Orban a  deplâns implicarea ”total neoportună şi nesinceră a PSD şi a lui Liviu Dragnea” în referendumul pentru familie, argumentând că, dacă nu se va aduna cvorumul pe tema modificării Constituţiei, este vina exclusiv a faptului că ”liderul social-democrat a încercat să confişte această acţiune”.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat ”din convingere” pentru modificarea articolului 48 din Constituţie. ” Am venit astăzi împreună cu tatăl meu, un român din Basarabia, care m-a educat în acest spirit al respectului faţă de familie”, a spus Tomac.

 

Acuzațiile Coaliției pentru Familie

Patriarhul Daniel a reamintit credincioşilor, în cuvântul de la finalul Liturghiei oficiată duminică în Catedrala Patriarhală, importanţa exprimării votului la referendumul pentru familie, transmiţându-le: „Cei care nu aţi fost până acum la vot vă rugăm să mergeţi ca să nu fie prea târziu”.

Pe de altă parte, Coaliția pentru Familie a trimis, ieri,  un comunicat de presă în care acuză că ”toate îndemnurile la vot ale bisericilor și cultelor creștine din România sunt boicotate de partidele politice, în ciuda declarațiilor oficiale ale liderilor politici”. Boicotul ”este îndreptat direct și în primul rând împotriva creștinilor din România”, susține Coaliția. ”Pentru toți cei care au afirmat în mod fals, într-o campanie de dezinformare fără precedent de la Revoluția din 1989, că acest Referendum este al Partidului Social Democrat și al liderului său, Liviu Dragnea, devine acum evidentă, prin boicotul realizat la nivelul întregii țări de către PSD, falsitatea acestor afirmații. Acesta este dovedit şi prin maniera superficială şi neprofesionistă în care Referendumul a fost organizat, astfel încât nici măcar date elementare privitoare la obiectul referendumului nu au fost comunicate publicului românesc”, se afirmă în comunicat.

 

Harta prezenței la vot

Prezenta la vot era de 15,21 la sută, numărul votanţilor fiind de 2.781.918 la ora 16.00, ieri, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC).

Astfel, au fost 2.438.608 de votanţi pe listele permanente, 305.088 pe liste suplimentare şi 38.222  de votanţi cu urna mobilă. În mediul urban au votat 1.426.989 de alegători, iar în mediul rural 1.354.929.

Cea mai mare rată de prezență a fost în județele Suceava – 23,8%, Dâmbovița – 21,46%, Bihor – 21,39%, Botoșani – 20,49%, și Neamț 20,29%. Covasna și Harghita rămân în continuare județele cu cea mai slabă prezență la referendumul pentru familie 2018, cu 6,47 %, respectiv 8,36%. 

În Bucureşti au votat 12.55 % dintre cei 1.790.383 alegători înscrişi pe liste, respectiv  205.440. În plus, au votat 17.193 de persoane pe listele suplimentare şi 2.062 de persoane prin intermediul urnei mobile.

 

Votul din diaspora

În cele 378 de secţii de votare din străinătate au votat 63.241 de persoane. Cei mai mulţi votanţi din diaspora sunt cei din Spania – 13.743, urmați de Italia – 9.351 și Anglia – 9.307. În Anglia, s-au înregistrat și prezențele cele mai mari, într-o secție de votare – 3.622 la Londra. De altfel, românii din Londra au stat la coadă pentru a-și exprima dreptul de vot. 

La Salzburg (Austria), au mers la urne 1.398 de oameni. Următoarele secţii cu peste 1.000 de votanţi sunt Dublin, Roma şi Torino.

 

Incidente la vot

În prima zi a referendumului au fost înregistrate 29 de sesizări de contravenţii şi infracţiuni în legătură cu desfăşurarea referendumului, dintre care patru nu au fost confirmate, iar restul fiind soluţionate sau în curs de soluţionare, a anunţat  purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog. Pentru cinci fapte contravenţionale poliţiştii au dat amenzi în valoare totală de 6.100 de lei.

Astfel, într-o comună din judeţul Dolj, o angajată a primăriei ar fi strâns mai multe cărţi de identitate ale unor cetăţeni din localitate şi ar fi votat în locul lor. Poliţiştii au fost sesizaţi în acest sens de un cetăţean şi au găsit în maşina femeii 17 buletine care aveau aplicate pe spate autocolante cu inscripţia „Votat”. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.

În Bucureşti, o persoană ar fi luat de pe masă, în secţia de votare, peste 80 de buletine de vot şi ar fi încercat să fugă cu ele, însă a fost prinsă imediat de jandarmii care asigurau paza secţiei şi i s-a întocmit dosar penal pentru furt.

În Botoşani, a mai spus reprezentantul MAI, o persoană a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că nu a fost lăsat să voteze. Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Bărbatul a votat în cele din urmă la o altă secţie.

De asemenea, în Giurgiu, primarul unei localităţi i-ar fi îndemnat pe participanţii la o cununie civilă să meargă la vot, iar în judeţul Gorj, doi membri ai unei secţii de votare au plecat cu urna specială, fără a fi însoţiţi de efective MAI.

În judeţul Cluj, o persoană bolnavă psihic a fost ajutată să voteze de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, iar la ieşire s-ar fi întâlnit cu primarul localităţii care i-ar fi dat bani. Poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorului.

Duminică, în prima parte a zilei, poliţiştii au înregistrat 16 sesizări în legătură cu procesul de vot, dintre care una nu s-a confirmat, dar nu au fost aplicate amenzi, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă