Ceea ce caracterizează aceste „avertismente“, dar nu surprinde, este că autorii lor, care consideră criza ca fiind provocată de politica guvernării PSD, îndeosebi pe vremea lui Dragnea, nu-și stăpânesc o anume satisfacție că vine criza și va lovi în plin tocmai pe cei stigmatizați a fi profitorii respectivei politici: salariații, îndeosebi cei de la stat, cărora li s-ar fi mărit câștigurile fără creșteri ale productivității muncii, și pensionarii. Aceste „avertismente“, să le zicem „personale“, par să prefațeze ceea ce instituția căreia îi aparțin autorii se reține deocamdată să spună public. Deși BNR s-a implicat, cel puțin indirect, evaluând public riscurile la adresa economiei și considerându-l cel mai mare și în creștere pe acela legat de deteriorarea deficitelor externe, asociate cu presiunile asupra deficitului bugetar.
Că vine criza nu trebuie să ne-o spună locotenenții de la BNR. Aceasta vine oricum din când în când. Așa este ciclul binecunoscut al economiei capitaliste și, în viteza cu care se mișcă lucrurile în zilele noastre, ciclul s-a „scurtat“, perioadele de avânt și respectiv recesiune succedându-se mai rapid. De la anterioara puternică recesiune a trecut mai bine de un deceniu și – ne place, nu ne place – una nou-nouță stă „coaptă“ la ușă, mai ales că în timpul scurs de atunci au avut loc nu numai o creștere economică destul de susținută, dar și o serie de lucruri bizare din punct de vedere economic, cum ar fi prăbușirea costului banilor (dobânzilor) sub zero. Ceea ce poate anunța distrugeri economico-sociale încă necunoscute.
Așa că rămâne să atragă atenția din „avertismentele“ cu pricina nimic altceva decât total deplasata bucurie a autorilor că vine criza și îi va lua cu fulgi cu tot în colimator pe salariați și pensionari! De fapt, acești „cavaleri ai apocalipsului“ își fac datoria: indiferent că inventează sau nu beneficiari fictivi ai perioadei de creștere economică, ei pregătesc terenul, dintotdeauna același, al decontării crizei, plătitori fiind în toate cazurile nu cei care au profitat realmente de pe urma avântului economiei și care chiar au provocat criza, ci mereu și mereu năpăstuiții (salariați, pensionari, contribuabili).
În România, în ecuația decontării crizei intră, cu toate implicațiile sale, statutul de colonie în care a ajuns: stăpânul străin al țării nu trebuie să plătească ceva, cumva, așa că mai bine este să nu i se găsească vreo vină, ca să nu trebuiască a fi absolvit de vreun păcat! Nota de plată trebuie achitată, în virtutea statutului ei, de colonia însăși, de fapt de fraierii ei: salahorii-salariați și salahorii-patroni și, bineînțeles, de nefericiții cu brevet, adică pensionarii de rând. Toți aceștia plătesc dublu: decontarea crizei se face nu doar pe seama săracilor și nu a bogaților, dar și pe seama țărilor sărace și nu a țărilor bogate!
Schema este verificată și arhiprobată peste tot și cu fiecare ocazie pentru a se mai cocheta cu amăgiri. În cazul României, însă, criza ce este gata să ne bată la ușă ar putea duce chiar la consecințe dezastruoase. Motivul este simplu. Ar fi prima criză intervenită în condițiile în care România nu mai este nici măcar o colonie dependentă de unul sau câteva state centre-coloniale, ci un soi aparte de vehicul colonial la cheremul unui segment transnațional al capitalului, care s-ar putea dovedi „fără mamă, fără tată“ în timp de criză, de prea multe mame și prea mulți tați la cârmă. Capitalul transnațional de diferite stirpe și categorii, punând mâna pe resursele strategice, pe activele strategice, pe pârghiile strategice, și-a implantat în România o economie separată de economia rămasă românească, având legături nu cu aceasta din urmă, ci cu economiile din care provine. În mod obiectiv, în condițiile multiplelor comenzi externe disjuncte dintr-o perioadă de criză, nu se știe cum se va comporta acest conglomerat necoeziv cu sine. Ghidarea sa doar de către profitul pe termen scurt nu poate aduce decât consecințe dezastruoase pentru țara-gazdă, care reprezintă pentru acest conglomerat nimic altceva decât o localizare! În măsura în care acest conglomerat reprezintă deja peste jumătate din ceea ce statistica trece în contul României ca stat, criza economică ce va veni, prima în asemenea condiții, reprezintă o mare necunoscută!
Singura certitudine este dramatica situație a economiei românești, aceea deținută de capitalul autohton. Această economie se află deja într-o profundă criză, fără speranța vreunei reveniri! Văduvită de resursele strategice, de activele strategice, de pârghiile strategice, aceasta este condamnată să pună doar pingele și să dea mereu înapoi. Încercarea disperată a PSD pe vremea lui Dragnea de a mări salariile și pensiile salahorilor români a fost mai mult decât lăudabilă! Numai că, din păcate, creșterea economică din ale cărei roade a luat Dragnea pentru pensii și salarii nu era realizată în economia românească, ci în cea străină din România. Aceasta din urmă, neavând niciun gând s-o împartă cu cineva, ci doar să-i externalizeze roadele, a reacționat. Mai întâi, a plasat nota de plată a creșterii salariilor în cârca deficitului extern, care rămâne a fi achitat integral de firava economie românească și nu de altcineva. În cele din urmă, Dragnea a fost băgat la pușcărie pentru învinuiri nefondate și neprobate. De fapt, pentru cutezanța de a mări semnificativ salariile și pensiile. Și cu aceasta episodul creșterii salariilor și pensiilor s-a încheiat. Deficitul extern însă rămâne a fi achitat integral de economia românească, aceea aflată mereu într-o acută lipsă de resurse, având în vedere că, spre deosebire de economia străină din România, are toate angaralele pe cap (apărare, ordine publică, servicii secrete, bugetari, pensii, sănătate, educație). Plata de aici se va face! Și cele mai vulnerabile sunt pensiile și salariile! Nu numai Dragnea trebuia pedepsit ci și cei stigmatizați a-l fi votat pe acesta pentru că le-a mărit salariile sau pensiile. Aceștia l-au uitat deja de mult și oricum de când este la pușcărie. Și-l vor aminti însă când li se vor tăia salariile și îngheța pensiile. Așa-i în criză!
