1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialRomânul care şi-a turat motorul pe drumul lui Stalin

Românul care şi-a turat motorul pe drumul lui Stalin

Singur în Siberia. Este experienţa prin care a trecut un motociclist român în 2010, când a traversat de două ori macabrul Drum al Oaselor dintre Iakuţk şi Magadan, în care Stalin a îngropat, la propriu, zeci de mii de oameni. Dan Popescu îşi povesteşte „isprava” pentru romanialibera.ro.

„Mi-am propus imposibilul şi l-am realizat pe jumătate”, îşi începe motociclistul bucureştean Dan Popescu istorisirea despre cei 17.000 de kilometri pe care i-a parcurs pe „motor”, de unul singur, până în extremitatea estică a Rusiei, traversând de două ori temutul Drum al Oaselor din Siberia.

Două luni i-a luat aventura, din august până în octombrie 2010, când a trebuit să-şi lase motocicleta în custodia unor colegi de breaslă ruşi şi să părăsească val-vârtej Rusia, sub ameninţarea închisorii pe motiv de viză expirată.

Dar ce a trăit în acele două luni îl face să-şi coboare privirea obişnuită să stea mereu ţintită în faţă, pe drum, şi să spună simplu şi cu iz clar de nostalgie: „A fost frumos…”. Apoi să adauge, pe un ton deodată solemn: „…dacă poţi numi frumos un cimitir”.

Experienţa motociclistică a Siberiei, „încercarea vieţii” pentru un pasionat al stilului enduro, nu l-a făcut pe Dan Popescu să uite realitatea locurilor pe care le-a marcat cu roata de cros de la Aprilia Pegaso.

Drumul lui Stalin

„În Drumul Oaselor, o fâşie de macadam lungă de peste 2000 de kilometri, sunt îngropaţi poate sute de mii de oameni. Pentru mine a fost o chestie brutală când am înţeles că în Siberia nu poţi să îngropi oameni creştineşte pentru că starea firească a solului este de îngheţ. Aşa că specialiştii lui Stalin au rezolvat simplu problema morţilor din Gulag: i-au băgat în acest drum. Omul murea muncind şi era apoi depus între lemnele care constituie caroiajul drumului. Mi-au povestit oamenii care lucrează la întreţinerea macadamului că atunci când vine apa de pe versanţi şi spală drumul ies oase la suprafaţă”, povesteşte Dan. După introducere, trece la detalii.

„Drumul ăsta are foarte multă zonă de luncă, nisip afânat. Am mers aşa vreo 200 de kilometri. Apoi am dat peste pietriş frământat de camioanele de mare tonaj, care-i mai nenorocit decât nisipul pentru motocicletă. Alţi 20 de kilometri. A fost pe urmă un râu cât Dunărea de lat, pe care a trebuit să-l trec cu bacul. Şi-am dat şi peste zona de stepă siberiană, unde drumul era flancat dreapta-stânga de mlaştină. Acolo, dacă faci prostia să derapezi se termină distracţia pentru că nu poţi să mai scoţi motocicleta din mâl decît cu macaraua”, continuă motociclistul.
Şi prin soare, şi prin frig…

Incidente? „N-am căzut niciodată, dar am scăpat Aprilia de trei ori pe jos. De două ori mi s-a înfundat crickul în pământ şi a fost bâlci ca s-o ridic pentru că aveam vreo 50 de kilograme de bagaje pe ea. Chiar şi cu greutatea asta nu m-am lăsat şi am prins şi 140 km/h pe zăpadă. Dar mi-am distrus rulmenţii de pe spate şi, mai ales, ambreiajul. Am aşteptat două săptămâni la capătul drumului, la Magadan, până mi-a venit un ambreiaj nou din ţară”, adaugă Dan Popescu.

Frigul? „Să ştii că am prins temperaturi variate. A fost cea mai caldă vară din istoria Siberiei, cu până la 40 de grade Celsius. Dar pe Drumul Oaselor am atins şi altitudini de 2.000 de metri, cu viscol şi frig de -12 grade. Zăpada mi-a ajuns atunci până la jumătatea roţii. Ştiam că dacă mă opresc mor. Aşa ca am dat înainte. Ştiu că ajunsesem la doar 300 de kilometri de Cercul Polar de Nord”, mai spune motociclistul.

Urmări? „Mi s-a dereglat complet metabolismul, am avut probleme de nutiriţie şi reumatologie. Am stat mult pe la doctori”, recunoaşte Dan Popescu.

Motociclistul fără motocicletă

Bineînţeles, nicio urmă de regret pe chipul său. Nici măcar pentru că nu a mai putut să se întoarcă în ţară tot pe motocicletă şi să-şi competeze astfel traseul pe care şi l-a propus la plecare, de 35.000 de kilometri.

„Nu mai rezistam fizic şi am avut şi probleme cu viza. Plecasem din Magadan către Iakuţk în idea că o să-mi reînnoiesc viza la destinaţie. Acolo, surpriză! Am aflat că republicile astea din Rusia nu pot să prelungească o viză dată de Moscova. Doar localităţile care se termină cu „oblast” (în traducere, zonă sau provincie) pot face asta. Însemna fie să mă întorc la Magadan, deci să fac a treia oară Drumul Oaselor, fie să mă duc până la Moscova. Cum nici nu mai aveam timp, am lăsat motocicleta în garajul unui lider al motocicliştilor din Iakuţk, lângă Harley-ul său, şi am plecat la Moscova cu avionul. De acolo, cu ajutorul Ambasadei României, mi-am luat bilet de tren şi m-am întors la Bucureşti”, conchide Dan Popescu, dar nu încheie înainte de a se declara „mulţumit”.

Întâlniri cu românii

În Siberia, Dan Popescu a găsit şi etnici români, „urmaşi ai românilor deportaţi aici în Al Doilea Război Mondial”.

„Vedeau steagul României pe motocicletă şi îmi ieşeau în faţă. La început i-am evitat, am crezut că vor să mă atace. Dar după aceea, când m-am uitat la expresiile lor, mi-am dat seama că sunt prietenoşi. Veneau mai mulţi şi mă asaltau cu întrebări. Credeau că sunt din Republica Moldova şi, când la spuneam de Bucureşti, rămâneau mască. Ce să caut eu în Siberia? – mă întrebau”, povesteşte Dan.

Lupii Nopţii

Sunt gruparea de motociclişti care l-a ajutat enorm pe Dan Popescu în drumul său prin Rusia.

„Am fost foarte bine primit şi ocrotit de ei. Mă cazau, mă hrăneau, mă chemau la petreceri. A fost într-un fel greu pentru mine pentru că eu nu beau alcool, iar ei mă tot îndemnau să ciocnesc cu vodcă. Pe la 7-8 dimineaţa, când eu mă porneam la drum, ei abia dacă terminau bairamul”, se amuză Dan când îşi aminteşte.

Partea serioasă despre „Lupii Nopţii” este însă că „au puteri greu de imaginat, sunt aproape o organizaţie paramilitară”, după cum îi descrie motociclistul român.

Cum faci puşcărie în Siberia

„Dacă mi-ar fi expirat viza pe-acolo, pedeapsa era între 6 luni şi un an de închisoare. Un funcţionar din Iakuţia, prieten cu cineva de la Lupii Nopţii, mi-a descris în termeni aproape amicali ce ar fi însemnat. M-ar fi transportat cu elicopterul într-un sat din nordul regiunii şi m-ar fi lăsat acolo, liber, că şi-aşa n-aş fi avut unde să fug. Ar fi trebuit doar să mă prezint o dată pe zi la raport. În rest, dacă voiam să mănânc munceam în frigul ăla nebun”.

Vrea turul lumii

Pe Dan Popescu nu-l încălzeşte numai aventura siberiană. La vară vrea să se întoarcă ajungă în Statele Unite: „Vreau să mă duc iar la Iakuţk, să-mi recuperez motocicleta şi să fac din nou Drumul Oaselor. De la Magadan aş lua vaporul până la Vladivostok şi, dacă aş primi vizele necesare, m-aş juca puţin prin China sau Coreea de Sud. Apoi aş pune Aprilia pe vapor spre Statele Unite. Aş ajunge şi eu acolo cu avionul şi aş parcurge America de la vest la est, 4.000 de kilometri. Nu vreau să mă laud, dar distanţa asta aş face-o în 4 zile, fără emoţii. Ar fi o plăcere şi aşa aş realiza un fel de ride-around, turul lumii”.

Cine este Dan Popescu

Are 41 de ani, este căsătorit, jurist de profesie

Este preşedintele Asociaţiei Motocicliştilor din România

Este primul motociclist luat în evidenţă de Registrul Auto Român în 1990

Are o firmă de tehnică în domeniul Apărării

Motto-ul său: „Motocicleta este însufleţită de cel care o conduce”

Motocicleta din exil

O Aprilia Pegaso, motocicletă de off-road care se comportă foarte bine şi pe şosea. Fabricată în 2004, cu o putere de peste 650 de centimetri cubi, motocicleta e suficient de puternică încât să reziste la o încărcătură de peste 60 de kilograme.

Înainte de experienţa siberiană, a mai suportat un drum până la Londra şi o grămadă de concursuri de rally-raid.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă