Maja Wawrzyk, directoarea Institutului Polonez din București, a fost trimisă în România de Ministerul de Externe de la Varșovia în 2011 și spune că cel mai mult au frapat-o aici „vremea” și faptul că „vara durează din mai până în octombrie”, ceea ce a făcut-o să se simtă foarte bine de la început. „Românii sunt mai deschiși, spre deosebire de polonezi, care sunt mai reci”, adaugă diplomata poloneză, care nu uită să menționeze că în capitala românească „traficul e haotic”.
Deși crede că România e o țară „mai puțin cunoscută”, Maja Wawrzyk subliniază că pentru polonezi relația istorică dintre cele două țări este importantă:
„Când se gândesc la români, polonezii au în memorie întotdeauna anul 1939, când, datorită României, guvernul Poloniei și mulți oameni au putut să scape traversând țara voastră. Tezaurul polonez a tranzitat România sub protecția autorităților, iar o parte a rămas aici până în 1947”.
Directoarea Institutului Polonez din București recunoaște că aproape toate cărțile traduse din polonă în română au fost sponsorizate de Institutul Cărții din Cracovia. Nu este, însă, cazul volumului cu Însemnările personale ale Papei Ioan Paul al II-lea, care a apărut recent și care a fost un bestseller în multe țări. (Papa Ioan Paul al II-lea, Karol Wojtyla, În mâinile Domnului, Însemnări personale, 1962-2003, Humanitas, București, 2015). În Polonia a fost o mare dezbatere pe această temă fiindcă fostul Papă, canonizat și trecut în rândul sfinților anul trecut, i-a cerut secretarului său să ardă hârtiile lui personale, dar Stanislaw Dziwisz, actualul mitropolit al Cracoviei, a publicat o parte din ele în volumul „În mâinile Domnului”, explicând că le-a ars pe cele foarte personale.
Cine poate garanta, însă, că acele documente chiar au fost arse? Maja Wawrzyk invocă în acest caz „credința” cardinalului Dziwisz, care „este o persoană foarte respectată în Polonia”.
Cum de vorbiți atât de bine românește?
Maja Wawrzyk: Am învățat aici în România, vorbind cu oamenii, ascultând radioul, uitându-mă la televizor. Apoi am luat câteva lecții pentru că învățasem după ureche și voiam să fie corect ce spun, dar în general vorbitul mi-a fost de mare folos.
Ați studiat la facultate limbi romanice și acest lucru v-a fost probabil de ajutor.
M.W.: Am terminat limba franceză și a fost, într-adevăr, de mare folos. De asemenea, m-a ajutat foarte mult limba portugheză, fiindcă sunt cuvinte asemănătoare în cele două limbi. Când am văzut cuvinte în reclamele de pe stradă, le-am înțeles datorită portughezei.
V-ați dorit să veniți în România sau ați fost trimisă aici?
M.W.: În cazul diplomaților, cele două situații merg împreună. Am aplicat pentru acest post, pentru că mi-am dorit să promovez Polonia în străinătate și, pentru că am o atracție pentru limbile latine, am vrut să descopăr această limbă și această țară, care este mai puțin cunoscută.
România e mai puțin cunoscută în Polonia sau în general?
M.W.: În general, România este mai puțin cunoscută decât Franța sau Italia, spre exemplu. În Polonia este destul de cunoscută datorită relației vechi de prietenie. Când se gândesc la români, polonezii au în memorie întotdeauna anul 1939, când, datorită României, guvernul Poloniei și mulți oameni au putut să scape traversând țara voastră. Tezaurul polonez a tranzitat România sub protecția autorităților, iar o parte a rămas aici până în 1947.
A fost cel mai simplu ca tezaurul Poloniei să treacă prin România, care atunci era încă o țară neutră, dar era și sigură?
M.W.: În 1939, Polonia a fost atacată de Germania pe 1 septembrie și de Rusia pe 17 septembrie. În această perioadă, România și Polonia aveau o graniță comună și tratate de alianță care au prevăzut ajutor reciproc în cazul unei agresiuni din partea Uniunii Sovietice. Unica posibilitate a guvernului a fost să se retragă spre sud cu tot ceea ce se putea salva. În plus, înainte de război, relațiile dintre București și Varșovia erau foarte bune. De fapt, atunci, pentru Polonia, România a fost unica soluție și deci singura posibilitate de salvare pentru a putea conserva structurile statului și o parte din averea țării.
După această perioadă, relațiile dintre România și Polonia n-au mai fost niciodată atât de apropiate.
M.W.: Aș zice că această perioadă interbelică a cunoscut într-adevăr relațiile cele mai strânse din istoria bilaterală. Mareșalul Józef Piłsudski (1867-1935) a fost un prieten apropiat al regelui României. După război, această relație cu adevărat prietenească nu a mai fost posibilă pentru că linia comuniștilor români nu favoriza dezvoltarea relațiilor prietenești cu Polonia. După căderea comunismului a trebuit să construim din nou relația noastră. Acum suntem din nou într-o situație privilegiată, dar istoria va fi cea care va hotărî dacă suntem într-un moment la fel de favorabil ca în timpul lui Piłsudski sau nu.
În 2011, când ați venit la București, ce vi s-a părut că e total diferit față de Varșovia?
M.W.: Vremea! Faptul că aici vara durează din luna mai până în luna octombrie, în vreme ce la Varșovia purtăm hainele de iarnă și în luna în mai, când aici e deja cald. Râd când spun asta, dar de fapt e foarte important, fiindcă dacă avem soare și totul este verde în jur gândim altfel și suntem mai optimiști. Deci, m-am simțit foarte bine în România de la început. Cultural vorbind, cele două țări nu sunt foarte diferite, dar aici pe stradă oamenii sunt mai prietenoși decât la Varșovia, iar dacă eu, ca străină, întreb pe stradă ceva, sunt ajutată cu adevărat. Românii sunt mai deschiși, spre deosebire de polonezi, care sunt mai reci; din acest punct de vedere Bucureștiul este câștigător. Dacă mă gândesc însă la trafic, totul mi se pare haotic.
Există și asemănări între Varșovia și București?
M.W.: Oamenii sunt dinamici în ambele capitale: tineri care au idei, n-au prea mulți bani, dar sunt suficient de creativi încât să ducă lucrurile la bun sfârșit. Fac proiecte mari din nimic. Sunt două orașe care devin din ce în ce mai “cool” pentru tinerii din toată Europa.
Începând din anul 1945, în jur de 150 de autori au fost traduși din polonă în română. Cele mai multe titluri care apar sunt finanțate din Polonia?
M.W.: Piața cărții este din ce în ce mai dificilă pentru că oamenii nu mai citesc așa cum o făceau odinioară. Este un fenomen global faptul că oamenii citesc din ce în ce mai puțin, iar editurile încep să fie în situații tot mai dificile. Rolul Institutului Polonez este să facă un fel de lobby, să vorbească cu editurile din România, să prezentăm titlurile de pe piața poloneză care, în opinia noastră, ar putea fi interesante pentru cititorii români și să informăm despre un program special care există în Polonia pentru traduceri: în Cracovia există Institutul Cărții, care oferă finanțări. Adică, editurile din străinătate pot aplica pentru obținerea unor sume, dacă vor să traducă și să publice cărțile autorilor polonezi. În fiecare an, Institutul Cărții dispune în acest scop de suma de 650 de mii de euro. Majoritatea cărților poloneze care au apărut pe piața românească au fost traduse datorită acestui program al Institutului Cărții. Anul trecut au fost traduse 16 titluri.
Este și cazul volumului cu “Însemnări personale” ale Papei Ioan Paul al II-lea, apărut de curând la Editura Humanitas?
M.W.: Nu. Editura a aplicat pentru aceste fonduri, dar Institutul Cărții a decis că o astfel de carte nu are nevoie să fie sprijinită.
Pentru că e o carte bună, care se vinde?
M.W.: Da, în Polonia, dar și în alte țări este deja un “bestseller”.
În testamentul său, Papa Ioan Paul al II-lea îi cerea secretarului său, cardinalul Stanislaw Dziwisz, actualul mitropolit al Cracoviei, să ardă aceste însemnări, care astăzi au apărut în volum (Papa Ioan Paul al II-lea, Karol Wojtyla, „În mâinile Domnului, Însemnări personale“, 1962-2003, Humanitas, București, 2015). Cum s-a terminat dezbaterea pe această temă în Polonia?
M.W.: A fost o dezbatere foarte aprinsă, fiindcă era clar ce a prevăzut testamentul și la fel de clar ce s-a întâmplat în realitate, mai ales că Papa Ioan Paul al II-lea este o persoană foarte importantă pentru polonezi, dar și pentru istoria contemporană. Mulți l-au criticat pe cardinalul Dziwisz, gândind că pur și simplu nu a respectat dorința și voința Papei, și nu este bine. Mulți alții au înțeles intenția cardinalului, care a ars toate scrierile intime ale fostului Papă și a păstrat doar fragmentele legate de credință, moralitate și spiritualitate. A explicat că a decis în acest fel fiindcă a crezut că aceste informații sunt importante pentru a înțelege drumul fostului Papă spre spiritualitate și credință. Șeful editurii poloneze a spus că el își asumă tot ceea ce ține de legalitatea apariției volumului, iar cardinalul Dziwisz este responsabilul moral al cărții. Acesta este finalul dezbaterii, în rest fiecare persoană are propria opinie. Cartea a fost foarte apreciată, mai ales că a apărut anul trecut, când Papa Ioan Paul al II-lea a fost canonizat și trecut în rândul sfinților.
Acum, după ce a publicat însemnările pe care Papa Ioan Paul al II-lea le voia arse, cine ar putea garanta că Stanislaw Dziwisz nu a păstrat și scrierile intime ale fostului Papă, despre care spune că le-a distrus?
M.W.: Credința. Apoi cardinalul Dziwisz este o persoană foarte respectată în Polonia. Sigur că eu, ca director al Institutului Cultural Polonez, nu pot garanta nimic. Despre acest lucru nu prea s-a vorbit.
Papa Ioan Paul al II-lea continuă să fie un model pentru tineri?
M.W.: Da, este un model moral. Vorbim despre generația care s-a născut când el era Papă, și aici trebuie să spunem că a avut un pontificat destul de lung (din 1978 până în 2005). Această generație este foarte legată de Papa Ioan Paul al II-lea nu doar pentru că Papa Ioan Paul al II-lea
avea un farmec personal, ci și fiindcă se înconjura mereu de tineri și știa cum să-i aducă spre Biserică. Polonezii au luptat împotriva comunismului ascultând ce spunea Papa Ioan Paul al II-lea: “energia și puterea sunt între noi”, “spiritul sfânt trebuie să ajungă în această țară”. Mesajul lui că schimbările sunt posibile a fost foarte important. Sunt 10 ani de la moartea lui, iar pentru noua generație el este mai mult un personaj istoric, de aceea urmează să se înființeze un muzeu dedicat fostului Papă, deocamdată funcționează doar virtual, dar în 2017 va avea și formă fizică.
Propaganda rusească a devenit tot mai agresivă o dată cu avansul Rusiei spre Vest; vedeți vreun risc din acest punct de vedere?
M.W.: Riscul pentru polonezi este mai mic. Polonezii cunosc propaganda rusească de secole, sunt pregătiți să înțeleagă că mesajul care vine din această parte trebuie să fie regândit. Pentru noi propaganda rusească nu a apărut acum, e ceva ce cunoaștem. Cel mai mare risc în ceea ce privește propaganda rusă este acela că face ca cetățenii Rusiei să nu aibă acces la informații corecte și să creadă o versiune falsă în legătură cu situația din Ucraina și Europa. Bineînțeles, ar trebui să facem tot ce este posibil pentru a dezavua această propagandă. Nu putem permite ca Rusia să impună tuturor propria versiune asupra istoriei și a actualei situații geopolitice.
Am început discuția noastră despre încrederea pe care a avut-o Polonia în România de a-și depozita aici peste 3.000 kg de aur, pe care de altfel le-a recuperat în 1947. Într-o situație de forță majoră, Polonia ar mai avea aceeași încredere și în zilele noastre?
M.W.: Acum nu mai vorbim despre încredere bilaterală, ci ne referim mai mult la încrederea în UE și NATO, cele două organizații la care am aderat. În acest fel securitatea ne este garantată.
