Interviu cu directorul ICCMER: Legea antilegionară este procomunistă

de Sabina Fati , 24 august 2015 - stire actualizata la ora 15:05, 24 august 2015
Interviu cu directorul ICCMER: Legea antilegionară este procomunistă

Profesorul Radu Preda, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), critică dur noua lege antilegionară (Legea privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii).

Din punctul lui de vedere, legea ar fi „procomunistă“, fiindcă i se pare „culmea cinismului“ faptul că „trece cu vederea crimele comunismului, comise sistematic și atingând viețile a milioane de români, unguri, nemți, evrei, bulgari sau tătari“. Profesorul Preda mai adaugă că „această lege nu a scos la suprafață cohorte de extremiști, de «anticomuniști antidemocratici» sau de «antisemiți», ci a pus în discuție, fie și indirect, absența unui consens minim istoriografic privind trecutul traumatizat al României din ultimul secol“.

De ce legea zisă „antilegionară“ îi deranjează pe mulți dintre reprezentanții elitei culturale din România? 

Radu Preda: Contrar opiniei inițiatorilor, această lege nu a scos la suprafață cohorte de extremiști, de „anticomuniști antidemocratici“ sau de antisemiți, ci a pus în discuție, fie și indirect, absența unui consens minim istoriografic privind trecutul traumatizat al României din ultimul secol. Or, așa cum se știe, societatea românească a parcurs, fără întrerupere, aproape trei sferturi de veac sub semnul dictaturii: de la dictatura regală a lui Carol al II-lea la cea a proletariatului, trecând prin cea legionară și apoi militară, a lui Antonescu. Una peste alta, nu trebuie să ne mire că s-au acumulat multe interogații, penumbre, neclarități. Acestea ar fi meritat să fie abordate după 1989 în spirit nepartizan, echilibrat, fără încărcătură revanșardă și fără o agendă ascunsă de reabilitare a unora sau de diabolizare a altora. Sigur, nu este o operațiune simplă. Iată de ce, în atmosfera creată de inițiatorii noii legi, ne îndepărtăm de idealul abordării rezonabile și oneste a istoriei recente. Sau poate, in extremis, vom fi împinși să facem mai mulți pași decât până acum. Sper. 

De fapt, ce reproșați noii legi?

R.P.: Înainte de orice, lipsa de transparență. A trecut prin comisii și plen fără dezbateri serioase. Instituții care au drept scop legal studierea trecutului recent nu au fost solicitate să se exprime. În al doilea rând, nu mai puțin grav, se lasă impresia, prin prevederile legii, că se instituie delictul de opinie. Eu m-am confruntat deja cu unii critici care nu concep că poți avea, demnitar fiind, dreptul la opinie. În ansamblu, susținătorii legii manifestă un radicalism care nu lasă loc de discuții. Ceea ce este, să recunoaștem, foarte grav. România nu are nevoie, tocmai acum, de un asemenea război mental civil, de polarizarea ideologică și afectivă. Pare un conflict artificial, un produs de laborator. 

Ce vă deranjează la această Lege privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii?

R.P.: Nu reușesc să identific acel curent sau acea tendință, în creștere, care să fi justificat noua lege. Aveam o ordonanță de urgență a Guvernului, aveam articole clare în Codul Penal privitoare la instigarea la ură și discriminare, la xenofobie și antisemitism, inclusiv prevederi legate de drepturile omului în tratatele la care România este parte. Una peste alta, nu puteam spune că eram un sat fără câini, că societatea românească se afla în derută, lipsită de repere. Dimpotrivă. Cu excepția unora ca Vadim, monument al naționalismului securistic, sau a unor voci răzlețe, ridicate acum ridicol pe piedestal și definite ca reprezentând „extrema dreaptă“, societatea noastră a dat în ultimele două decenii și jumătate dovadă constantă de toleranță. Sunt profesor la Cluj: tradiția multiculturală este acolo realitate, nu metaforă.

Avem patru Facultăți de Teologie (ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică și reformată) și un excelent Institut de Iudaistică şi Istorie Evreiască „Dr. Moshe Carmilly“, înființat deja în 1991. În plus, universitatea mea oferă cursuri în română, germană și maghiară. În ciuda unuia ca Funar, exponent al celor care își iubesc patria până la viol, românii și maghiarii conviețuiesc la Cluj foarte bine. Asta ca să nu mai amintim de experiența sibiană, unde un sas a fost ales primar de câteva ori de o populație majoritar românească pentru ca, acum câteva luni, să fie ales președintele țării. Din perspectivă europeană, alegerea lui Klaus Johannis a fost interpretată în cheia unui model de toleranță, așa cum legislația noastră privind minoritățile, în ciuda contestațiilor repetitive ale unor exaltați autonomiști, este dată drept exemplu în regiune. Așadar, revin și mă întreb, deloc retoric: cine are interesul să se deschidă un conflict? Pentru că se știe: este foarte ușor să dai drumul la demonii extremismului și infinit mai dificil să îi readuci în eprubetele din care au scăpat. 

Absența comunismului din lista formelor de extremism care au afectat istoria României poate fi o explicație pentru unele dintre reacțiile adverse la această nouă lege?

R.P.: Evident, din punctul meu de vedere, este principalul defect de design al noii legi. Și cel mai inexplicabil. După 25 de ani, avem prima condamnare a unui fost comandant de închisoare politică din comunism, dar ideologia de la baza acțiunii acestuia și a șefilor lui este trecută cu vederea. Este motivul pentru care repet și cu această ocazie faptul că ne confruntăm cu o lege paradoxală: nu știu cât de antilegionară o fi, dar în mod evident este procomunistă. A trece cu vederea crimele comunismului – comise sistematic și atingând viețile a milioane de români, unguri, nemți, evrei, bulgari sau tătari – mi se pare culmea cinismului. Mă așteptam ca după condamnarea strict politică, fără urmări, a comunismului de către președintele Băsescu să fi făcut un pas înainte. Or, iată, nici vorbă de așa ceva. 

Procesul primului torționar dat pe mâna justiției se apropie de final, după ce fostul comandant al închisorii Râmnicu Sărat a primit în primă instanță 20 de ani de închisoare. De ce sunt pedepsiți atât de târziu călăii folosiți de regimul comunist?

R.P.: Întrebarea aceasta îi frământă pe mulți dintre contemporani. Unii văd în gestul tardiv al justiției un fel de simulacru. Poate fi condamnarea unui octogenar sugestivă sau chiar suficientă? Cred că justiția nu are vârstă. Este un moment extrem de important, care atestă faptul că statul de drept poate face, totuși, dreptate în materie de crime ale comunismului. Succesul, dacă pot folosi acest termen, este cu atât mai important cu cât el vine după un sfert de secol de amnezie forțată, de ambiguitate etică, de coabitare între securiștii de ieri și democrații de azi, între vechi și nou. Decizia instanței de la București trebuie văzută și în context european: în majoritatea țărilor din jur nici nu s-a parcurs drumul acesta. La Tirana, de pildă, doar acum câteva luni Parlamentul a votat accesul la arhivele fostei poliții politice. La fel, în Bulgaria procesul confruntării cu trecutul nu este deosebit de avansat. Urmând modelul nostru, frații de dincolo de Prut întâmpină serioase dificultăți.

Croații și sârbii sunt preocupați, cum e și firesc, de victimele conflictului post-comunist, perioada anterioară așteptând clarificări în viitor. Sigur, Polonia, Germania, Cehia sau țările baltice au făcut pași foarte concreți pe calea cunoașterii și încadrării legale a ororilor comunismului, inclusiv prin aplicarea unor politici memoriale exemplare. Și totuși, în ciuda unor progrese, condamnarea comunismului nu a depășit în general, în Europa, nivelul retoric. Pe 23 august, o zi gândită să fie a memoriei victimelor totalitarismelor secolului XX și care la noi trece complet neobservată, s-au reunit la Tallinn miniștrii de Justiție ai UE, tema fiind tocmai condamnarea penală a crimelor ideologiei comuniste și a criminalilor comuniști. Iată de ce, revenind la noua lege așa-zisă „antilegionară“, dar care nu spune nimic despre dictatura roșie, contextul european ar trebui să ne determine la alte acțiuni decât cele pe care le vedem în plină desfășurare. Pe scurt, Europa în întregime are nevoie de o cultură a memoriei prin care Estul și Vestul să se recunoască reciproc mai bine decât până acum. Pentru a ajunge la o memorie istorică europeană, memoriile naționale au nevoie de reconciliere.

Cum poate fi recuperat timpul în care România nu a încercat să-i găsească până acum pe cei vinovați de crimele și violențele – fizice sau psihice – ordonate de oamenii regimului comunist?

R.P.: Foarte potrivit termenul: recuperare. Drumul a fost anevoios, permanent sabotat de reticențe și alte forme de rezistență ale fostului sistem de putere. Cine își imagina că PCR va dispărea odată cu coborârea stemei sale de pe pereți s-a înșelat profund. Zecile de mii de oameni antrenați, cu diferite responsabilități și privilegii aferente, în menținerea aparatului de putere, la centru, periferie sau străinătate, s-au regrupat spontan, în chiar zilele din decembrie 1989. O dovadă sugestivă: mai mult de jumătate din primul guvern zis post-comunist era format de foști membri de partid, unii chiar membri ai Comitetului Central. Așadar, de mirare este, totuși, că într-un timp relativ scurt am ajuns să avem instrumente de drept, perfectibile, posibilități de incriminare, respectiv sesizare penală, să facem investigații speciale și altele asemenea. 

De ce credeți că durează atât de mult un proces precum cel al lui Alexandru Vișinescu, în care timpul e atât de prețios?

R.P.: Întrebarea este îndreptățită. Timpul nu are răbdare nu doar cu făptașii, ci și cu victimele și urmașii acestora. Ce să zic? S-a urmat o procedură obișnuită, jurisprudența noastră nefiind încă instruită și exersată în acest gen de cauze deosebit de grave. Cum am spus și cu alte ocazii, instanța românească nu are încă la îndemână toate pârghiile unei pregătiri pe măsura complexității unor acuzații de genul crime împotriva umanității. Aici se poate învăța încă de la Tribunalul Penal Internațional de la Haga și de la alte instanțe similare.

Pedepsirea acestor torționari la vârsta senectuții este suficientă pentru repararea memoriei celor care au suferit, ce fel de oameni ar mai trebui cercetați de justiție pentru faptele lor dinainte de 1989?

R.P.: Nu este suficientă, chiar dacă este necesară. Pentru a nu ajunge țapi ispășitori ai sistemului totalitar, torționarilor ar trebui să le urmeze cei care au dat ordinele, magistrații care au pronunțat sentințe politice ș.a.m.d. Pe scurt, tot aparatul. Aș pune accentul însă pe categoria celor care au imprimat linia politică, adică cei care au fost cureaua de transmisie între Moscova și București, iar mai târziu, în regimul Ceaușescu, cei care au naționalizat comunismul și au comis nu mai puține crime, de altă factură, decât staliniștii anteriori. Asumarea responsabilității politice, cum se vorbește azi, este un proces decizional valabil și în dictatura proletariatului. Chiar dacă Hitler a scăpat prin sinucidere de justiție, cei din anturajul lui politic au fost judecați. La fel, executarea cuplului Ceaușescu nu poate fi declarată drept condamnarea suficientă a unui sistem complex format de decidenți care, cum sugeram, au rămas parțial la putere și în primii ani ai democrației.

Doctorii din spitalele de psihiatrie care îi abuzau pe cei trimiși acolo din considerente politice ar putea fi depistați?

R.P.: Sigur, i-aș adăuga și pe cei care, prin cultivarea cultului personalității, au făcut un imens rău României și românilor, pe cei care au întreținut himera ideologică, pe propagandiștii de toată mâna, pe cei care s-au aranjat comod cu sistemul, care au făcut cariere prin eliminarea celor mai valoroși etc. Mă puteți întreba, pe bună dreptate, cine ar mai fi rămas curat după o asemenea verificare. Ei bine, nu mulți, dar cu siguranță acei puțini care ar fi rămas ar fi putut, imediat după 1989, să dea un alt curs României. 

Există în dezbaterea privind înființarea Muzeului Comunismului și propuneri de relativizare a vieții dinainte de 1989, în sensul să nu se vorbească doar despre orori. Putem vorbi despre un risc din acest punct de vedere, chiar dacă muzeul rămâne încă doar un proiect?

R.P.: La preluarea mandatului în fruntea IICCMER mi-am enunțat cele două obiective majore: depolitizarea instituției și accelerarea demersurilor în vederea înființării, la București, a unui Muzeu al Comunismului. Să îl numim generic astfel, dacă nu Muzeul Crimelor Comunismului. Urgența unui muzeu, subliniată în mod fericit de președintele Johannis și având un sprijin transpartinic, ceea ce reprezintă un avantaj esențial, este dictată, după mine, și de un argument mai puțin evident, la care m-am referit la începutul discuției noastre. În 2018 urmează să marcăm primul secol de unitate națională (cu amputările ulterioare).

Din perspectiva unei narațiuni istoriografice naționale, mai bine de jumătate din acest secol al unității teritoriale face obiectul unor dispute acerbe. Or, realizarea unui Muzeu al Comunismului ar da un imbold crucial analizei istoriografice și ar ușura munca de analiză și valorificare inclusiv a perioadelor anterioare. Cât privește tentativele de relativizare, acestea nu sunt deloc be­nigne și cu atât mai puțin naive. Dimpotrivă. Avem un exemplu recent: cineva vrea să facă un film „uman“ despre omul, femeia și idealista Ana Pauker. Să permită, carevasăzică, un contact „nepolitic“, nemijlocit, cu o figură de luptătoare, fie ea și pentru idealuri comuniste. În numele libertății de creație și expresie, un asemenea film poate fi făcut, dar el ar ilustra cât de fragilă este conștiința istorică. De unde și necesitatea de a nu abandona dezbaterea și cercetarea.   

Comentarii

  • boby

    24 august 2015 16:54

    Draga directore al IICCMER, Fara sa citesc interviul, te asigur ca ai dreptate pentru ca acesta lege nici nu putea fi altfel decat procomunista atata timp cat ea a fost elaboata de instauratorii comunismului din Romania! Ma mir totusi ca sfertodoctii din parlament au raspuns ca niste boi comenzilor politice care umilesc inca odata natia romana!

    raspunde comentariului
  • Eva

    24 august 2015 16:53

    Cum sa faci bani online! Colaboreaza si tu acum cu o echipa de incredere si castiga bani! Iti oferim un ghid pas cu pas cu care sa inveti tot ceea ce trebuie sa faci. Aici seriozitatea este la ea acasa! Dupa cum vei vedea, alti oameni au primit deja bani, asa ca totul e sigur si de maxima incredere! Cere urgent detalii la adresa de email evasinai2003gmail.com

    raspunde comentariului
  • romanas

    24 august 2015 16:44

    Si legionarii, si comunistii, de fapt sunt categorii separate de prosti. Comunistii cred in raiul comunist al prieteniei neconcurentiale intre oameni, negand realitatea ca din numai din inegalitate se naste progresul, iar legionarii au impresia ca raul provine numai de la straini, mizand pe omogenizarea insilor propriului popor, considerat perfect, desi nu seamana om cu om, chiar frati. Dar prostia nu este o vina in sine, deci nu putem pedepsi pe comunisti si pe legionari pentru prostia lor, ci trebuie sa aparam societatea de faptele criminale pe care ar avea curajul sa le faca pornind din prostia lor. De fapt, statul de drept, corectitudinea in respectarea legii, care inmagazineaza experienta de dreptate a societatii, acestea se vor urmari in pedepsirea vinovatilor pentru crime dovedite. Traiasca dreptul civil si penal, care de la Ram se trag!

    raspunde comentariului
  • ochiul drac

    24 august 2015 16:26

    Ideea de baza ar fi sa nu se creeze nedreptati pentru pedepsirea sau indreptarea unor nedreptati anterioare. De aici rezulta ca numai justitia poate actiona si ea e lenta si uneori nedreapta, pentru ca nu pedepseste decat daca sunt probe, chiar daca realitatea o stim cu totii. Evident ca nepedepsirea comunistilor la brat cu hitleristii e o nedreptate strigatoare la cer si ii favorizeaza pa comunistii vinovati de crime. Pentru facilitatea procesului de descoperire a faradelegilor, postarea documentelor ar fi o solutie, ca la germani, dar se pune problema confidentialitatii datelor personale, unele dezvaluiri ar fi ingerinte in intimitatea celor care isi reclama suferintele. Deci ar fi necesara oricum o selectie de documente, ceea ce iar ar duce la interpretari. Problema grea, odata ajunsi la putere, si legionarii si comunistii sunt greu dedescoperit si de pedepsit. Dar, intr-adevar, ar trebui mai intai pusi pe acelasi picior de egalitate, in faptele lor dovedite a fi criminale. Ori legionar, ori comunist, faptele se pedepsesc, nu ideologiile, nu teoriile, nu vorbele. Intr-un loc liber, parerile trebuie sa fie libere, numai faptele trebuie amendate, atunci cand libertatea unuia compromite libertatea altuia.

    raspunde comentariului
  • Firul de praf

    24 august 2015 14:22

    Dadadaaaa. România Libera, dragă Românie Liberă. Bine că știu în ce ape te scalzi.

    raspunde comentariului
  • Firul de praf

    24 august 2015 14:20
  • AC/DC

    24 august 2015 12:49

    Nu am fost de acord cu multele abuzuri si crime monstruoase executate de membri ai miscarii legionare .Pe de alta parte lumea ar fi bine sa mai citeasca din istoria Romaniei inainte de ase lansa la afirmatii timpite dca nu cumva unii sint dezinformatori angajati ai anumitor componente politice din Parlamentul PSD fost sau poate inca este comunist ,In primul rind miscarea legionara a fost practic lichididata cu foarte mult timp in urma de Maresalul Antonescu si nu stiu de unde vine frica de o miscare care a incetat de mult sa existe .Considerind calificativele acordate de aceasta lege o alta lege trecute aprope pe tacute fara consultarea organelor cu abilitate legala a societatii civile date miscarii legionare si a definitia delictelor "pericol la pacea lumii " aduc foarte aprope de sloganele comuniste de pe timpul tradatorilor Romaniei vazi Gheorghe -Gheorghiu Dej si ulterior Ceausescu care au pus Romania sub tutela Imperiului sovietic .Dar daca tot s-a ajuns la capitolul acestei legi care condamna ceva care este deja penalizat prin legile existe in vigoare ,aceleasi calificative se aplica in mod egal fostului regim totalitar si dictatorial comunist ale carui practici au fost aceleasi daca nu cumva si mai perfectionate decit al unei miscari legionare disparute de mult . In acest caz intrebarea fireasca unde este legea care sa condamne si sa penalizeze pe cei toti care afiseaza in public ideologia comunista ,pe ceei toti care au participat direct la torturile detinutilor politici in ultimii 40 si ceva de ani de dictura comunista cu mult mai feroce decit miscarea legionara . In acest acest caz este o necesitate sa avem inco o lege anticomunista . Cei care se dau astazi cei mai mari anticomunisti sint in general oameni de buna credinta dar printre ei de asemenea se numara foarte multi care au actionat ca inaltii membri ai partidului nazist ai lui Hitler dovedind o loialitate oarba fata de pricipiile dictarii totalitare comuniste ale carui numar de victme depaseste imaginabilul .Cine se teme de miscarea legionara care nu mai exista de mult ? Avind in vedere ca miscarea legionara a fost la vremea ei o miscare de extrema dreapta singurii care se temeau cel mai mult de ea au fost comunistii ,iar multi dintre fostii infocati comunisti ,fosti colaboratori cu functii de raspundere in Securitate ocupa inca in prezent functii importante sub masca de democrati functii importante in societatea romaneasca prezenta .Aceasta lege creaza premizele "detinutului politic " intr-o Romanie care se pretinde in ziua de astazi ca respecta libertatile fundamentale ale cetatenilor ca de exemplu libertatea de exprimare si convingeri politice si religioase ..Cetatenii Romaniei nu au realizat inca ca sub Guvernul Ponta au pierdut aprope toate drepturile democratice pe care din nefericire se crede fals ca inca le mai au .Pe usa "din spate " in fapt guvernarea Ponta a fost cea mai totalitara si dictatoriala de la Criminalul Iliescu pina in prezent .Foarte straniu in acelasi cu aparitia acestei legi "antilegionare " care aduce mai mult cu o lege premergatoarea starii de asediu ca si cum miscarea legionarea ar fi reinviat si ar fi gata sa preia miine puterea politica in Romania criminalul Iliescu care a participat direct la masacrarea fara mila a sute de cetateni romani in 1989 si ide asemenea in timpul mineriadelor nu fost condamnat de nici o lege .Dintr-o data romanii au uitat ca acest monstru comunist nu legionar a ordonat deschiderea focului cu armanent de calibru greu fara discriminarea impotriva cetatenilor Romaniei neinarmati care protestau .Unde este legea care ar fi trebuit sa il pedepseasca exemplar in ultimii 20 ani de cind umbla liber ca o stafie singereoasa in istoria Romaniei ?.Nu au fost legionarii care au asasinat mii de romani incepind din 1945 pina in prezent . Au fost criminali ca Ceasusecu care a ordonat trupelor de Securitate sa deschida focul impotriva a zeci de tarani civili neinarmati care s-au opus sa li fure colectivizare fortata pamintul fortat . A fost Gheorghe Gheorghiu Dej ,Canulul Dunare Marea Neagra unde au fost lichidati cu singe rece mii de romani ,inchisorile comuniste si terminind ca masacrele montruoase alui lui Iliescu . De astai trebuie sa fie ingrijorata societatea civila .

    raspunde comentariului
  • Eugen

    24 august 2015 11:41

    Pentru Gheorghitza Zbaganu - ce nume ai ! fecioara lu` taticu` ! Gheorghitza ! La portita ! Mai ai proteza dentara aia naspa pe care ne-o aratai prin Piata Universitatii cand sughitai de dor dupa PCR ?! Scutece de unica folosinta mai folosesti ?! Ontologule ! comunistu` resapat. Te atac verbal, mai Gheorghita, doar pentru ca m-ai insultat tu pe mine prima data ! Iardaca tu esti eternul `fir de praf` care isi debiteaza de an ide zile gargara puturoasa prin commenturi i nsubsolul articolelor, foarte rau. De cand se ocupa filosofii de combaterea extremei drepte si sustinerea ideilor comuniste ?! Sincer, habar n-aveam cine esti, m-a amuzat teribil numele tau, l-a mscris pe un motor de cautare si am aflat un lucru realmente trist, de care imi pare sincer rau, si anumele de tragica disparitie a celui ce-a fost, probabil tatal tau sau fratele tau, nu stiu. Si acuma, deja vorbesc serios ca imi pare rau, pentru ca, daca atunci, in 1992 a fost altceva decat un accident, afirma aici clar ca nu asa se rezolva disputele politice, mai ales ca tara era deja intr0un climat de democratie si fiecare, si eu, ca simpatizant fascist si tatal sau fratelee tau, cu toti iaveam dreptul sa vorbim si sa ne combatem ideile. Tu, insa, ataci cam urat si atunci nu te poti astepta din partea mea la raspunsuri prea balnde. Sa auzim de bine, mai Gheorghita la portita si lasa comunismul in plata domnului, ca destul ne-au furat pamanturile si ne-au terorizat ideologic, ideatic si dpdv al libertatii de constiinta.

    raspunde comentariului
  • Cicerone

    24 august 2015 11:37

    Daniele .Trebuie sa ne taiem si imprejur ca sa lucram la voi.?????? UE ba nespalatule UE....

    raspunde comentariului
  • daniel

    24 august 2015 10:10

    Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata globala.-Proiectul este lansat de curand si are mari perspective.-NU este necesara niciun fel de experienta!-Asiguram suport si logistica in desfasurarea activitatii.-Lucrati intr-un mediu placut, proactiv.-Principala atributie este mentinerea unei evidente a ofertelor prospectante si actualizate zilnic.-Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal, cu posibilitatea unor bonusuri substantiale.-Se lucreaza part-time in timpul liber sau full-time, la alegere.-Programul de lucru este flexibil.-Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor.-Sunt suficiente studiile medii.-Cerem cunostinte minime de operare pe internet, de lucru cu fisiere word si pdf si navigare online. -Solicitati acum mai multe detalii la adresa dannytamasyahoo.com

    raspunde comentariului
  • mircea

    24 august 2015 9:34

    bolsevicii iudei fac legi in romania, impotriva romanilor, sa ne tina in prostie si sa fure in continuare !

    raspunde comentariului
  • parere 2

    24 august 2015 8:17

    In legile unei tari trebuie sa existe la codul penal pedepse pentru crime, furturi,rasism,...etc.Si atat.Daca un partid are o opinie rasista poate fi condamnat pentru rasism, daca face crime, pentru crime, etc....Dar de ce e necesara o lege care poate face detinuti politici? Ca asa vor unii cu multi bani care cumpara tot si acum cumpara si legile.

    raspunde comentariului
  • Teo

    24 august 2015 6:01

    Aceasta noua lege este atat de invaluita in ceata incat, ma intreb daca nu este o manipulare grodolana a opiniei publice!Inteleg ca a fost promovata de un profesoras de istorie ratat Crin Antonescu!Dupa ce a jucat rolul fals de "patriot"si a esuat lamentabil in toate incercarile de a parveni politic,acum "la presiuni externe"lanseaza legi anti-nationale si foarte grav ,care ataca frontal constitutia tarii ,referitor la dreptul inalienabil la libera exprimare!Se vantura ideia ca ar fi o lege anti-legionara!!!Curios este faptul ca miscarea legionara,despre care multi vorbesc sub imperiul manipularilor si mistificarilor,fara a-i cunoaste adevarata ideologie si istorie,a fost declarata la Nuremberg ca miscare fara legatura cu ideologia fascista si absolvita de crime de razboi!Interzicand activitatea ideologica legionara, cand aceasta este neviolenta si se incadreaza in dialoguri civilizate specifice libertatii cuvantului,este o crima contra drepturilor civile!Interzicand activitatea legionara echivaleaza cu obliterarea unei mari parti din varfurile culturii nationaleMircea Eliadenu s-a dezis niciodata de legionarism,desi asta nu l-a impiedicat sa fie sef de catedra la o prestigioasa universitate americana,tratat cu onoruri si respect,Cioran,Nae Ionescu etc etc etc. Si mai ales geniul national Eminescu,cel care, cu exceptia ideologiei crestine promovata de legionarism,se regaseste in tot restul ideologiei legionare!Acestea sunt acte de demolare a culturii nationale,echivalente cu crimele anticulturale comuniste!Multi,din ignoranta, avand creierele spalate ,reduc legionarismul la actele de vandalism si rebeliunea unor elemente marginale legionare!Nici asasinarea lui Iorga nu a fost ordonata de conducerea legionara fiind actul independent al unor exaltati,scapati de sub control!Sunt informatii ca ar fi fost o subversiune stalinista!Absurdul politicii de distrugere a adevarului istoric al romanilor este demonizarea simultana a maresalului Antonescucel care a lichidat legionarismul in mod dictatorialsi miscarea legionara propriu zisa!Sa pui o galeata pe capul maresalului in curtea bisericii ridicata de acesta pe propria sa proprietate este un alt exemplu de servilism de dispretuit din partea unor politicieni!In ultima instanta istoria noastra o scrim noi romanii si nu strainii!Sa invatam din demnitatea ungurilor sau finlandezilor!Teo

    raspunde comentariului
  • eugen raduca

    24 august 2015 5:13

    in primul rind aceasta lege antilegionara are ca surse niste lingai care pozeaza pe moralistii natiunii. ei sint de fapt lingaii israelului si se pleaca din inferiritate naturala. daca ar fi cu adevarat democrati ar lupta pentru adevarul istoric . garda de fier se judeca in contextul istoric de atunci ...criminalii ...au avut chiar alimentare legionare care concurau cu ale jidanilor. ar fi necesar sa aflam official istoria jidanilor de la inceputul secolului 20 tradarea germaniei lui Wilhelm al 2 lea si declaratia de la congresul mondial jidanesc din olanda din 1933 imediat ce hitler a preluat puterea in Germania..au declarat razboi economic practic , boicotarea a tot ce e nemtesc......hitler a raspuns cu aceeasi moneda fata de ******* din Germania....le-a pus steaua lui david pe usa sa ii rercunoasca toti......n-a fost niciun rasism .de aici tensiunea a crescut restul e istorie.......

    raspunde comentariului
  • Avramescu

    24 august 2015 2:05

    Mai terminati odata cu sfarsitul comunismului in 1989. Acesta a luat cu adevarat sfarsit in 2004... exista victime ale neocomunismului asemanatoare cu cele ale comunispului.

    raspunde comentariului
  • Eugen

    24 august 2015 0:56

    Firule de praf, freac-o incet ! Du-te la Moscova, bai kaKarisitule ! Stai flexat si ia-o dinti ! Tu si tot familionul tau de ilegalisti ! Bagati-va vibratorul in doctrina voastra de kaka...... Nenorocitule de comunist ! Hot si nenorocit ce esti ! Chinuitor de neam ! Familie de degenerati ! Mancatori de kakao !

    raspunde comentariului
  • Mirela

    24 august 2015 0:05

    Nimeni, dar absolut nimeni in istorie nu a reusit sa semene frica si groaza in randul comunistilor , precum extrema dreapta. Partidele `democratice`, si in Romania si in general in Europa, nu au reusit niciodata sa-i potoleasca nici pe comunisti si nici pe neo-comunisti. iar majoritatea celor ce au facut politica in Romania - nu ma refer la presedinti si nici la ministri, pentru mine ei nu conteaza , caci putregaiul a `emanat ` de la `legiuitorii` din `parlament` care au transformat partidele si parlamentul in `centre mafiote extrem de periculoase` dupa cum o demonstreaza diversele instante ale procuraturilor si dupa cum afirmau indirect prin articolele lor Petre Mihai Bacanu , Octavian Paler si direct, mai recent Viorel Catarama - deci majoritatea celor ce-au facut politica `democratica` dupa 198rit ca ***** lde tamaie sa se lupte cu fostii comunistii si fantomele lor ! - exceptie notabila facand simpaticul Basescu care insa ulterior a esuat cu nava sa in estuarul nisipos al blondei ariviste. Asa ca e perfect explicabila frica asta mortala a `democratilor` romani in rapot cu extrema dreapta romaneasca, singura care ar fi in stare sa le-o infiga puternic si cu pofta in popou ! Dupa ce-au strans averi absolut fabuloase, mai mult decat au toti parlamentarii Europei adunati la un loc, acum `parlamentarilor` romani le tremura chilotii de frica. Si nu din cauza sindicatelor, care au tacut tare mult timp. Si nici din partea comunistilor adevarati care s-au blegit total. Si nici din partea organismelor financiare europene, care gireaza bani cacalau catre Romania, fara sa verifice absolut nimic important, dovada averiel absolut colosale ale parlamentarilor romani. Si nici din partea judecatorilor romani ,care, majoritatea dintre ei, saboteaza la greu atat munca serviciilor secrete cat si a Procuraturilor si Ministerului de Interne. Si nici din partea propriilor membri de partid care, doamne iarata-ma, sunt suficient de sugaci ca sa-i lase sa faca pe sefii lor furaciosi sa faca tot ce vor in speranta unei ciosvarte aruncate pe sub masa, post-festin post licitati isi post ...accesari si post rectificari. Si nici din pricina partidelor ...adverse...doar de forma, caci procurorii au demonstrat ceva genial, ceva ce intelectualii de dreapta banuiam de mult timp, si anume ca partidel se cearta doar de fatzada, dar in background, isi predau ....mercurialul si situatia spagilor, transpartinic si de la o guvernare la alta si de la o legislatura la alta - caci, n-or ei fraieri sa fie un singur partid precum PCR care a reusit sa adune impotriva sa ura populatiei, mai bine asa, sa se imaprta in mai multe partide si sa divida astfel populatia, si sot cu sotie in .....simpatii ...opuse, ca sa nu se acu,muleze revolta impotriva tuturor, sa mai ..alterneze si ei, asa, democratic, european, sa fure pe rand iar noi fraieri isa le mai si certificam masochist , prin vot, legitimitatea. De ce le tremura chilotii ? Pai cititi dragilor putina istorie sa vedeti cam ce `simpatie` avea maresalul fatza de comunisti si va veti da seama de unde si pana unde `legea` cea noua ! Jalnice fapturi , parlamentarii romani ! Imi pare rau sa afirm asta, asa , pe ansamblu, dar daca au votat legea asta sinistra intr-o astfel de majoritate ,atunci doar asta se paote afirma despre ei. S-a dus spre Lucifer apararea cetateanului roman, a amarasteanului fara seviciu. A invins marirea salariuliui demnitarilor, parlamentarilor - in curand - si pensiile speciale ale parlamentarilor, deja. Au averi colosale dar au simtit nevoia sa mai `mulga` ceva de la stat ! Sinistre vremuri, maresale !

    raspunde comentariului
  • Paul

    23 august 2015 23:34

    ANUNT - MI-A INTRAT UN `FIR DE PRAF` IN DOS ! CE MA FAK CE MA FAK ?!

    raspunde comentariului
  • Mirela Antonescu

    23 august 2015 23:31

    Bravo, dna Fati. Bravo, din toata inima, felicitari pentru curajul de a lua si publica acest interviu. Bravo si dlui Radu Preda. Ce e tragic insa este ca, pe fondul somnului profund al populatiei -care de fapt e afectata profund de tot ce se intampla, dar nu isi da seama sau e intimidata sau si una si alta - nu numai ca nu ne asumam istoria neamului , ci, din contra, ne trezim cu o agresiune fara de seaman asupra singurei doctrine care ar putea asigura ordinea in tara = extrema dreapta non-violenta dar severa, ordonata, sincera, aparatoare a drepturilor cetateanului amarat si fara serviciu.

    raspunde comentariului
  • Firul de praf

    23 august 2015 23:29

    Nu vi s-a parut ciudat ca cei mai fiorosi anticomunisti sunt cei care, inainte de 89, erau comunistii fioroși ? Aaaa, voi sunteți oameni de bibliotecă, de cercetare, am înțeles. Dar, v-ați întrebat voi, la piedestalul cui lucrați ? Cine vă folosește argumentația, în ce scop ? Adică, pe de-o parte, avem crimele comunismului. Însă, gândiți că cineva avea de gand sa combata comunismul, ma rog, ce credeau ei a fi comonismul, cu... metode asemanatoare ? Aici e problema. Daca dorim sa înlocuim niste smintiti, cu alte specii de smintiti, n-am facut nici o branza.

    raspunde comentariului
  • Firul de praf

    23 august 2015 23:06

    Offffff. Aia, cu anticomunistii democrati, versus anticomunistii nedemocrati, io v-am servit-o. Insa, fazanii sunteti voi. De ce ? Simplu.1. Ați fost folosiți, ca să confecționați legitimitate cuiva, persoanăăăă importantăăă, nu spui cui. De fapt, nu persoană, ci entitate. Ați confecționat legitimitatea necesară? Cam da. Le mai sunteti necesari ? Ma tem ca... nu prea.2. Nu v-ați făcut treaba. Când ați ajuns la dezgropări, au început problemele. Adică să fie victima, să fie jelită, însă nu mai mult, că-i nasooool. Ajungeați la cine nu trebuie. Iar dacă nu loveați direct, pocneați indirect, la familie, persoană importantăăăăă. Adică entitate importantă. Care entitate... mmmm.3. Nu v-ați făcut treaba, în sensul că nu ați ajuns la analiza de profunzime a sistemului comunist. Doar ați zgâriat pojghița de suprafață. În plus, nu io v-am pus să vă înhăitați cu golanii, cu sinecuriștii, cu conectații... la entitate. Când umbli cu băieții răi, o pățești.Stați pe pace, nu-i totul pierdut. Adică, vă puteți poziționa cumva, astfel încât să vă faceți menirea, asta dacă nu cumva aveați alte intenții.Dar, mă scuzați, nici nu puteam sta la masă cu personagii cu un discurs de tip fascist. Spre exemplu, să aud despre pensionari, ma-ta si tac-tu, care sunt niște pietre de moară la bugetul de stat, care, cică, vor iesi din sistem... pe cale naturala. Ori aberatii da dreapta, cu smintiti care, daca nu le place mutra ta, dpdv politic, iti fac dosar a la Gestapo, ori incep sa te ameninte. Vor fi rezolvati si aia, n-aveti grija.

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design