Ambasadoarea Comisiei Europene la București, Angela Filote, spune că UE susține adoptarea legii falimentului personal în România; un eventual model ar putea fi legea similară din Irlanda. Angela Filote explică mențiunea din Raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare referitoare la modul în care trebuie aleși procurorii-șefi prin faptul că negocierile politice eludează transparența și principiul meritocrației.
Referitor la faptul că România rămâne pe ultimele locuri în ceea ce privește atragerea banilor europeni, ambasadoarea Comisiei invocă licitațiile defectuoase, birocrația stufoasă, dar și faptul că funcționarii publici au salarii prea mici și, după ce deprind regulile proiectelor europene, se mută în mediul privat unde primesc salarii și chiar și de 10 ori mai mari.
Despre vizita pe care președintele Vladimir Putin o pregătește la Budapesta, Angela Filote spune că e o modalitate prin care “Rusia testează solidaritatea dintre statele membre ale UE și testează principii fundamentale ale UE”. Totuși, reprezentanta UE la București nu e îngrijorată de concertul antieuropean al Greciei, Sloveniei și Ungariei, care au fost recent avocații Rusiei la Bruxelles: “Sunt un fel de teste de stres”, a precizat Angela Filote.
Se poate spune că România a făcut progrese mai serioase decât Bulgaria, dacă ținem cont de ultimele rapoarte ale Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)?
A.F.: N-aș vrea să fac comparații, pentru că reprezint Comisia Europeană doar în România. Noi am constatat în cazul României progrese remarcabile, iar în cazul Bulgariei un ritm lent al progreselor.
Există posibilitatea ca la un moment dat cele două țări aflate sub umbrela MCV să fie departajate?
A.F.: Fiecare țară este analizată în funcție de propriile ei rezultate. Nu vrem să ne antepronunțăm, fiindcă interesul Comisiei Europene este ca ambele țări să finalizeze practic procesul de aderare, pentru că acest Mecanism este partea neterminată a procesului de aderare a celor două țări.
Deci idealul ar fi ca România și Bulgaria să scape deodată de MCV?
A.F.: Nu, idealul ar fi ca cele două țări să scape de corupție.
Altfel spus, credeți că va exista vreodată această splitare dacă România o va lua mult înaintea Bulgariei?
A.F.: Este greu de spus pentru că se pot întâmpla foarte multe într-un an, așa cum s-a văzut și în cazul României, fiindcă rezultatele spectaculoase s-au întâmplat în ultimii doi-trei ani.
În recentul Raport MCV se vorbește despre numirea procurorului-șef al Direcției de Investigație a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) prin proceduri “transparente și bazate pe merit”. Această mențiune este și o critică implicită referitoare la precedentele numiri realizate prin negocieri politice?
A.F.: Este vorba despre niște principii universale pe care noi le recomandăm tuturor statelor membre și care deobicei sunt în legătură directă cu calitatea actului de justiție. Ceea ce ne interesează este să avem o justiție predictibilă și de calitate, de aceea am făcut această recomandare.
Acest lucru înseamnă că numirile făcute mai înainte prin negocieri politice nu au ținut cont de recomandările Comisiei?
A.F.: Dacă negocierile sunt pur politice, într-adevăr nu se respectă acest principiu, mai ales că este important să fie un proces cât mai transparent și dincolo de orice suspiciune.
Tot în ultimul Raport al Comisiei Europene este sugerată legătura dintre performanțele României și fondurile la care ar avea acces țara. Există posibilitatea reducerii acestor fonduri în funcție de performanțele țării, așa cum au fost înregistrate de experții de la Bruxelles?
A.F.: Nu. Legătura pe care noi am făcut-o a fost între nevoile de finanțare a sistemului de justiție din România și progresele care se înregistrează. Avem o strategie privind dezvoltarea justiției din România, dar avem nevoie și de un plan de lucru, iar acest plan are nevoie și de resurse, inclusiv financiare. Comisia este dispusă să vină cu o parte din resursele financiare nrcrsare aplicării acelor măsuri de care încă este nevoie pentru a aduce justiția din România la nivelul de top al UE.
Raportul mai menționează că procedurile de achiziții publice sunt expuse la nivel local “corupției și conflictelor de interese”, iar acest lucru ar influența absorbția fondurilor. În ce fel?
A.F.: Unul dintre motivele pentru care absorbția este redusă este că există elemente de corupție în momentul realizării licitațiilor pentru distribuirea fondurilor europene. Dacă trebuie oprit acest proces, din cauza unor plângeri, nu se mai ajunge în termene legale să se contracteze acei bani. Ei se pierd și acest lucru afectează procesul atragerii fondurilor.
Ați menționat una dintre cauzele slabei absorbții a fondurilor europene; care sunt celelalte motive penru care România nu reușește să profite de aceste resurse? La un moment dat a apărut calculul care demonstra că banii pe care i-a plătit anual ca membru cotizant al UE ar fi fost mai mulți decât cei de care a beneficiat.
A.F.: Calculul e greșit. România continuă să fie beneficiar net, deci primește mult mai mulți bani decât dă. Este și normal așa, pentru că principiul major este cel al reducerii decalajelor față de statele mai dezvoltate. Pentru perioada 2007-2013, care se închide, însă doar la sfârșitul acestui an, constatăm că România a trecut de 56 la sută rată de absorbție, ceea ce înseamnă totuși cu 20 de procente sub rata medie europeană, care este de 76 la sută.
Ce-ar trebui să facă România pentru a ajunge la nivelul Poloniei, spre exemplu?
A.F.: Dacă ne uităm la Polonia, observăm că a avut mult mai devreme decât România o reformă reală a administrației publice. Calitatea gestionării absorbției fondurilor depinde și de calitatea resurselor umane. Acest lucru are legătură și cu nivelul de salarizare, de aceea s-a și luat decizia majorării salariilor celor care lucrează în acest sistem. În România salariile funcționarilor publici sunt foarte mici, iar cei care încep să aibă expertiză în domeniu preferă după aceea să lucreze în societăți private, cu salarii de cinci sau chiar zece ori mai mari. Acesta ar fi un motiv.
Ar fi o recomandare a Comisiei Europene pentru creșterea salariilor în administrația publică?
A.F.: Nu putem face această recomandare, fiindcă în același timp o altă preocupare este menținerea disciplinei financiare și să încercăm să ținem România în afara crizei. În același timp ar fi foarte bine dacă s-ar putea mări salariile, dar această mărire trebuie totuși justificată de o creștere economică.
Salariile mici ale miniștrilor, primarilor reprezintă un risc de corupție?
A.F.: Nimic nu scuză corupția și toți ar trebui să fim cinstiți, indiferent cât câștigăm.
Care ar fi următoarele cauze ale neabsorbției fondurilor europene?
A.F.: Suprabirocratizarea procesului. Deja fondurile vin de la Bruxelles cu un pachet consistent de reguli. În 2006, când România a gândit pachetul suplimentar de măsuri, nu avea aceeași încredere ca acum de a lupta împotriva corupției. Aceste proceduri greoaie au descurajat pe mulți dintre cei care ar fi putut accesa fonduri. În ultimii doi ani aceste proceduri s-au mai simplificat, de fiecare dată în cooperare cu noi. Comisia face apel însă la o simplificare chiar mai accentuată.
Ar putea fi acesta motivul pentru care România nu a putut accesa bani europeni pentru marile proiecte de infrastructură?
A.F.: Tot ce știu este că aceste proiecte de infrastructură sunt proiecte mult mai complexe decât altele și cer o capacitate financiară foarte mare. Din păcate, una dintre greșelile care s-au făcut în România a fost că s-a adoptat ca principal criteriu de acordare a unui contract prețul cel mai mic. Ce s-a întâmplat a fost că firmele au concurat să ofere servicii la o valoare cât mai mică, pe urmă a venit criza, iar multe firme nu și-au putut onora contractele.
Mai multe state europene consideră că România nu poate fi primită în Schengen până când Comisia nu ridică monitorizarea pe justiție. În același timp, această idee nu apare în tratatele comunitare. Cum credeți că poate fi armonizată situația?
A.F.: Nu știu cât este legat acest fapt de MCV sau dacă nu cumva este vorba despre câtă încredere au aceste state în România și în capacitatea ei de a se ridica în ceea ce privește securizarea granițelor la nivelul celor mai avansate state din UE. Lupta anticorupție la graniță, spre exemplu, face posibilă această nefericită legătură cu MCV. Comisia nu este de acord cu această legătură, dar, pe de altă parte, decizia aparține statelor membre și dacă nu vor, nu le putem schimba noi votul.
Credeți că noile situații create de invazia Rusiei în Ucraina, de atentatele de la Paris și de evoluțiile Statului Islamic ar putea duce la închiderea Spațiului Schengen?
A.F.: Sunt diverse școli de gândire. Una dintre acestea spune că trebuie să te folosești de tot sprijinul pe care îl poți găsi. Din acest punct de vedere, aderarea României și Bulgariei la Schengen ar aduce un plus la granițe. Alt curent susține că trebuie întărite granițele existente. Noi vom încerca să convingem statele membre să folosească pe deplin instrumentele care există deja în legislația Schengen și abia după aceea să ne gândim dacă vrem să-l facem mai lat sau mai strâmt. În momentul de față, aceste instrumente sunt subutilizate de statele membre. Un studiu pe care l-am făcut arată că schimbul de informații secrete anti-tero nu este suficient folosit.
FMI și-a exprimat îndoielile în privința proiectului legii falimentului personal. Credeți că este util pe fondul crizei creditelor în franci elvețieni luate de români?
A.F.: Este foarte mare nevoie de această lege. Și noi, și FMI susținem acest lucru de mai mulți ani. Pe de altă parte, e atât de importantă încât contează foarte mult calitatea ei. În această lege vrem să vedem echilibrul optim între interesele băncilor și al pieței în general versus interesele cetățeanului. O lege care să-i sprijine pe cei care au ajuns, dar nu din vina lor, în situații-limită, fără să arunce în risc de criză sistemul bancar. Găsirea acestei linii de mijloc este foarte importantă.
Există un model anume de urmat în acest sens?
A.F.: După câte știu, actualul proiect de lege din Parlament se inspiră din mai multe țări europene. Un foarte bun model există în Irlanda. Însă trebuie să ne asigurăm că odată cu legea avem și structurile care vor asigura aplicarea acestei legi a falimentului personal. De exemplu, în Irlanda, băncile și-au dezvoltat un întreg meniu pentru peresoanele aflate în insolvență sau cu risc de a deveni. Fiecare persoană trebuie tratată diferit, într-un fel tatăl unei familii cu cinci copii și în alt fel un investitor. E nevoie de experți care să-i sfătuiască pe cei aflați în această situație ce trebuie să facă.
Teoretic vorbind, dar poate și practic, care ar fi cele două scenarii, pozitiv și negativ, pentru Republica Moldova? Ar avea șanse la un moment dat să devină candidat la aderarea în UE?
A.F.: Tratatul UE spune ca orice stat îndeplinește criteriile de la Copenhaga poate adera la UE. Deci există o perspectivă clară europeană pentru R. Moldova. În același timp, știm cât de greu i-a fost României să îndeplinească aceste criterii. R. Moldova are, în plus, și o altă mare problemă: conflictul înghețat din Transnistria și interesele Rusiei față de acest spațiu. Pentru R. Moldova provocarea este mult mai mare, dar ca în orice întreprindere grea, important e să se facă pașii corecți în direcția corectă.
Poate fi primită în UE o țară cu o enclavă înarmată care poate produce probleme?
A.F.: Din păcate, în UE avem deja o astfel de experiență.
Conflictul din Cipru. Și nu a fost o experiență fericită?
A.F.: Nu, dar reușim chiar cu acest handicap, putem avea Cipru în UE. Sigur e o altă situație și nu putem face astfel de comparații. Va fi un mare handicap pentru R. Moldova, dar în sine nu descalifică un stat, R. Moldova, pentru a aplica atunci când este pregătit.
Prelungirea crizei de formare a guvernului R. Moldova în ce fel ar putea afecta relațiile Chișinăului cu Bruxelles-ul?
A.F.: În R. Moldova cu cât această perioadă se prelungește, cu atât se vor amâna reformele structurale. E nevoie de o soluție pro-europeană și pro-reforme. E important să avem parteneri credibili la Chișinău care să continue procesul de apropiere al acestei țări de UE. Este statul cel mai avansat în discuțiile cu noi din cadrul Parteneriatului Estic și vorbim deja despre eliminarea vizelor.
O coabitare euro-comunistă la Chișinău ar fi riscantă?
A.F.: Noi lucrăm cu orice guvern ales democratic și care face opțiunea pro-europeană.
Este complicat pentru UE să-și folosească instrumentele pentru a pedepsi statele comunitare care nu-i mai respectă regulile? Ungaria, care a pus sub capac presa independentă și care sfidează prin apropierea de Rusia. De asemenea, Grecia forțează și ea lucrurile, acum, după venirea socialiștilor la putere.
A.F.: Noi avem o cutie mare de instrumente, unele se văd mai mult, altele deloc. Aceste instrumente variază de la cele discrete, de la verificări minuțioase pentru finanțări, până la așa-numita “opțiune nucleară” din art. 7 care-i retrage dreptul de vot unui stat membru. Nu vrem să folosim art. 7: când folosești “opțiunea nucleară” toată lumea are de suferit. Nu avem dreptul să mergem la art. 7 înainte de a fi epuizat toate celelalte căi. Comisia vrea să introducă o procedură de intermediară numită “pre Art.7”, care seamănă bine cu procedura infringement, adică a încălcării obligațiilor asumate prin încălcarea legislației europene. În acest caz avem o primă etapă discretă, deci nu publică.
Aceste instrumente discrete au fost folosite împotriva Ungariei?
A.F.: Au fost folosite mai multe instrumente împotriva Ungariei. Nu toate au funcționat. Oricum, noi ne-am făcut un meniu de escaladare. Depinde cât de mult te doare ca să reacționezi. În cazul pre art. 7, trimitem o solicitare statului respectiv pentru a înțelege cum vede rezolvarea problemelor pe care le-am ridicat. Dacă nu primim un răspuns, facem o recomandare publică. Dacă nici în acest caz nu primim un răspuns, deși de obicei primim, propunem celorlalte state membre declanșarea art. 7. Nu s-a folosit niciodată, iar statele membre sunt foarte ezitante pentru că nimeni nu vrea să vadă o țară membră îngenuncheată. Nici noi, Comisia, nu ne dorim acest lucru, fiindcă avem nevoie de state puternice. În cazul Ungariei e o provocare și suntem încă în etapa în care utilizăm diversele instrumente pe care le avem, unele cu mai mult succes, altele cu mai puțin.
Vladimir Putin își pregătește o vizită grandioasă la Budapesta, într-un moment în care UE vrea să forțeze Rusia să se retragă din estul Ucrainei prin pârghii financiare. Cum e văzută această vizită a lui Putin în mijlocul UE?
A.F.: E clar că Rusia testează solidaritatea dintre statele membre ale UE și testează principii fundamentale ale UE. Până acum, Bruxelles-ul a făcut față acestei încercări. Marea provocare este până la urmă să rămânem în UE păstrându-ne valorile. Un test de împingere a UE în afara valorilor sale și de decredibilizare
Aceste teste ale Rusiei își lărgesc tot mai mult spectrul: Moscova a luat sub aripa ei nu doar Ungaria, ci și Grecia, iar Slovenia îi ține și ea tot mai mult isonul. Nu e grav?
A.F.: Sunt un fel de teste de stres. Noi deja ne-am obișnuit. În istoricul UE, putem vedea că momentele cele mai curajoase au fost cele în care a fost pusă sub presiune și testată.
