Cum a evoluat Irlanda de la momentul aderării la Uniunea Europeană, acum 40 de ani, care sunt perspectivele României, intrată mult mai recent în Uniune, şi ce ar putea face politicienii de la Bucureşti pentru a maximiza potenţialul oferit de calitatea de membru deplin, inclusiv pentru a integra ţara în spaţiul Schengen? Despre toate acestea, într-un interviu acordat „României libere“ de ambasadorul Irlandei la Bucureşti, Oliver Grogan.
România liberă: Anul acesta, preluarea preşedinţiei rotative a Uniunii Europene coincide pentru Irlanda cu aniversarea a 40 de ani de la aderarea la ceea ce este astăzi UE. Ce a schimbat fundamental în ţara dumneavoastră aderarea şi, implicit, integrarea?
Oliver Grogan: Irlanda s-a transformat complet. Când am aderat, în 1973, venitul pe cap de locuitor era aproape 50% din media Uniunii. Nu mai depindem la fel de mult de vecinul nostru, or, la vremea la care am aderat, mai ales pe zona agricolă, eram foarte dependenţi de piaţa britanică. Nu doar că nu mai este cazul acum, dar am devenit una dintre pieţele cele mai globalizate din lume. În plus, calitatea de membru al Uniunii Europene ne-a facilitat o abordare mai matură a relaţiei cu Marea Britanie, sprijinul UE, mai ales cel financiar, fiind pozitiv şi în ceea ce priveşte aranjamentele cu Irlanda de Nord.
R.L.: Cum este gestionată problema euroscepticismului?
O.G.: Sondajele de opinie indică în continuare un sprijin larg pentru păstrarea calităţii de membru, dar şi pentru rămânerea în zona euro.
R.L.: Priorităţile preşedinţiei irlandeze a UE se concentrează mult pe integrarea pieţei europene a muncii. Subiectul este fierbinte pentru români, care receptează în ultima vreme semnale contradictorii cu privire la liberalizarea acestui domeniu. Există riscul ca unele state să menţină, parţial, restricţiile şi după 1 ianuarie 2014?
O.G.: Nimeni nu a anunţat că nu-şi va respecta obligaţiile, chiar dacă, pe plan intern, în câteva dintre statele care vor trebui să ridice restricţiile au existat unele dezbateri. După cum ştiţi, pentru români Irlanda le-a ridicat anul trecut şi nu sunt indicii că, de atunci încoace, fluxul de muncitori a crescut. Nu spun că acest lucru va fi neapărat valabil şi pentru alte ţări, unde piaţa muncii sau sistemul de protecţie socială diferă de cele din Irlanda.
R.L.: Irlanda a avut o experienţă pozitivă cu imigranţii români, fapt recunoscut şi de dumneavoastră în câteva rânduri.
O.G.: Avem o comunitate românească destul de mare, în jur de 40.000 de persoane, conform diverselor estimări. Ceea ce înseamnă că este a doua, ca mărime, din Irlanda, o comunitate bine integrată şi care nu a pus probleme sociale serioase.
R.L.: Pe lângă piaţa muncii, un alt dosar fierbinte este aderarea la Schengen. România nu a obţinut nici la Consiliul JAI din 7-8 martie un calendar, iar Germania a anunţat că perspectiva unei integrări în două trepte nu mai este de actualitate. Vă întreb – pornind de la sugestiile unor politicieni români, inclusiv ale ministrului de Externe, premierului şi preşedintelui Senatului – mai are sens pentru România să facă din Schengen un obiectiv de urmărit pe termen scurt?
O.G.: Evident. Noi vom sprijini eforturile României pentru a răspunde corespunzător îngrijorărilor pe care unele state le-au exprimat, legat de procesul de reformă. Preşedinţia irlandeză a UE s-a luptat pentru ajungerea la un acord în 7 şi 8 martie, însă acest lucru nu a fost posibil. Aderarea la Schengen a fost legată de procesul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Nu există, bineînţeles, o legătură legală între cele două, dar a fost creată una politică. Ne aşteptăm, însă, ca România să coopereze îndeaproape cu statele care au exprimat unele îngrijorări şi, totodată, să le demonstreze acestora că angajamentele în direcţia statului de drept au fost menţinute.
R.L.: În ultima vreme, retorica oficială de la Bucureşti tinde să acrediteze ideea că problema corupţiei ar fi una artificială sau, cel puţin, fără legătură cu aderarea României la Schengen. Cum abordează preşedinţia irlandeză a UE asemenea poziţionări, în condiţiile în care, de partea cealaltă, multe state puternice dau semne de nervozitate vizavi de fenomenul corupţiei şi de blocajul existent în justiţie (vezi cazurile CSM sau al numirii procurorilor-şefi la DNA şi Parchetul General)?
O.G.: Toate acestea trimit la MCV şi, după cum se ştie, la sfârşitul anului este aşteptat un nou raport. Este cunoscut faptul că România are în derulare reforme complicate – unele au fost puse în practică, iar altele urmează cât de curând – care sunt monitorizate în cadrul MCV. Este un proces colectiv, cu implicarea esenţială a Comisiei Europene, şi este într-adevăr o provocare pentru partea română să lucreze cu Comisia pentru ca, în final, chestiunile lăsate în suspensie în ultimul raport să fie închise.
R.L.: Vă aşteptaţi ca MCV să rămână cheia accesului României la spaţiul Schengen?
O.G.: Aş spune că nu există o condiţionare legală, dar este vorba de percepţie. La mijloc nu este doar MCV, sunt şi îngrijorările ţărilor şi întrebările lor. Inevitabil, toate acestea vor fi incluse în raportul MCV de la sfârşitul anului, inclusiv problema numirii unui şef la DNA şi la Parchetul General.
R.L.: Mulţi politicieni se întreabă de ce îi îngrijorează atât de mult pe liderii europeni prezenţa în Guvernul României a unor miniştri cercetaţi penal. Ce le răspundeţi lor, dar şi cetăţenilor români care i-au votat la alegerile din decembrie?
O.G.: Sunt două aspecte. Primul ţine de necesitatea ca România să aplice propriile legi. Al doilea este legat de percepţia care se formează şi care, bineînţeles, este importantă, în contextul MCV. Precedentul raport a ridicat întrebări şi mă aştept ca asta să se întâmple şi în continuare.
R.L.: Cum evaluaţi, în general, agenda de politică externă a României? În ultimul an, politicieni din arcul guvernamental au comparat comisarii UE cu foştii comisari sovietici, au zugrăvit Bruxelles-ul ca pe un Istanbul din vremea Imperiului Otoman, iar la nivel de acţiune ştim că dintre cerinţele formulate în vara lui 2012 de preşedintele Barroso unele nu au fost duse la îndeplinire.
O.G.: Da, există declaraţii politice, dar cred că toată lumea înţelege contextul dezbaterii politice, iar aceste comentarii nu trec graniţa.
R.L.: După conflictul preşedinte-premier de anul trecut, Traian Băsescu şi Victor Ponta au semnat un acord de coabitare, perceput ca un semnal pozitiv de partenerii europeni ai României şi de SUA, dar care a generat discuţii în interiorul USL. Crin Antonescu şi Dan Voiculescu susţin în continuare că documentul este păgubos. Câtă încredere aveţi în viitorul acestui acord?
O.G.: În primul rând, nu cred că Irlanda are de ce să comenteze discuţiile dintre aliaţii politici. Dar este bine, este important ca două dintre instituţiile centrale din România, Guvernul şi Preşedinţia, să conlucreze, dată fiind situaţia din România, unde, (pe de o parte), există o majoritate uriaşă în Parlament, iar (pe de alta), conform Constituţiei, preşedintele are o gamă largă de atribuţii. Din punct de vedere al stabilităţii politice şi a ceea ce e de făcut în România este, evident, excelent că Guvernul şi Preşedinţia s-au angajat să lucreze împreună.
R.L.: Preşedintele s-a adresat marţi, pentru prima oară noului Parlament, pe probleme de politică internă şi externă. Cum aţi receptat participarea premierului şi absenţa preşedintelui Senatului?
O.G.: Cred că trebuie să facem o distincţie între formă şi substanţă, între gesturi politice şi lucrurile esenţiale. Fundamentale sunt faptele, îndeplinirea promisiunilor şi o colaborare eficientă.
R.L.: O dată cu criza politică din 2012, Vocea Rusiei a dobândit o notorietate neaşteptată în România. Pe de altă parte, surse din mediul diplomatic nu se sfiau să vorbească încă de anul trecut de legături între interesele Moscovei, după revenirea lui Putin, şi degradarea climatului politic de la Bucureşti. Să adăugăm la toate astea şi declaraţiile antiamericane şi antieuropene ale unor politicieni români. Sunt pure coincidenţe sau semnul unei coliziuni de interese geostrategice divergente?
O.G.: România este situată într-o parte stabilă a lumii, a Europei. Este membră a alianţei occidentale, a Uniunii Europene, are o traiectorie lipsită de îndoială. Este, dacă vreţi, ca şuieratul vântului în timpul piesei de teatru.
R.L.: Recent, patru ţări – Germania, Finlanda, Olanda şi Danemarca – au solicitat Bruxelles-ului un mecanism prin care să se poată reacţiona eficient când principiile fundamentale ale UE sunt puse în pericol. De notat că primele trei se opun făţiş aderării României la Schengen. Pe ce direcţii s-ar putea dezvolta un asemenea mecanism?
O.G.: Irlanda nu este parte la această iniţiativă. Nu este prea clar ce implicaţii instituţionale au aceste propuneri. Poate sunt valoroase pentru a stimula dezbaterea privind punerea în practică a diverselor principii cuprinse în tratatele Uniunii Europene sau a valorilor europene. Nu cred că aceste ţări au avut în special în vedere România.
R.L.: Dar are nevoie Uniunea Europeană de un asemenea mecanism? Şi nu vorbim aici doar de cazul particular al României.
O.G.: Poate. Dar nu-l văd ca pe un substitut la un mecanism precum MCV.
R.L.: În ciuda intervenţiilor UE, Guvernul de la Budapesta a continuat să ia măsuri dezavuate de Bruxelles. Şi în presa străină, şi în cea din România au apărut comparaţii între Victor Ponta şi Viktor Orban. Cum comentaţi evoluţiile din cele două ţări?
O.G.: Sunt două universuri politice diferite, dar nu pot face comentarii pe marginea politicii interne a Ungariei. Nu cred însă că există probleme serioase, cu mize în sfera angajamentelor autorităţilor române privind statul de drept şi valorile europene.
R.L. Apropo de România şi Ungaria, primele luni ale lui 2013 au adus o degradare a relaţiilor dintre cele două ţări, după ce un alt episod tensionat s-a consumat anul trecut. Face evoluţia relaţiei bilaterale România-Ungaria obiectul îngrijorării la nivelul UE?
O.G.: Cred că ar trebui să ne uităm la declaraţiile mai recente ale premierului Ponta şi preşedintelui Orban, pe care le consider foarte liniştitoare. Cred că, în pofida declaraţiilor, nu există motive serioase de îngrijorare.
R.L.: Este necesar ca România să continue acordurile cu FMI, Banca Mondială, Uniunea Europeană?
O.G.: România are tot interesul să menţină aceste relaţii pentru că transmite încredere pieţelor financiare internaţionale şi, de asemenea, implică o oarecare disciplină internă. Cât priveşte perspectivele, România are multe avantaje, în termeni absoluţi, pentru că are o datorie mică. Pe scurt, da, sunt suficiente motive pentru ca România să continue aceste raporturi.
R.L.: Vecinătatea apropiată a României este traversată de tensiuni sociale, economice şi politice evidente. Ungaria – la vest, Bulgaria – la sud şi Republica Moldova – la est. Cum în această parte de Europă lucrurile tind să se complice teribil, ce pârghii are UE pentru a preveni o degradare şi mai mare a climatului din aceste ţări?
O.G.: Uniunea Europeană şi perspectivele care derivă din calitatea de membru al Uniunii acţionează ca un liant care ar trebui să poată calma orice îngrijorare generată de tensiuni temporare.
R.L.: Având în vedere situaţia actuală de la Chişinău, în ce stare vă aşteptaţi să predaţi preşedinţiei lituaniene a UE dosarul Moldova? Se poate spune că şi-a atins limitele Parteneriatul Estic (acordul de asociere încheiat de UE cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina şi Belarus – n.r.)?
O.G.: Moldova ar putea argumenta că Parteneriatul şi-a atins în sine limitele şi că este legitim să aspire la ridicarea nivelului relaţiei sale cu Uniunea Europeană printr-un acord de asociere. Da, există complicaţii politice interne, dar nu sunt preocupări evidente în ceea ce priveşte angajamentele asumate pe calea procesului democratic. Şi da, Uniunea Europeană le-a dat un semnal puternic partidelor orientate spre Europa, în sensul de a cotinua să lucreze împreună.
R.L.: Situaţia politică influenţează economia. Ce reacţii primiţi de la investitorii irlandezi interesaţi de piaţa românească?
O.G.: Trebuie să spun că pornim de la o bază modestă, pentru că a existat un număr limitat de investiţii irlandeze în România, iar dificultăţile economice din ultimii ani nu au fost nici ele de bun augur. Logic, piaţa românească este atractivă pentru irlandezi şi pentru alţi investitori străini. Dar pentru că m-aţi întrebat de reacţii şi percepţii, pot să vă spun că investitorii irlandezi privesc piaţa de aici ca pe o provocare. Unii sunt preocupaţi de modul în care regulile li se aplică la fel tuturor jucătorilor.
R.L.: Irlandezii sunt o comunitate interesantă şi compactă în multe state ale lumii, unde au făcut din sărbătorirea zilei lor naţionale o tradiţie aparte. Unde se întâlnesc irlandezii “români” de Sf. Patrick?
O.G.: Aici, la Bucureşti, urmărim să folosim prilejul că deţinem preşedinţia rotativă a UE pentru a face Irlanda mai cunoscută, mai vizibilă, să-i conturăm mai bine profilul. Anul acesta am organizat cea mai mare festivitate de Sf. Patrick care a avut vreodată loc în Bucureşti. Cuprinde o paradă, e drept, mai mică decât cea de la New York, un festival muzical în Centrul Vechi, cu muzică irlandeză şi românească. În plus, de Sf. Patrick vom face verde Palatul Parlamentului, punând această clădire în rândul celor mai faimoase monumente din lume care au trecut prin aşa ceva – Empire State Building sau Turnul Eiffel, de pildă.
