2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialFMI ar vrea ca AVAS să administreze toate companiile de stat

FMI ar vrea ca AVAS să administreze toate companiile de stat

Statul are nevoie de bani mai mult ca niciodată, dar şi activele sunt mai greu de valorificat decât oricând. Însă decizia de a privatiza rapid participaţiile rămase ar putea fi luată sub presiunea lipsei de finanţare publică şi a Fondului Monetar Internaţiional. Caz în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, instituţia care se ocupă de recuperarea creanţelor şi de vânzarea acţiunilor statului, va primi un rol „crucial” în strategia anticriză, spune Daniel Florea, vicepreşedinte AVAS.

 

Care este strategia AVAS, să vândă acum, la preţ mic, sau să aştepte până când pieţele îşi vor reveni?

De la caz la caz. Unele societăţi merg bine şi în criză şi dacă interesează pe cineva să cumpere, normal că vindem. Însă majoritatea merg mai rău. În principiu, companiile cu cu capital majoritar privat nu sunt prea interesate să cumpere pachetul minoritar de la stat, decât dacă un pachet mai mare îi ajută să ia nişte decizii.

În condiţiile date, când şi cum estimaţi că se va finaliza privatizarea în România?

AVAS s-a înfiinţat ca să se desfiinţeze cât mai repede, după privatizarea companiilor de stat. Acest lucru trebuie să se întâmple odată şi odată. Pe de altă parte, reprezentanţii FMI au spus că AVAS are un rol crucial în dezvoltarea viitoare a României. Asta ar putea însemna că, având foarte mulţi specialişti în privatizare, susţine punctul nostru de vedere ca privatizarea să se facă într-un singur loc, la AVAS. Este ideea pe care au indus-o ei la vizita pe care au făcut-o aici şi acum aşteptăm concluziile lor. AVAS ar putea să fie societatea care să facă administrarea şi privatizarea tuturor societăţilor cu capital majoritar de stat, care acum sunt împrăştiate pe la diverse ministere. Aici e necesară o decizie politică, care se va lua în cadrul restructurării autorităţilor guvernamentale.

Aşa-numitul SIF 6, fondul de investiţii care trebuia să preia participaţiile statului, se mai înfiinţează?

A fost o idee, nu pot să spun că s-a renunţat la ea, dar deocamdată scenariul nu este în discuţie.

Cât de mult se vede criza în fluxul de recuperări?

Se vede foarte clar şi se acutizează pe zi ce trece. Rapoartele de evaluare pe care le-am avut noi deja nu mai corespund cu realitatea. Preţurile au crescut foarte mult şi nici la preţurile de acum nu avem cumpărători. Aici intervin două lucruri. Derularea legală a procesului de executare silită include o perioadă de trei luni cel puţin. Preţurile scad, aşa că devine din ce în ce mai greu să vindem activele pe care le scoatem la licitaţie. Se vede şi la acţiuni, participaţii majoritare sau minoritare. Nu reuşim să vindem acţiuni, din două motive. Situaţia financiară fluctuează de la o zi la alta, o societate care arăta bine acum nu mai arată deloc bine. De asemenea, e foarte greu să convingi pe cineva să cumpere un pachet de acţiuni şi să-şi asume responsabilităţi, în condiţiile în care nu ştie cum va evolua economia.

Ce sume estimaţi să încasaţi din recuperarea de creanţe?

Previziunea de recuperare este de 20 de milioane de euro pentru anul acesta şi deja în acest moment am atins această sumă. Până la sfârşitul anului estimăm să ajungeme la cel puţin 30 de milioane.

Unde sunt cele mai mari probleme la încasare?

Teoretic, avem instrumente să recuperăm bani de peste tot. Practic, în privinţa institutelor de cercetare din domeniul agricol, de exemplu, unde avem creanţe mari şi unde avem şi ce să vindem ca să recuperăm, este o întreagă discuţie şi în Parlament cu privire la posibilitatea acestora de-a primi ajutor de stat. În principal, noi încercăm să acţionăm ca un partener, ca un factor de stabilitate, să nu băgăm în insolvenţă nici societăţi comerciale, nici primării. Deja costurile sociale ale perioadei sunt mari. Încercăm să-i ajutăm, fie prin eşalonare la plată, fie prin angajamente de plată, insolvenţa e întotdeauna ultima opţiune.

Vom mai vedea companii care se întorc la stat?

Sunt clauze care duc la penalităţi şi clauze care duc la rezilierea contractelor. În principiu, nu vrem ca firmele să se întoarcă la stat, însă la noi există o experienţă de societăţi privatizate şi întoarse la stat carcase goale. Aşa că asta este principala noastră prioritate: monitorizarea clauzelor postprivatizare.

Când s-a înfiinţat instituţia, principalul scop era să preia activele din sistemul bancar. E posibil un scenariu în care să crească iar nivelul activelor bancare în portofoliu?

Faţă de acum 10-11 ani, realitatea e total diferită, majoritatea băncilor sunt cu capital privat. De la 1 ianuarie, executorii bancari nu vor mai exista, vor fi doar executori judecătoreşti şi executorii AVAS, iar băncile îşi vor face departamente de recuperare. Nu cred că AVAS va prelua creanţe de la companii private. Însă dacă se ajunge la concluzia că Eximbank şi CEC rebuie pregătite pentru privatizare, de la aceste două bănci s-ar putea prelua partea de recuperare. 

 

„AVAS s-a înfiinţat ca să se desfiinţeze cât mai repede. Acest lucru trebuie să se întâmple odată şi odată. Pe de altă parte, reprezentanţii FMI au spus că AVAS are un rol crucial în dezvoltarea viitoare a României.”

„În principiu, nu vrem ca firmele să se întoarcă la stat, însă la noi există o experienţă de societăţi privatizate şi întoarse la stat carcase goale. Aşa că asta este principale noastră prioritate: monitorizarea clauzelor postprivatizare.”

 

CV Daniel florea (38 de ani) de stat

2009-2010 – Vicepreşedinte AVAS

2009 – Consilier personal al Ministrul Transporturilor

2008-2009 – avocat

2006-2008 – Director general control şi relaţii publice, AVAS

2005-2006 – Director control, AVAS

2003-2005 – Avocat

1999-2003 – Judecător, Judecătoria Constanţa

1997-1999 – Avocat, cabinet individual

1997 – Consilier juridic, Romline

1995-1997 – Judecător, Judecătoria Constanţa

Lucian Davidescu
Lucian Davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

Guvernul a hotărât ce va face cu voucherele de vacanță. Salariații vor suporta jumătate din valoarea lor

Guvernul va subvenționa jumătate din voucherele de vacanță, au anunțat sindicatele, după discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria. Așadar, cine își dorește...

Guvernul a hotărât ce va face cu voucherele de vacanță. Salariații vor suporta jumătate din valoarea lor

Guvernul va subvenționa jumătate din voucherele de vacanță, au anunțat sindicatele, după discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria. Așadar, cine își dorește...

Convins de Șucu! Rapid își întărește echipa medicală cu un fost specialist de la Espanyol

Rapid București l-a angajat pe Misael Rivas Lopez, fost medic al echipelor Espanyol și Almeria, pentru a contribui la performanțele echipei în 2025. Specialistul mexican,...
Ultima oră
Pe aceeași temă