Preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul ucrainean de Externe, Leonid Kojara, a declarat că Moscova şi Kievul ar trebui să ajute Republica Moldova şi Transnistria să negocieze direct. Ce pârghii are la îndemână Ucraina pentru a-şi atinge acest obiectiv, în afara celor “1.000 de km de graniţă comună cu Republica Moldova”, despre care vorbea ministrul Kojara?
T.B.: Ministrul de Externe ucrainean a spus mai exact că scopul nostru este să facem tot posibilul pentru ca părţile să discute fără intermediul “telefonului stricat”. Aşa cum se ştie, un dialog direct este mult mai util şi mai eficient. În acelaşi timp, Ucraina face tot ce e posibil pentru a se folosi de formatul 5+2 pentru un rezultat pozitiv. Ucraina are frontiere directe atât cu Republica Moldova, cât şi cu regiunea transnistreană şi face totul pentru a facilita acest dialog, dar şi pentru dialogul bilateral dintre Kiev şi Chişinău. În Ucraina trăiesc 200 de mii de cetăţeni ucraineni, care se declară etnici moldoveni, în acelaşi timp comunitatea ucraineană din R.M. este cea mai mare minoritate naţională şi a doua ca pondere după populaţia băştinaşă.
Credeţi că Rusia ar trebui să-şi retragă trupele şi armamentul din Transnistria, aşa cum s-a angajat la summitul OSCE de la Istanbul din 1999?
T.B.: Au trecut 14 ani de atunci şi această problemă nu s-a rezolvat, de aceea cred că ar fi foarte greu să fie soluţionată în răstimp de un an, cât la preşedinţia OSCE se află Ucraina. Totuşi se lucrează şi în această privinţă. Toate problemele legate de R.M. au fost abordate în recenta întâlnire care a avut loc între miniştrii de Externe de la Kiev şi Chişinău.
Ucraina insistă pentru retragerea armamentului rus din Transnistria?
T.B.: După cum v-am spus, avem frontieră comună cu Transnistria şi Moldova, avem minorităţi de-o parte şi de alta a frontierei, de aceea interesul Kievului este ca în această zonă să fie linişte şi pace. Din păcate, situaţia reală nu coincide cu dorinţele noastre, iar din 1999 până acum a trecut prea mult timp.
Vicepremierul rus Dimitri Rogozin consideră că “Transnistria trebuie să revină fără întârziere în componenţa Federaţiei Ruse, conform voinţei poporului, exprimată în cadrul referendumurilor care au avut loc în această regiune”. Cum vede Ucraina această perspectivă?
T.B.: Nu pot să comentez declaraţiile unui oficial străin din postura mea de ambasador. Menţionez totuşi că Ucraina recunoaşte suveranitatea Republicii Moldova, poate cu un statut special pentru Transnistria.
Modelul unificării Germaniei a fost invocat uneori de oficialii români şi moldoveni pentru revenirea Basarabiei la România. Ce părere aveţi despre această posibilitate?
T.B.: Este un subiect prea sensibil pentru a fi discutat cu voce tare. În momentul de faţă, un astfel de scenariu pare destul de radical şi vă puteţi imagina şi dvs. care ar fi reacţiile celor care au interese în această zonă. Poziţia oficială a Ucrainei subliniază susţinerea suveranităţii Republicii Moldova.
Cum priveşte Kievul amplasarea scutului american antirachetă?
T.B.: Ucraina este un stat neutru, neimplicat în nici un bloc militar existent, de aceea şi poziţia noastră este neutră. Acest lucru nu înseamnă că nu ne interesează. Ne dăm seama că există poziţii divergente pe această temă între Rusia şi SUA.
Vă interesează, dar nu vă deranjează.
T.B.: Nu ne simţim ameninţaţi, cu atât mai mult cu cât în 1993, când am renunţat la armamentul nuclear, am primit garanţii din partea marilor puteri şi nu avem nici un motiv să credem că aceste garanţii n-ar mai fi valabile. Noi am renunţat la arsenalul nuclear uriaş pe care l-am moştenit de la URSS, în schimbul acestor garanţii.
Cu toate că Ucraina se declară stat neutru, atât NATO, cât şi Rusia i-au propus să participe la amplasarea unor scuturi antirachetă.
T.B.: În momentul de faţă, Ucraina nu ar fi de acord cu amplasarea pe teritoriul ei a elementelor antirachetă: de ce am fi de acord acum, după ce am renunţat de bunăvoie la tot arsenalul nuclear.
Totuşi, în 2008 Ucraina a candidat pentru aderarea la NATO.
T.B.: Dar ştim cum s-a terminat. În momentul de faţă, Ucraina, deşi are un statut de neutralitate colaborează foarte bine cu NATO, inclusiv prin trimiterea de contingente în locurile cele mai fierbinţi. Chiar anul acesta sunt planificate exerciţii comune Ucraina-NATO pe teritoriul ţării noastre, cu respectarea legislaţiei privitoare la neutralitatea ţării.
Rusia este de acord cu aceste manevre sau a fost şi ea invitată?
T.B.: Rusia participă la aceste manevre, aşa că nu are nici un motiv să nu fie de acord cu ele.
Moscova a început construcţia gazoductului South Stream, proiectat să ocolească Ucraina. Care sunt soluţiile Kievului pentru a reduce dependenţa de gazul rusesc?
T.B.: Ucraina colaborează foarte bine cu statele din apropiere pentru a se alimenta cu gaz în regim de “revers”. De pildă, în acest moment Ucraina cumpără gaz din Germania cu 36 de dolari mia de metri cubi, la un preţ mai mic decât cel pe care-l cumpăram din Rusia.
Deci cumpăraţi gaz rusesc din Germania.
T.B.: Nu scrie pe gaz de unde e. Oricum, avem aceeaşi schemă şi cu Ungaria şi analizăm posibilitatea tehnică de a importa gaz şi din Slovacia. Nu vă ascund că am avut discuţii în acest sens şi cu România.
Şi nu aţi primit încă un răspuns din partea oficialilor români?
T.B.: Nu, încă analizează această posibilitate. Trebuie să vă spun, însă, că problema aceasta cu gazul ne-a obligat să găsim soluţii pe care altminteri nu le găseam în zeci de ani.
Deci faptul că Rusia a închis de câteva ori robinetul cu gazul destinat Ucrainei are şi efecte bune.
T.B.: În primul rând, se fac demersuri în economie pentru a se consuma mai puţină energie, se dezvoltă energiile alternative şi se încearcă extragerea mai multor hidrocarburi pe teritoriul ucrainean, se lucrează activ în domeniul gazelor de şist şi am semnat deja un acord cu americanii de la Chevron. Deocamdată, doar facem explorări atât în zona gazelor de şist, cât şi în Marea Neagră.
Ucraina nu extrage gaz din Marea Neagră?
T.B.: Avem două sonde plutitoare, ar fi poate necesare mai multe, dar sunt foarte costisitoare şi nu ne putem permite totul dintr-o dată. De asemenea, în Ucraina am început construcţia unui terminal LG pentru gaz lichefiat pe care urmează să-l aducem din zona Golfului Persic.
Veţi aduce gaz din Irak sau din Iran?
T.B.: Din ambele locuri.
Ucraina vrea să renunţe la embargoul împotriva Iranului?
T.B.: Embargoul este astăzi, dar mâine s-ar putea să fie altă situaţie. Oricum, în afara Irakului şi Iranului există şi alte posibilităţi, inclusiv din partea unor companii intermediare.
Deşi Ucraina este ţara care are cea mai mare lungime a litoralului, după Turcia, totuşi, în jocul de putere, Ankara şi Moscova îşi dispută întâietatea în această regiune.
T.B.: Ucraina este cointeresată de Marea Neagră, în primul rând, din punct de vedere economic. Ne interesează progresele în proiectele energetice şi economice. După destrămarea URSS, nouă ne-a rămas ca moştenire o mare parte din fosta flotă sovietică la Marea Neagră, iar potenţialul acestei flote era destul de mare ca Ucraina să se poată afirma ca o mare putere, dar intenţiile Ucrainei nu au fost legate de militarizarea zonei.
Renunţând la ambiţiile de mare putere, Ucraina şi-ar putea dori să devină arbitru la Marea Neagră?
T.B.: Nu. Ucraina nu are nici un fel de ambiţii, în afară de cele privind dezvoltarea economică. Toate procesele care au loc la Marea Neagră au loc consensual, iar Ucraina participă la toate formatele regionale de discuţie. Dezbaterea despre arsenalele militare ale Turciei şi Rusiei face parte mai degrabă din confruntarea Războiului Rece. Ucraina s-a afirmat ca stat independent după această perioadă.
Eliberarea Iuliei Timoşenko face parte din condiţiile puse de Bruxelles pentru încheierea acordurilor de asociere şi liber schimb cu UE. Este acceptabilă această condiţie?
T.B.: Până acum Ucraina a făcut mulţi paşi pentru semnarea acestor acorduri. Considerăm că în noiembrie, la Vilnius, chiar vor fi semnate, pentru că Ucraina chiar a îndeplinit toate condiţiile necesare. Ne dăm seama că dosarul Timoşenko nu este prea prielnic pentru noi, dar toate părţile înţeleg că Ucraina, cu 46 de milioane de locuitori, se apropie de integrarea europeană, iar UE are, la rândul ei, interesul să aibă acces la o piaţă atât de mare. Pe 30 aprilie 2013 CEDO a adoptat o hotărâre, din care nu rezultă însă că acest caz ar avea conotaţii politice. Conştientizăm foarte bine că acest caz are o rezonanţă internaţională, iar autorităţile fac tot posibilul pentru a găsi o rezolvare în context juridic.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a spus recent că “o ţară nu poate să facă parte din două uniuni vamale”, sugerând în acest fel că Ucraina nu poate avea în acelaşi timp un acord de liber schimb cu UE şi un altul cu Rusia. Ucraina va fi nevoită să aleagă între cele două situaţii?
T.B.: Ucraina nu a fost şi nu este membru al CSI, de la înfiinţarea acestei organizaţii Kievul a avut o poziţie specială: la Kiev nu a fost ratificată legea de aderare la CSI.
Dar Ucraina participă la acordurile vamale dintre ţările CSI.
T.B.: Ucraina nu participă la formatul CSI şi nu este implicată în proiectul vamal euro-asiatic. Interesul nostru este să fim observatori în toate aceste structuri: CSI şi uniunea vamală. Suntem cointeresaţi în cooperarea cu statele din aceste structuri şi încercăm să păstrăm această poziţie. Schimburile anuale dintre Ucraina şi Rusia sunt la 45 de miliarde de dolari, mai mult decât tot comerţul exterior cu toate statele UE. Kievul nu este dispus să renunţe la această piaţă, pentru că şi-ar pune cruce la propria economie, dar, pe de altă parte, nu este nici de acord cu intrarea în uniunea vamală euro-asiatică, fiindcă acest lucru ar presupune alte condiţii decât cele prezente astăzi. Oricum, nu există nimic care să ne împiedice să semnăm acordul de asociere cu UE.
Când estimaţi că va fi funcţional Canalul Bâstroe?
T.B.: Mi-e greu să vă răspund exact, dar vă daţi seama că pentru Ucraina este important să aibă ieşire la Marea Neagră prin Gurile Dunării. Trebuie să ştiţi că în acest proiect Ucraina are sută la sută interese economice. În această zonă aveam trei porturi – Izmail, Reni, Vâlcovo, care erau funcţionale în trecut şi care ar putea reveni la viaţă o dată cu acest canal. Am fost recent în zonă şi am văzut cât de deprimantă este viaţa economică şi socială de acolo, tocmai pentru că nu se folosesc sută la sută posibilităţile acestei căi navigabile. De aici vine interesul Ucrainei de a-şi dezvolta propria ieşire la Dunăre. Anticipând o altă întrebare, legată de faptul că acolo este o zonă protejată, Ucraina ţine cont de acest lucru.
România a atras atenţia asupra pericolelor ecologice la care este expusă Delta Dunării prin construirea Canalului Bâstroe şi asupra tratatelor şi convenţiilor internaţionale pe care le încalcă Ucraina insistând să pună în practică acest proiect.
T.B.: Eu, fiind în misiune diplomatică pentru a doua oară în România, înţeleg sensul criticilor părţii române. Ar fi de prisos să menţionez că după destrămarea URSS România a preluat monopolul Gurilor Dunării.
Deci Ucraina vrea neapărat o ieşire la Gurile Dunării.
T.B.: Absolut, dar toate interesele sunt dictate de aspectele economice. România înţelege situaţia, noi înţelegem ce doreşte România şi suntem deschişi spre cooperare.
Chiar dacă Bâstroe este un scop economic, Ucraina îşi atinge o ţintă strategică dacă reuşeşte prin acest canal artificial să obţină o ieşire la Gurile Dunării.
T.B.: Bineînţeles, dar este vorba despre un interes strategic economic. V-am spus deja că Ucraina nu are nici un interes să devină a treia putere la Marea Neagră, după Rusia şi Turcia, fiindcă pe noi ne interesează doar dezvoltarea economică. În cei 20 de ani care au trecut de când Ucraina şi-a proclamat independenţa, toată lumea a putut înţeleagă că nu avem nici un fel de interese agresive aici sau în altă parte.
Ar mai fi interesată Ucraina să intre în NATO?
T.B.: Dacă la un moment dat această chestiune ar corespunde cu interesele Ucrainei, de ce nu?
Bucureştiul consideră că drepturile minorităţii de limbă română din Ucraina nu sunt suficient protejate. De ce credeţi că persistă dificultăţile privind folosirea limbii materne în justiţie, în administraţie sau accesul la şcoli în limba română?
T.B.: Nu cred că doar respectarea drepturilor românilor din Ucraina trebuie să corespundă standardelor europene, ci şi drepturile ucrainenilor din România ar trebui să pornească de la aceleaşi standarde: este vorba despre 50.000 de ucraineni. De la România pretenţiile ar trebui să fie chiar mai mari, fiindcă vorbim despre o ţară membră NATO.
Vorbim totuşi despre Ucraina.
T.B.: Comunitatea română nu are nici un fel de probleme. Cunosc personal această problemă. Cetăţenii ucraineni de etnie română se simt ca acasă în locurile în care trăiesc compact. Eu sunt originar din regiunea Cernăuţi, unde am şi lucrat mulţi ani, în această zonă trăiesc în jur de 150.000 de etnici români: pentru ei există 74 de şcoli cu predare integrală a tuturor obiectelor în limba română. Prin comparaţie, în România, unde trăiesc 51.000 de etnici ucraineni, există un singur liceu, în care doar parţial se predă în limba ucraineană. Anul trecut, la Kiev s-a adoptat o lege care le permite minorităţilor care trăiesc compact în anumite zone să fie reprezentate la toate nivelurile administrative. De pildă, Ion Popescu a fost ales de mai multe ori în Parlamentul de la Kiev şi este preşedintele delegaţiei Ucrainei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Şeful Consiliului Regional Cernăuţi este Mihail Grăniceru, care este, de asemenea, român.În Regiunea Cernăuţi sunt 13 raioane (judeţe), iar 4 dintre ele sunt populate majoritar de români, iar în administraţia acestor raioane ponderea românilor este mai mare decât ponderea lor ca populaţie. În toate bisericile din localităţile populate preponderent de români slujba se ţine exclusiv în limba română. De asemenea, în locurile în care trăiesc români, inclusiv la Odesa, există mass-media în limba română. Mai mult decât atât, la Kiev, o dată pe săptămână, în cea mai mare catedrală a capitalei Ucrainei, slujba se face în limba română. În Bucureşti nu avem această facilitate.
