Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De frica ruşilor, Siretul şi Prutul au rămas neamenajate

Sabina Fati 07.07.2010 - 20:03

Ro­mânia nu are o strategie clară pentru evitarea inundaţiilor dramatice şi nici planuri clare de amenajare a râurilor care devin pe­ri­cu­loase atunci când pre­ci­pi­ta­ţiile depăşesc ...

Share

Ro­mânia nu are o strategie clară pentru evitarea inundaţiilor dramatice şi nici planuri clare de amenajare a râurilor care devin pe­ri­cu­loase atunci când pre­ci­pi­ta­ţiile depăşesc aşteptările, spune Răzvan Murgeanu, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, hidroteh­n­ician de me­se­rie, într-un inter­viu acordat în exclusivitate pentru România Liberă. Din acest punct de vedere, cele mai periculoase sunt Siretul şi Prutul, fiindc­ă înainte de 1989 regimul comunist se temea să facă investiţii în apropierea graniţei cu URSS. Secretarul de stat Murgeanu ne-a mai declarat că există mari concerne din Olanda, Grecia şi Turcia interesate să con­cesio­neze Canalul Dunăre-Bucureşti.

 

De ce credeţi că hidrologii români nu au prevăzut nici creş­terile istorice ale Dunării şi nici inundaţiile din aceste zile?

R.M.: Nimeni nu poate spune cu exactitate ce cantitate de apă va veni într-o unitate de timp. Pe de altă parte, principalul afluent al Dunării este Sava, cel mai mare râu al Serbiei. Ravagiile cele mai mari au fost făcute de Prut şi Siret. Prognozele primite de la ucraineni au fost irelevante, mai slabe decât ale noastre.

Datele hidrologilor sârbi au fost mai bune?

R.M.: Nici măcar cât ale ucrainenilor. De la sârbi aflăm doar debitele, dar nu putem şti cât de mult se va umfla Sava, pentru a face pronosticuri asupra Dunării.

România nu poate obţine informaţii din Ucraina şi Serbia, fiindcă nu există sisteme de comunicare insti­tu­ţio­na­li­zate între aceste ţări sau fiindcă Belgradul şi Kievul nu furnizează date în timp util?

R.M.: Sistemele tehnice din Ucraina şi Serbia sunt mult mai slabe decât ale noastre. Noi avem un suport de evaluare extrem de avansat şi nu avem nici un motiv să dăm vina pe Administraţia Naţională de Meteorologie.

Dar pe cine ar trebui să dăm vina?

R.M.: Pe despăduririle care au fost făcute iraţional, pe faptul că nu avem încă un plan serios de recalibrare a albiilor, că nu avem un plan cadastral al apelor din România, ca să ştim cum stăm. Sunt lucruri care trebuiau făcute încă din 2003 şi continuă să treneze. Ne aducem aminte de ceea ce trebuia făcut, ca şi în cazul cutremurelor, doar atunci când se întâmplă nenorocirile.

Actualul Guvern şi-a propus să traseze planul cadastral al apelor din ţară. Cât timp ar dura?

R.M.: Cel puţin un an.

Există suficienţi ingineri pentru lucrările cadastrale şi hidrotehnice necesare pentru a evita inundaţiile repetate?

R.M.: Nu. Din păcate, în ultimii ani nu s-au mai format astfel de tehnicieni. Sunt multe lucrări începute în anii '80 şi păstrate în conservare, nu doar canalul Dunăre-Bucureşti, ci şi Siret-Bărăgan. Există şi baraje lăsate în paragină, toate construcţiile hidrotehnice au o componentă de atenuare a viiturilor, la unele mai mică, la altele mai mare. De pildă, la Porţile de Fier viitura se atenuează foarte puţin, pentru că acumulările de acolo sunt doar pentru crearea energiei electrice.

Şi care ar fi soluţia pentru ca Dunărea să nu mai pună în pericol localităţi, cum este acum cazul Galaţiului?

R.M.: Primul lucru care trebuie făcut este renaturarea terenurilor din circuitul bălţilor, care au fost incluse în cadrul terenurilor agricole şi care sunt adesea slab productive. Natura îşi cere drepturile.

Insula Mare a Brăilei intră în această categorie?

R.M.: Nu ştiu, poate că da. Dar vă pot da un exemplu: pe malul drept al Dunării, înainte de Galaţi exista o baltă, desfiinţată înainte de 1989, fără ca ulterior să fie redată agriculturii. Această baltă ar trebui refăcută. Şi în Delta Dunării sunt multe bălţi sau lacuri secate, dar nu le mai cultivă nimeni. Ar trebui redate naturii, pentru că în acest fel se pot crea supape. În anii '70-'80 au fost refăcute multe albii: Oltul nu mai are probleme, şi nici Jiul. Siretul şi Prutul au rămas necanalizate pentru că pe vremea aceea se pleca de la premisa că în apropierea graniţei nu trebuiau făcute prea multe investiţii. De frica ruşilor.

Amenajarea Siretului şi Prutului ar reduce deci frecvenţa inundaţiilor. Atunci, de ce nu s-au făcut investiţii în ultimii ani?

R.M.: Canalul Siret-Bărăgan ar rezolva, într-adevăr, în parte problema inundaţiilor. Pe Siret ar trebui să se facă un set de lucrări hidrotehnice care să combine agricultura cu atenuarea viiturilor şi producerea de energie verde. Toate aceste investiţii pot fi făcute doar prin parteneriat public-privat, fiindcă statul nu are suficientă forţă. Sunt lucrări mari şi, mai ales, în această perioadă statul nu are bani pentru aşa ceva.

Şi în cazul Prutului?

R.M.: Dacă vom avea pe mai departe o relaţie bună cu Republica Moldova şi Ucraina, ne vom putea folosi de fonduri europene pentru a regulariza Prutul.

În afară de Siret şi Prut, care sunt celelalte râuri cu potenţial inundabil?

R.M.: Siretul şi Prutul sunt şi cei mai mari afluenţi din ţară, Tisa din Ungaria mai aduce câte ceva, dar în acelaşi timp Budapesta are un sistem avansat de monitorizare, avertizare şi prognozare. Mureşul şi Someşurile au, la rândul lor, debuşee în lacuri de acumulare şi atunci când plouă peste măsură lacurile pot fi golite controlat, în aşa fel încât să poată primi cantităţile mari din amonte.

Există planuri pentru amenajări de acest fel pe harta râurilor care produc inundaţii?

R.M.: Există la Ministerul Agriculturii un plan de recalibrare a tuturor torentelor, care sunt mici şi foarte păcătoase: de exemplu, Pătruţ din Suceava, care este cât mâna mea de lat în mod normal, s-a umflat acum şi a luat jumătate de sat. Aceste torente nici măcar nu apar în cadastrul Apelor Române.

Dar unde sunt?

R.M.: La Silvicultură.

N-ar trebui ca toate râurile, pârâurile, torentele plus amenajările lor să fie coordonate instituţional din acelaşi loc?

R.M.: Ba da, pentru că altfel ne călcăm pe picioare şi ne trezim că aceeaşi lucrare este făcută de două instituţii, în vreme ce altele rămân pe dinafară. Există Regia Apele Române, dar eu cred că ar trebui legată şi de Ministerul Dezvoltării. E clar că avem nevoie de o strategie: ţara asta se poate salva prin agricultură performantă, dar agricultura performantă are, la rândul ei, nevoie, pe lângă infrastructura rutieră, de infrastructura de irigaţii distrusă în ultimii 20 de ani. Statul nu are forţă să pună la punct o astfel de infrastructură, dar poate găsi parteneri. În fond, de ce ne-ar deranja dacă am concesiona Canalul Dunăre-Bucureşti, de vreme ce ne-ar putea ajuta să pornim economia, prin crearea de locuri de muncă în primul rând?

Cine ar vrea să construiască şi să concesioneze Canalul Dunăre-Bucureşti?

R.M.: Există firme extrem de puternice din Olanda, Grecia, Turcia.

Ce fel de firme?

R.M.: Nu vă pot da nume acum.

Aţi vorbit despre inundaţii controlate. Care ar fi riscurile ruperii digului de la Cotul Pisicii?

R.M.: Nu s-ar întâmpla nimic, singura problemă ar fi cu satul Pisica, altminteri, în jur a fost mereu o baltă: Balta Lăţimii i se spunea în copilăria mea.

Există cercetări menite să scoată la iveală cine este vinovat dacă o lucrare hidrotehnică cedează?

R.M.: Da, dar o lucrare hidrotehnică nu cedează brusc: apar puncte de izvorâre în diguri sau baraje. Pe de altă parte, lucrările hidrotehnice trebuie între­ţi­nu­te, nu pot fi lăsate de izbelişte. Există şi tot felul de aberaţii ale tranziţiei: am văzut o situaţie în care un cetăţean din Brăila a luat terenul cu tot cu dig, deşi digurile, stăvilarele şi celelalte amenajări nu pot face obiectul privatizării.

Cine a dat aprobare pentru construirea blocurilor ANL în zona inundabilă a Galaţiului ar trebui să răspundă în justiţie?

R.M.: Orice construcţie făcută în albia majoră a  unui râu este sortită pieirii şi cine face sau aprobă o lucrare într-o astfel de zonă e lovit de puc în cap. Cei care au dat aprobări ştiind că o dată la zece ani ar putea apărea inundaţii au făcut-o pe riscul lor.

Se poate vorbi despre răspunderi administrative, dar există şi răspunderi politice.

R.M.: Ar trebui luaţi din '90 încoace toţi cei care au răspuns de problemele apelor şi ale lucrărilor hidrotehnice, dar e incorect să pui pe spatele unui singur guvern totul.

Deci nu există responsabili pentru dramele inundaţiilor?

R.M.: L-am împuşcat deja pe Ceauşescu, după ce a îndiguit bălţile, dar vedeţi câţi oameni continuă să construiască în albiile majore ale râurilor. În mod normal, orice localitate are hărţi care indică de unde până unde se întinde albia unei ape.

În acele localităţi există oameni plătiţi să pună în aplicare legea, inclusiv să nu permită construcţii în zonele despre care vorbiţi. Ei nu au nici o responsabilitate?

R.M.: Ei poartă, într-adevăr, o responsabilitate, dar de multe ori sătenii nici nu au autorizaţii de construcţie.

Şi nu-i vede nimeni când încep să construiască ilegal?

R.M.: În mod normal, oricine construieşte ilegal trebuie într-ade­văr avertizat. Toate aceste lucruri ar putea fi rezolvate prin asigurarea obligatorie: cei care se află în zone inundabile nu vor primi asigurare.

Există vreun studiu făcut în România care să indice ce anume ar trebui să se facă pentru a evita inundaţiile din doi în doi ani?

R.M.: Eu nu cunosc. Cred că trebuie regândită toată politica de investiţii, iar soluţia o reprezintă parteneriatul public-privat şi poate o punere a subiectului în contextul Dezvoltării.

Adică aţi vrea să luaţi la Ministerul Dezvoltării tot ceea ce ţine de ape?

R.M.: Ar fi o soluţie. Până acum, după fiecare inundaţie am uitat ce ni s-a întâmplat, ar trebui să se apuce cineva serios de această chestiune. Inundaţiile de acum se apropie de cele din '70, doar că atunci au fost extinse în toată ţara.

După inundaţii, fiind vorba de o situaţie excepţională, la fel ca şi la celelalte inundaţii, Guvernul va face achiziţii fără licitaţii?

R.M.: Este posibil, există o lege în acest sens, pentru că altfel nu putem reface în scurt timp o zonă afectată. După ce se vor retrage apele, dacă trebuie, de exemplu, să refaci un pod între două localităţi, nu mai stai să faci licitaţii, pentru că durează trei luni de zile. Nu plecăm neapărat de la ideea că cei care fac achiziţii sunt nişte bandiţi şi vor să dea banii statului cu dedicaţie.

Partidul are prieteni, clienţi, şi pot apărea o serie de vulnerabilităţi.

R.M.: Administraţiile locale sunt cele care vor decide, Ministerul Dezvoltării vine cu fondurile, dar cei din teritoriu fac achiziţiile. 

 

CV Răzvan Murgeanu

51 de ani, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi turismului.

1984, licenţiat al Facultăţii de Hidrotehnică, Institutul de Construcţii Bucureşti.

1984-1986, inginer la Giurgiu.

1986-1996, diriginte de şantier, Canalul Dunăre-Bucureşti.

1996-2000, viceprimar, sectorul 1, Bucureşti.

2001-2004, director general, Primăria Munici­piului Bucureşti.

2005-2009, viceprimar al Capitalei.

2009, secretar de stat, Ministerul Dezvoltării.

 

Prognozele primite de la ucraineni pentru Prut şi Siret au fost irelevante, de aceea hidrologii şi meteorologii români nu au prevăzut inundaţiile devastatoare."

De ce ne-ar deranja dacă am concesiona Canalul Dunăre-Bucureşti, de vreme ce ne-ar putea ajuta să pornim economia."

Citește totul despre:

Comentarii

loading...